Angajaţii defavorizaţi ai Oltchim nu mai primesc ajutoarele promise de Guvern. Motivul: au primit deja salariile restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii Oltchim au protestat în repetate rânduri nemulţumiţi de promisiunile Guvernului privind plata salariilor restante FOTO Adevărul

Guvernul a anulat hotărârea în baza căreia o parte dintre angajaţii Oltchim, cu venituri pe membru de familie mai mici de 786 de lei, ar fi trebuit să primească în această lună ajutoare sociale, argumentând că aceştia au încasat salariile restante, iar acordarea ajutoarelor ar genera discriminare între beneficiari şi angajaţii care ar primi doar salariul.

Acordarea de ajutoare a fost decisă în contextul în care combinatul Oltchim îşi încetase producţia din cauza unor datorii de peste 500 de milioane de euro, iar angajaţii nu mai primeau salariile de mai multe luni.

În luna octombrie, Guvernul a hotărât ca pentru 522 de angajaţi Oltchim, din totalul celor 3.353 salariaţi, al căror venit mediu lunar pe membru de familie este mai mic decât 786 lei şi care nu deţin în proprietate alte locuinţe în afara celei de domiciliu, terenuri cu potenţial productiv sau utilaje agricole ori de prelucrare a lemnului să fie acordate ajutoare sociale de urgenţă în sumă de câte 1.400 lei, în două tranşe, în lunile octombrie şi noiembrie.

La trei săptămâni după această decizie, Executivul a emis însă o nouă hotărâre care stabilea că ajutoarele vor fi acordate într-o singură tranşă, în luna decembrie, Guvernul motivând că nu a fost "suficient timp" pentru realizarea tuturor procedurilor administrative care să permită deja plata primei tranşe.

Tot atunci, Guvernul anunţa că va notifica oficial Comisia Europeană pentru acordarea la Oltchim a unui ajutor de urgenţă de 20 milioane euro.

În şedinţa de ieri, însă, Guvernul a decis să abroge hotărârea privind acordarea de ajutoare de urgenţă pentru angajaţii Oltchim. 

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a arătat, potrivit Mediafax, că aceste ajutoare nu au mai fost acordate deoarece nu mai era cazul, angajaţii încasând între timp salariile restante. 

Acordarea ajutoarelor ar fi generat o situaţie discriminatorie între beneficiarii ajutoarelor, care ar fi încasat atât salariul, cât şi ajutorul social, şi ceilalţi angajaţi care ar fi primit doar salariul, a explicat ministrul Muncii.

Ministrul a arătat că, dacă va fi cazul, Guvernul va emite o nouă hotărâre privind acordarea de ajutoare, dar că se speră să nu mai apară o situaţie care să impună o astfel de măsură.

Angajaţii Oltchim au protestat în repetate rânduri în faţa pavilionului administrative al combinatului Oltchim nemulţumiţi de întârzierile privind plata salariilor, dar şi de promisiunile neonorate privind repornirea combinatului. 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate