ANALIZĂ Ce afaceri au mers bine în primul trimestru, care au stagnat şi care au ieşit în pierdere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabricile de ţigări au avut cea mai mare creştere a cifrei de afaceri în primul trimestru

Sectoarele cu o prezenţă puternică a capitalului străin şi cele care mizează pe calitate şi valoare adăugată au obţinut cele mai bune performanţe economice în prima parte a acestui an.

Clasamentul cifrelor de afaceri, întocmit de „Adevărul“ pe baza datelor centralizate la Institutul Naţional de Statistică, este dominat de serviciile şi industriile care se axează pe calitate şi pe valoarea adăugată.

Din acest punct de vedere, cele mai mari creşteri ale vânzărilor se întâlnesc în domenii cum sunt fabricarea calculatoarelor, serviciile informatice, construcţia de locuinţe, construcţiile inginereşti, industria farmaceutică sau producţia de autovehicule rutiere.

De menţionat că astfel de domenii sunt abordate în principal de companiile mari sau, cel puţin, mijlocii.

La polul opus, cu cele mai abrupte scăderi ale cifrelor de afaceri, se regăsesc domeniile în care progresul tehnologic a fost mai puţin aplicat sau în care cererea a avut un declin, cum ar fi cocseriile şi rafinăriile, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, spălătoriile şi unele forme de comerţ.

La limita supravieţuirii (cu afaceri între +2% şi -2% în primul trimestru) s-au situat jocurile de noroc, sectorul de hoteluri şi restaurante, fabricarea de textile şi îmbrăcăminte şi producţia de mobilă.

Plusurile se duc la export

O altă caracteristică a topului nostru este aceea că pe plus au ieşit cel mai bine industriile orientate către export şi cele în care predomină capitalul străin, în timp ce minusurile se consemnează în domeniile bazate doar pe cererea internă.

Fabricarea produselor din tutun (producţie în România cu destinaţia export) este chiar în vârful clasamentului, cu un plus de 31%.

Din aceeaşi categorie mai fac parte comerţul cu autovehicule, agenţiile de turism, transporturile (acestea având o puternică prezenţă a capitalului străin), fabricarea echipamentelor electrice (în topul pe mărfuri la export) şi, desigur, producţia de autovehicule.

În general, cercetarea, consultanţa de business, producţia auto, industria uşoară, producţia de medicamente sau de bunuri cu folosinţă îndelungată sunt realizate de multinaţionale.

La niciuna din ele afacerile n-au ieşit pe minus în primul trimestru din acest an.

Per ansamblu, din cele 47 de domenii în care INS monitorizează evoluţia cifrelor de afaceri, 36 au avut creşteri (cuprinse între 0,2% şi 31%) şi 11 au avut scăderi (cuprinse între -0,6% şi -26,1%).

Acesta este cel mai bun raport între plusurile şi minusurile cifrelor de afaceri (36 la 11) din 2011, de când „Adevărul“ întocmeşte astfel de topuri.

Inversări de trend

Faţă de evoluţiile din anul 2014, putem semnala câteva inversări de tendinţe care ar putea fi interesante.

Sectorul de construcţii, cu toate subramurile sale, este surpriza acestui an: din top 5 pe minus în 2014 au ajuns în top 5 pe plus în prima parte a lui 2015.

Este cazul construcţiilor noi, reparaţiilor de clădiri, construcţiilor inginereşti şi întreţinerii de clădiri.

De la minus în 2014 la plus în 2015 au mai trecut comerţul auto, agenţiile de turism şi jocurile de noroc, iar de la plus la minus au trecut industria uşoară, sectorul de hoteluri şi restaurante şi comerţul cu piese auto.

Reamintim că economia a crescut, per ansamblu, cu 4,3% în primul trimestru din 2015 faţă de primul trimestru din 2014, avans susţinut – după cum reiese din statisticile sectoriale – de creşterile din construcţii şi comerţ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!