ANAF va contesta amenda luată pentru publicarea listei datornicilor: „Au fost abateri de formă, nu de fond“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii Fiscului precizează că ANAF a publicat lista datornicilor în baza unor obligaţii legale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a reacţionat, marţi, după ce a primit o amendă de 16.000 de lei de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), precizând că autoritatea nu a descoperit nicio ilegalitate la publicarea listei datornicilor.

„ANAF va contesta sancţiunile aplicate de ANSPDCP şi va continua să respecte toate obligaţiile legale“, precizează agenţia.

Potrivit reprezentanţilor Fiscului, sancţiunea a fost acordată pentru abateri de formă şi nu de fond.

7 greşeli într-o listă cu 187.320 de persoane

„ANSPDCP a verificat ANAF fără a constata vreo abatere privind fondul legalităţii publicării listei persoanelor fizice cu restanţe fiscale.
În schimb, ANSPDCP susţine că a identificat probleme tehnice de formă privind modalitatea publicării, respectiv publicarea unor date neactualizate privind 7 persoane din 187.320 şi pe alt site de internet decât propria pagină şi informare incompletă privind prevederile Legii 677/2001“, a precizat ANAF, într-un comunicat.

Fiscul argumentează, în apărarea poziţiei sale, că a anunţat public şi a transmis notificări contribuabililor cu restanţe fiscale cu o lună înainte de publicare, pentru a asigura corectitudinea şi actualitatea informaţiilor.

„Contribuabilii au fost informaţi în prealabil atât despre cuantumul datoriilor, cât şi despre obligaţia legală a ANAF de a le publica, pentru a le oferi posibilitatea achitării sau clarificării situaţiei fiscale“, menţionează ANAF.

Noi liste, de la 1 august

Reprezentanţii Fiscului susţin că listele debitorilor cu restanţe la stat se publică trimestrial în baza noului Cod de procedură fiscală, intrat în vigoare anul trecut.

„Astfel, şi de la 1 august 2016, ANAF este obligată prin lege să publice listele contribuabililor care înregistrează restanţe fiscale la data de 30 iunie 2016", precizează ANAF.

ANAF a publicat în 16 mai lista persoanelor fizice cu datorii la bugetul de stat în baza datelor existente la data de 31 martie, printre acestea regăsindu-se politicieni, foşti miniştri, oameni de afaceri, dar şi fostul rege Mihai I.

Mai multe persoane - printre care fostul ministrul al Justiţiei Cătălin Predoiu şi fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu - au susţinut că şi-au plătit datoriile, deci datele prezentate nu sunt reale, iar Casa Regală a anunţat că a contestat datoriile.

După publicarea listei, începând cu data de 17 mai, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a început o investigaţie din oficiu la ANAF, controlul finalizându-se în data de 23 mai.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie