ANAF a identificat o rețea specializată în fraude economice care activează în vânzarea de bunuri

0
Publicat:

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au efectuat verificări antifraudă la un grup de societăţi comerciale, în perioada mai-octombrie, în urma cărora s-a constatat că simulau diverse tranzacţii privind vânzarea de bunuri şi servicii către diverşi operatori economici privaţi, precum şi pe linia achiziţiilor publice.

ANAF a descoperit o nouă rețea specializată în fraude economice Foto: MediaFax

Conform unui comunicat al instituţiei, aceste societăţi au contribuit la formarea unor circuite economice cu aparenţă de legalitate în cazul circulaţiei mărfurilor şi serviciilor, a deductibilităţii TVA, creând totodată pentru beneficiarii acestor tranzacţii cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale.

Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat în acest caz este în valoare totală de 6.296.541 lei, din care 2.482.704 lei reprezintă impozit pe profit, iar 3.813.837 lei reprezintă TVA.

Având în vedere că faptele constatate de inspectorii DGAF sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute in Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, vor fi sesizate organele de urmărire penală.

Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției, pe baza informațiilor deținute”, se menționează în comunicatul de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

Infractorii au ajuns să facă fraude și în numele ANAF

Mai mulți contribuabili au semnalat ANAF că sunt sunați de pe numărul de Call Center al instituției de persoane care se recomandă a fi angajați ai Direcției Antifraudă.

Ca atare, reprezentanții Agenției vor să atragă atenția contribuabililor că „funcționarii Direcției Generale Antifraudă Fiscală nu interacționează cu agenții economici/persoanele fizice prin intermediul Call Center-ului instituției”, lucrurile stând total pe dos, în sensul că, de obicei conntribuabilii apelează Call Center-ul ANAF.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare