Banca centrală a SUA concediază 10% din angajați, prin programul de „demisii voluntare”

0
Publicat:

Rezerva Federală - banca centrală a SUA - a anunțat că va face concedieri, în următorii ani, aliniindu-se planurilor de eficientizare ale administraţiei Trump, potrivit unui document obținut de Reuters.

Jerome Powell, șeful FED, a anunțat că va face concedieri. Foto arhivă

Potrivit unui memo intern trimis personalului, preşedintele Fed, Jerome Powell, a cerut conducerii băncii centrale să identifice modalităţi „incrementale” de reducere a operaţiunilor, cu obiectivul de a scădea actualul efectiv de circa 24.000 de angajaţi la nivelul întregii ţări.

Nu se menţionează concedieri forţate, însă Fed va introduce un program de demisii voluntare amânate, destinat personalului din Washington eligibil pentru pensionare până la finalul lui 2027.

Este sănătos pentru orice organizaţie să îşi reevalueze periodic structura de personal şi resursele. Cred că este momentul să facem acest lucru din nou, în acelaşi spirit conştiincios şi deliberat,” a scris Powell, amintind că Fed a mai implementat reduceri similare în anii '90, sub administraţia Clinton.

Powell a subliniat că orice modificări vor respecta mandatul legal al Fed şi vor menţine un standard ridicat al muncii, fără interferenţe politice.

Decizia vine într-un context mai larg, în care preşedintele Donald Trump promovează restructurarea aparatului guvernamental, printr-un plan coordonat de Elon Musk, în cadrul nou-înfiinţatului Departament pentru Eficienţa Guvernului (DOGE).

Chiar dacă Fed îşi gestionează bugetul independent de Congres şi Casa Albă, Powell a declarat că banca centrală trebuie să rămână ”un administrator atent şi responsabil al resurselor publice”.

El a adăugat că Fed obişnuieşte să iniţieze măsuri de economisire în perioade în care există eforturi guvernamentale generale de eficientizare, precum cele din anii '90 şi cele actuale.

Amintim că, în urmă cu o lună, președintele american Donald Trump a spus că „nu are nicio intenție să-l concedieze” pe Jerome Powell, după ce l-a criticat în mod repetat pe șeful Rezervei Federale. Dar el a adăugat că și-ar dori ca Powell să fie „puțin mai activ” atunci când vine vorba de reducerea ratelor dobânzilor.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată