Autostrada Comarnic-Braşov, ziua ofertelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul aşteaptă să primească astăzi ofertele pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, astfel încât până la sfârşitul anului să se finalizeze evaluarea şi să se semneze contractul.

Ziua de 9 decembrie a fost anunţată de mai mult timp (după câteva amânări) ca termen pentru primirea ofertelor ferme, angajante, din partea companiilor care doresc să ne construiască unul dintre cele mai dificile tronsoane de autostradă din ţară – Comarnic-Braşov.

Atât ministrul pentru Marile proiecte de Infrastructură, Dan Şova, cât şi şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi, Narcis Neaga, dau ca sigură semnarea contractului în luna decembrie a acestui an. Începerea efectivă a lucrărilor este prevăzută pentru primăvara anului 2014 şi finalizarea acestora pentru sfârşitul lui 2016 sau în cel mau rău caz vara lui 2017.

Record de viteză la execuţie

Acest tronson are o lungime de 58 de kilometri şi va costa între 1,2 şi 1,3 miliarde de euro, potrivit ultimelor estimări, iar dacă avem în vedere termenele trasate putem spune că se va construi cu o viteză de 58 de metri pe zi. O viteză semnificativ mai mare decât cea în care a fost construită A2 Bucureşti-Constanţa (43 de metri pe zi), pe teren întins. Or, aici vom avea de-a face cu 57 de poduri, 5 pasaje şi 3 tuneluri.

Construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov trebuie să se finalizeze în anul 2016, aşa cum este în grafic. Vom vedea ce se găseşte în stâncă, pentru că vor fi trei tuneluri, fiecare în lungime de peste 3 km pe tub, lucrări foarte grele şi foarte dure. Începem lucrările anul viitor şi vrem să le finalizăm în 2016“, a declarat Narcis Neaga miercuri, la inaugurarea unui tronson al centurii Braşov.

El a spus că nu se aşteaptă să fie contestaţii care să întârzie începerea lucrărilor, decât dacă sunt „vicii de fond foarte grave, suspiciuni la adresa comisiei sau ceva de genul acesta“.

Cine sunt ofertanţii

Pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communicatios Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci - Strabag - Aktor şi Impregilo - Salini.

La începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction a anunţat că se retrage.

Reamintim că statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa) cu Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

La precedentele două încercări s-a făcut o greşeală foarte mare, anume s-a negociat contractul cu toţi, cu constructorii – asta e negocierea competitivă, negociezi contractul cu constructorii – şi repartizarea riscurilor fără să cheme la masă potenţialii finanţatori. Acum, noi am chemat la masă toate băncile finanţatoare care şi-au manifestat interesul, inclusiv instituţiile financiare internaţionale BEI, BERD, Banca Mondială, care şi-au manifestat interesul de a finanţa, parţial, normal, această autostradă, deci de a face parte din creditul sindicalizat care va finanţa autostrada“, a explicat recent ministrul Dan Şova.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani