Anul 2023 aduce noi măsuri sociale pentru români. De ce ajutoare vor beneficia

0
Publicat:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, joi, că printre obiectivele asumate pentru 2023 se numără simplificarea și debirocratizarea procesului de accesare a fondurilor europene și continuarea sprijinirii persoanelor vulnerabile printr‑o nouă serie de măsuri.

MIPE anunță obiectivele pentru anul 2023, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, obiectivele pentru anul 2023 asumate de ministrul Marcel Boloș sunt:

- Simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea în domeniul fondurilor europene prin crearea unui cadru normativ suplu, eficient și orientat spre sprijinirea beneficiarului și eliminarea timpilor morți din procesele de evaluare, selecție și contractare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene, respectiv aprobarea unui cod al fondurilor europene;

- Continuarea sprijinirii din fonduri europene a măsurilor sociale pe parcursul anului 2023:

- plata a două tranșe de 700 lei/sezon rece pentru plata facturilor la energie,

- plata a 6 tranșe de 50 euro pentru vouchere de alimente,

- sprijinirea eleviilor vulnerabili și în anul școlar 2023–2024 prin acordarea de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte,

- acordarea de trusouri pentru copiii nou-născuți în familii dezavantajate,

- sprijinirea persoanelor cu dizabilități prin finanțarea tehnologiilor asistive,

- implementarea unor vouchere de reziliență pentru sprijinirea populației vulnerabile prin îmbunătățirea condițiilor de locuire prin investiții în servicii comunitare care să includă posibilitatea sprijinirii în activitățile casnice/cotidiene,

- servicii pentru reparația locuințelor

- distribuția celei de a 6‑a tranșe de pachete alimentare pentru cei 1,18 milioane de români aflați în situații de excluziune socială;

- Încheierea tuturor contractelor de finanțare aferentă măsurilor de sprijin pentru mediul de afaceri din cadrul PO Competivitiate 2014–2020, respectiv 411 și 411 bis, până la 31 martie 2023;

- Operaționalizarea unui sistem informatic modern, flexibil, interoperabil cu alte sisteme informatice care să facilitize automatizarea proceselor de evaluare și selecție la finanțare a proiectelor pe fonduri europene în primul trimestru al anului 2022 pentru modulele referitoare la etapele de autentificare a beneficiarilor, lansare a apelurilor de proiecte și respectiv depunere proiect/cerere de finanțare;

- Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență prin depunerea Cererilor de Plată nr. 3 și 4, în valoare de aproximativ 6,3 miliarde euro;

- Ajustarea PNRR prin introducerea capitolului RepowerEU, respectiv asigurarea unei alocări suplimentare de 1,3 miliarde euro pentru finanțarea proiectelor care să contribuie la independența energetică a României, în contextul tranziției verzi și digitale – proiecte de producere de energie verde, inclusiv investițiile în eficiența energetică a canalelor de irigații;

- Acoperirea riscului de decomitere aferent tuturor programelor operaționale 2014–2020, prin declarații de cheltuieli care să permită atingerea unui grad de absorție a fondurilor europene de peste 95% – o absorție de peste 6 miliarde euro aferentă perioadei de programare 2014–2020, aferentă anului 2023;

- Lansarea a unui număr de peste 200 de apeluri de proiecte, în valoare de 20 miliarde euro aferente perioadei de programare 2021–2027 în cadrul celor 16 programe operaționale aprobate de către Comisia Europeană.

Poate cel mai complicat an de când gestionăm fonduri europene, anul 2022 ne‑a adus o mulțime de provocări, pe care le-am privit drept oportunități, pentru că în urmă rămân mii de proiecte implementate cu succes care contribuie cu adevărat la îmbunătățirea calității vieții pentru români. Sunt proiecte care își aduc aportul asupra dezvoltării infrastructurii, sănătăţii și educaţiei. Sub dictonul «nimeni nu este lăsat în urmă», am acordat o atenție deosebită persoanelor vulnerabile, atât în ceea ce privește nevoile imediate, cât și asupra perspectivelor pentru următorii ani.

Tocmai de aceea, în negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene, ne-am asigurat că arhitectura Programelor Educație și Ocupare și Incluziune și Demnitate Socială ne va permite să construim măsuri care să rupă barierele de dezvoltare, pentru că suntem într-un punct în care efectele inechităţilor creează clivaje tot mai mari.

De asemenea, depunerea celor două cereri de plată și a lansării a 49 apeluri de proiecte în valoare de peste 9 miliarde euro, au demonstrat că, deși are o structură complexă,cu peste 500 de jaloane și ținte, am reușit să ne atingem obiectivele asumate prin PNRR. Ba chiar ne-am numărat printre primele state din Europa la acest capitol.

În continuare, anul 2023 va aduce cele mai multe oportunități pe care România le‑a avut vreodată. Avem o serie de obiective importante pentru acest an, printre care se numără cele peste 200 de apeluri din cadrul Politicii de Coeziune 2021–2027, creșterea gradului de absorbție la peste 95% și depunerea cererilor de plată 3 și 4 din PNRR, care înseamnă, implicit, îndeplinirea țintelor și jaloanelor aferente”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%