APIA oferă un sprijin financiar de peste 83 de milioane de lei pentru crescătorii de bovine

0
Publicat:

Agenția de Plăți și Intervenția pentru Agricultură (APIA) a autotizat plata a peste 83 de milioane de lei. Acești bani se vor duce spre susținerea activității crescătorilor de bovine, pentru anul 2022. Sumele alocate se oferă ca sprijin financiar în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

APIA oferă un sprijin financiar de peste 83 de milioane de lei pentru crescătorii de bovine

Fondurile totale autorizate la plată pentru subvenții se acordă prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru solicitanţii care au accesat această formă de ajutor de stat.

Astfel, din suma totală autorizată la plată peste 20,73 milioane de lei vor fi alocate în sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari, iar cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă. De asemenea, tranşă suplimentară sesiunea I + II se acordă pentru un număr de 16.246 beneficiari şi este în valoare totală de 62,37 milioane lei, respectiv 37 euro/cap vacă adultă.

Potrivit APIA, valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 3/2023.

Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat pe Secţiunea 2.1 - Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar.

Este al doilea ajutor din 2023 pentru crescătorii de bovine

În luna februarie, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență cu privire la schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor de animale din sectorul bovinelor, pentru anul 2022.

„În Ședința Guvernului din 8 februarie 2023 a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul de creștere al bovinelor, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.”, a transmis, Ministerul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, valoarea estimată a schemei de ajutor este de 217.756.000 lei, echivalentul sumei de 44 milioane euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine