Arabia Saudită importă cantităţi fără precedent de motorină ieftină din Rusia

0
Publicat:

Arabia Saudită maximizează profiturile rafinăriilor, importând cantităţi fără precedent de motorină ieftină din Rusia, conform datelor care monitorizează navele, transmite Reuters.

Arabia Saudită a majorat importurile de motorină din Rusia, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, în același timp, țara îşi majorează la un nivel record exporturile către Singapore, unde combustibilul este vândut cu marje ridicate de profit.

Rusia trebuie să devieze volumele vândute spre Europa, anterior piaţa sa dominantă, după ce Uniunea Europeană a interzis în februarie importurile de produse petroliere.

Aceste evoluţii au permis companiei energetice Saudi Aramco din Arabia Saudită să-şi majoreze la un nivel record exporturile către Singapore în mai, susţin traderii, informează Agerpres.

Aprovizionarea cu motorină în Singapore este afectată de lucrările de mentenanţă de la rafinării, în timp ce cresc importurile din Orientul Mijlociu, ceea ce ar crea oportunităţi pentru exporturile către Singapore", consideră analistul Serena Huang de la Vortexa.

Arabia Saudită va importa în mai cu 500.000 tone (3,7 milioane de barili) de motorină din Rusia, sau chiar mai mult, cea mai mare cantitate ajungând la Ras Tanura, unde este una din cele mai mari rafinării ale Saudi Aramco, susţin traderii.

În acelaşi timp, motorina din Arabia Saudită care ajunge în Singapore se ridică la 400.000 tone - un nivel fără precedent, arată datele Refinitiv, Vortexa şi din industrie.

Pe plan global, exporturile de motorină ale Arabiei Saudite au atins în aprilie nivelul record de 3,7 milioane de tone, arată datele Kpler.

OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători mondiali de ţiţei, a decis, recent, reducerea combinată a producţiei cu aproximativ 1,16 milioane bpd.

În cazul Arabiei Saudite - cel mai mare exportator mondial de petrol şi liderul de facto al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) - este vorba despre o reducere de 500.000 de barili pe zi începând din luna mai şi până la finele lui 2023.

Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Irakul, Omanul, Algeria şi Kazahstanul au anunţat şi ele reduceri voluntare ale producţiei de petrol, începând din luna mai şi până la finele acestui an. Emiratele Arabe Unite au decis să îşi reducă producţia de petrol cu 144.000 de barili pe zi, Kuweitul cu 128.000 de barili pe zi, Irakul cu 211.000 de barili pe zi, Omanul cu 40.000 de barili pe zi, Algeria cu 48.000 de barili pe zi şi Kazahstanul cu 78.000 de barili pe zi.

Totodată, producţia Rusiei de petrol şi condensat de gaze ar urma să scadă la aproximativ 515 milioane tone (10,3 milioane bpd) anul acesta, de la 535 milioane tone în 2022.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne