Afacerile din industria jocurilor video au crescut cu peste 25% în 2022

0
Publicat:

În România, industria de dezvoltare a jocurilor video a înregistrat o creștere de 25,7% în 2022, cu o cifră de afaceri de peste 48.000 de euro pe angajat, ceea ce reprezintă o majorare de 50% comparativ cu anul 2019, după cum relevă datele incluse în studiul anual realizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA).

Afacerile din industria jocurilor video au crescut cu peste 25% în 2022

Conform raportului publicat recent, afacerile din industria de profil, pe plan local, au fost de 332 milioane de dolari, în cursul anului trecut, cea mai mare creştere înregistrată de la an la an din 2014 până la data analizată.

Această creştere va continua şi în 2023, 68% din cele 222 studiouri active în România reconfirmând continuarea angajărilor şi în anul curent, 26% din studiouri fiind deschise şi la ideea de a derula programe de internship. În jur de 60% din totalul noilor angajări din acest an au fost pentru poziţii de junior”, notează sursa citată.

Rezultatele studiului de specialitate relevă faptul că formatul de muncă hibrid este preferat de 42% dintre firme şi doar 21% optează pentru modelul de muncă de la birou.

Anul trecut s-a înregistrat o creştere a numărului de jocuri dezvoltate cu participarea studiourilor din România. Astfel, printre cele mai notabile jocuri se află: FIFA 23 (Electronic Arts Romania) şi Metal Hellsinger (Funcom Romania).

Totodată, Assassin's Creed Mirage (Ubisoft Romania) şi EA Sports FC 24 (Electronic Arts Romania) erau în dezvolare în 2022 şi au fost lansate în această toamnă, iar dintre jocurile dezvoltate de studiourile independente româneşti care s-au bucurat de succes internaţional sunt: Trinity Fusion (Angry Mob Games), Wild Things: Animal Adventures (Amber Studio), Bear and Breakfast (Gummy Cat) şi Last Days of Lazarus (Darkania Works, GrimTalin).

Industria locală continuă să se bucure de un interes considerabil din partea dezvoltatorilor internaţionali, dar şi din partea investitorilor. În 2022, studioul românesc Metagame a fost preluat de Fortis, iar Amber a reuşit să atragă o investiţie de 20 de milioane de dolari din partea fondului de investiţii Emona Capital”, se menţionează într-un comunicat de presă al RGDA.

În topul celor mai importante zece companii româneşti în 2022, în funcţie de cifra de afaceri, se află: Electronic Arts România, Ubisoft România, Amber Studio, Gameloft România, Green Horse Games, Playtika, Quantic Lab, Super Hippo Games/Nutaku, eRepublik şi Whyttest.

Studiul RGDA a fost anunţat, în premieră, la Dev.Play, conferinţa dezvoltatorilor de jocuri video din România şi Europa de Est, desfăşurat pe 9 şi 10 octombrie, la Bucureşti.

Asociaţia Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizaţie non-profit care îşi propune să sprijine şi să promoveze dezvoltatorii de jocuri video din România. În prezent, în studiourile video româneşti lucrează aproximativ 6.800 de specialişti.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un star de la Inter Milano susține că pe românul Chivu îl așteaptă un viitor strălucit: „Are o calitate pe care o au antrenorii mari”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”