Autostrada Comarnic-Braşov a picat, în mod oficial, pentru a treia oară. Constructorii nu au obţinut finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Comarnic-Braşov ar fi costat 8,5 miliarde de euro în 30 de ani, adică 160 de milioane de euro pe kilometru

Autostrada Comarnic-Braşov a căzut în mod oficial, pentru a treia oară în decurs de zece ani, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) anunţând anularea procedurii privind atribuirea contractului de concesiune deoarece costurile ar fi fost incluse în deficitul bugetar, iar consorţiul Vinci-Aktor-Strabag nu a reuşit să obţină implicarea instituţiilor financiare internaţionale internaţionale în proiect.

Autostrada ar fi costat 2,7 miliarde de euro cu banii jos, sau 8,5 miliarde de euro pe 30 de ani, dacă adăugăm dobânzile, comisioanele şi întreţinerea.

Potrivit CNDNR, această decizie a fost determinată de următoarele elemente:

1) Contractul de concesiune este încadrat conform metodologiei Eurostat „on Government balance sheet” (în bilanţul Guvernului, deci în deficit - n.r.). În aceste condiţii şi având în vedere costul semnificativ al proiectului, în situaţia în care autoritatea contractantă ar încheia contractul de concesiune cu ofertantul declarat câştigător, aceasta ar putea duce la nerespectarea angajamentelor  pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privinţa ţintei de deficit bugetar şi a datoriei publice;

2) Consorţiul nu a reuşit să obţină implicarea instituţiilor financiare internaţionale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanţarea proiectului de concesiune.  Pe de altă parte, în ipoteza unei finanţări acordate exclusiv de finanţatori privaţi, costurile de  finanţare pentru realizarea proiectului  ar creşte;

3) Ministerul Finanţelor a refuzat să emită o scrisoare de susţinere a proiectului şi al suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat, date fiind riscurile cu privire la depăşirea ţintei de deficit bugetar stabilită şi calificarea scrisorii de susţinere ca o garanţie de stat;

4) După desemnarea ofertantului câştigător, acesta, alături de potenţialii finanţatori privaţi, au solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. Acceptarea acestor solicitări ar fi însemnat chiar modificarea  procedurii de atribuire şi a condiţiilor care au stat la baza depunerii ofertelor;

5) Prezentarea publică a proiectului a generat o puternică reacţie negativă, mai ales în privinţa costurilor prezentate.

"Sectoarele 1 şi 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, cu o lungime totală de aproximativ 10 km, la care se adaugă şi drumuri de legătură) vor fi scoase la licitaţie, cu finanţare de la Bugetul de Stat. Pentru sectoarele 2, 3 şi 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la licitaţie actualizarea studiilor geotehnice, cu finanţare de la Bugetul de Stat. În paralel, pentru fluidizarea traficului pe DN1, sunt în lucru Studiile de Fezabilitate referitoare la variantele de ocolire Comarnic şi Buşteni. După finalizarea SF-urilor vor fi scoase la licitaţie lucrările de construcţie, cu finanţare de la Bugetul de Stat", mai arată CNADNR.

Oficialii CNADNR susţin că proiectul autostrăzii Bucureşti - Braşov rămâne o prioritate în Master Planul General de Transport şi că va fi dezvoltat în paralel cu autostrada Sibiu - Piteşti.

În luna mai, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor de la acea dată, Ioan Rus, ca după aprobarea Master Planului de către Comisia Europeană să prezinte o soluţie şi pentru proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov, adăugând că, după găsirea acestei soluţii, membrii Guvernului se pot retrage "în glorie". Ulterior, Rus şi-a dat demisia, în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate.

Premierul susţinuse anterior că autostrada Comarnic-Braşov nu poate fi realizată fără un consens politic.

În februarie, Ministerul Transporturilor anunţa că statul vrea să găsească un model financiar mai eficient în raport cu bugetul şi să atragă finanţare de la instituţii financiare internaţionale pentru autostrada Comarnic-Braşov şi că discuţiile cu consorţiul selectat vor continua până în aprilie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”