Banii din acciza suplimentară plătită de transportatori vor fi returnaţi prin intermediul Autorităţii Rutiere Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având în vedere prevederile H.G. nr. 537/2014 privind restituirea ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, Autoritatea Rutieră Română (ARR) a fost desemnată Administratorul schemei de ajutor de stat.

Potrivit unui comunicat al ARR, dispoziţiile art. 22 din normele amintite arată că „Administratorul schemei va informa prin site-ul său data de la care va pune la dispoziţia operatorilor economici un sistem informatizat de administrare a schemei, precum şi manualul de utilizare a acestuia.

Sistemul va porni pe 20 aprilie

„Începând cu 20.04.2015, ARR va pune la dispoziţia operatorilor de transport sistemul informatizat pentru depunerea documentelor şi prin urmare toate aceste documente necesare, atât înscrierii în Registrul vehiculelor şi al operatorilor eligibili, cât şi restituirii de accize, vor fi depuse în format electronic pe platforma informatică“, se arată în comunicatul Autorităţii Rutiere.

Instrucţiunile privind utilizarea sistemului informatic sunt disponibile pe site-ul www.arr.ro.

Atenţie la modificările HG 537/2014!

Aceste măsuri vor facilita restituirea de accize pentru operatorii economici prin reducerea costurilor suplimentare şi a timpului de emitere a deciziilor de înscriere/restituire.

În vederea eficientizării proceselor de înscriere în Registrul vehiculelor eligibile şi de aprobare a cererilor de restituire,  recomandăm operatorilor economici să ţină cont de modificările aduse Hotărârii de Guvern nr. 537/2014 şi să consulte site-ul www.arr.ro, secţiunea Informaţii restituire accize.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare