Angajaţii ASF nu vor mai avea 15 salarii pe an. Contractul colectiv se renegociază

0
Publicat:

Angajații ASF nu vor mai avea 15 salarii pe an, contractul colectiv care avea astfel de prevederi fiind renegociat, a declarat vicepreședintele instituției, Sorin Mititelu, într-un interviu acordat Hotnews.

Nimeni din ASF nu are prime în această perioadă. Contractul Colectiv de Muncă cu cele 15 salarii a expirat”, a declarat Mititelu pentru Hotnews, precizând că acum sunt negocieri cu sindicatul angajaților ASF pentru un nou contract colectiv de muncă (CCM).

„Subiectul salariilor trebuie pus în context”, spune Mititelu. 

Întrebat ce venituri lunare are, Sorin Mititelu n-a oferit o cifră, deși informațiile sunt publice. El a declarat că venitul său în actuala poziție la ASF „este oarecum echivalent cu venitul pe care îl are un CEO, adică un director general într-una din companiile mari din piață”.

Membrii Consiliului ASF primesc pe lângă salariul de bază și o indemnizație de participare în anumite comisii interne - explicațiile lui Mititelu

HotNews.ro l-a întrebat pe oficialul ASF dacă este adevărat că noua conducere, în frunte cu Alexandru Petrescu, a decis recent ca membrii neexecutivi ai Consiliului ASF să primească pe lângă salariul de 6500 euro/lună și o indemnizație de participare de 17.000 de lei în cadrul unor comisii interne. Sunt vizate comisiile de etică sau comisia pentru educație financiară.

Noul vicepreședinte a admis că s-a luat o decizie în acest sens, dar că indemnizația plătită diferă de la persoană la persoană și este una singură, fără posibilitatea de a cumula această indemnizație, cum era permis în trecut.

Este, întâi de toate, un principiu, anume dacă prestezi o activitate e normal să fii plătit. (...)Aceste activități sunt prevăzute în regulamentul de organizare al instituției și nu de astăzi, ci de la înființarea instituției și prin urmare este normal să aibă o remunerație”.

„Ceea ce am decis nu o pot confirma individual pentru că diferă de la persoană la persoană, dar pot să spun că este o indemnizație plătită și una singură pentru participarea la orice număr de comitete sau comisii la care este membru o persoană”.

”Așadar, noi recent am luat decizia de a elimina posibilitatea de a cumula această indemnizație, dacă o persoană este membru la mai multe comitete sau comisii. Așadar, este încă o decizie prin care practic am restrâns aria de beneficii, lista de beneficii la care au avut acces în trecut angajații”, susține Mititelu.

Potrivit vicepreședintelui, până acum se plătea această indemnizație de participare în funcție de numărul comisiilor la care un membru al conducerii ASF participa.

HotNews.ro l-a întrebat pe Mititelu dacă nu i se pare anormal ca un angajat din ASF să fie plătit peste salariul de bază pentru participarea la alte comisii din cadrul aceleași instituții la care este angajat.

„Pentru angajații propriu-ziși, da (n.r. este anormal). Pentru cei care sunt numiți și sunt membri doar în Consiliu, practic este activitate suplimentară, a răspuns vicepeședintele ASF.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat