Ziua 1323. Câteva lecții înainte de examenul final

Războiul din Ucraina este cel mai intens și actual conflict. Ce se întâmplă pe front este o sumă a posibilităților tehnologice, a doctrinelor militare. Nimic mai natural ca lecțiile acestei confruntări să fie studiate și înțelese. Chiar dacă aceste lecții sunt predate, unele, de către armata rusă.

După mai mult de trei ani de îndosariat cronici aproape săptămânale la povestea războiului din Est, s-au adunat și câteva consemnări, în anumite perioade mai liniștite ale conflictului -  cele în care, întâmplându-se puține lucruri pe front, ești tentat să  folosești răgazul pentru a trage concluzii -, despre lecțiile învățate acolo, pe aliniamentul de bătaie.

Cum războiul pare departe de final, doar dacă nu apare de undeva un glonț de argint, nici aceste lecții nu pot fi văzute decât ca repere provizorii, de etapă.

Pentru că  adevăratele lecții ale conflictului, cele care vor deveni adevăruri de predat în școlile și academiile militare, vor fi cunoscute de-abia după ce s-a aflat numele învingătorului, în definitiv cel mai în temă privind modul în care a câștigat laurii victoriei.

Și cel mai îndreptățit să demonstreze cum a obținut-o.

Dar acum să rămânem și noi în convenționalul public și să spunem că nu se cunoaște, încă, finalul războiului din Ucraina.

Cel în care au fost și victorii, dar și înfrângeri, sau invers, depinde ce parte a conflictului le contabilizează, cel care a avut cam tot ce ii trebuie unui conflict în care se opun forțe diferite ideologic, tehnologic, doctrinar.

Cel la care participă, mai mult sau mai puțin direct, cam toată lumea bună de pe glob, cu echipamente, armamente, antrenament, sfaturi, tot ce se poate oferi și tot ce se poate extrage din experiența unei astfel de confruntări.

Noutatea din ultima perioadă este faptul că apar, în media occidentale, nu oricare,  și analize care vor să înțeleagă de ce nu a funcționat războiul pe traiectoria inițială, așa cum fusese proiectat de Rusia sau așa cum se credea că ar putea fi direcționat de Ucraina și partenerii acesteia.

Iar noutatea unei analize cum e cea recentă din ”Foreign Affairs”, intitulată ”How Russia Recovered What the Kremlin Is Learning From the War in Ukraine” / ”Cum și-a revenit Rusia Ce învață Kremlinul din războiul din Ucraina” este că pune problema unei abordări diferite față de procesul de adaptare la noul tip de război, de aplicare a acestor lecții de etapă, punctează ce parte a conflictului pare a avea nu numai resursele dar și capacitatea de a studia sau aplica mai repede ceea ce a învățat.

Iar acea parte nu e cea la care ne-am fi așteptat, nu-i așa?

Sigur, ”Foreign Affairs” nu a devenit peste noapte ”Komsomolskaia Pravda”, analiza este doar un semnal de alarmă pentru cei care, încă majoritari, cred că realitatea frontului și a războiului în general este cea din discursurile despre principii și valori, cea din expozeurile de la conferințele de securitate popularizate pe LinkedIn, sau cea din emoționantele comunicate prezidențiale transmise online la miez de noapte.

Înainte de a prezenta câteva din punctele acestei analize, precum și concluziile mobilizatoare, hai să trecem în  revistă unele din greșelile, lipsurile și stângăciile Rusiei vizibile pe timpul războiului declanșat în 24 februarie 2022:

-      armata rusă a avut și are probleme cu comunicațiile,  o consecință a decalajului tehnologic față de vest, uneori a ignoranței față de nevoia de schimbare. Cert e că, mai ales în prima parte a conflictului, au fost multe cazuri de unități acționând în orb, de trecere la utilizarea comunicațiilor civile, cu toate consecințele negative ce apar după pierderea confidențialității;

-      armata rusă  a avut și are o problemă cu sistemul satelitar. Nu sunt informații – sau nu știu eu - privind natura deficiențelor, dar acoperirea imagologică a frontului a avut de suferit, existând un permanent decalaj între ceea ce au avut (au încă?) ucrainenii la dispoziție din partea partenerilor, și ceea ce au putut utiliza rușii. O consecință evidentă a fost că rușii nu au putut controla eficient ce intră în Ucraina, au trebuit să suplinească datele IMINT cu informații din surse HUMINT, din fericire pentru ei, extrem de eficiente dar, desigur, parțiale și punctuale;

-      armata rusă a funcționat, în prima parte a războiului, pe sistem clasic, deplasări masive de trupe, proceduri standard de utilizare a blindatelor și artileriei. Sigur, la acel moment, Rusia anticipa că e de ajuns o demonstrație de forță pentru a convinge Ucraina să vină la masa tratativelor și era cât pe-aci să se întâmple astfel. Nu a fost să fie, armata trimisă pentru paradă a fost nevoită să poarte război și în primele luni nu i-a fost deloc ușor;

-      armata rusă a fost pregătită să lupte cu un adversar cu comportament vestic, armata ucraineană, care, instruit și echipat de NATO, duce un război precum cel preconizat de NATO, cu accent pe tehnică și proceduri, scurt și eficient. S-a confruntat, însă, cu o armată în care, în afară de unele echipamente, totul era la fel ca la ruși: ignorarea pierderilor, cruzime dusă până la capăt, sacrificiu pe același model, permanentă inovație la pachet cu risipă inutilă de vieți. Aceeași școală de război, motivații diferite, dar o rezistență neașteptată, chiar și în condițiile unui dezechilibru al balanței de forțe;

-      armata rusă a avut permanent o problemă de decalaj între posibilitățile forțelor terestre și cele ale marinei și aviației. Decalajul este unul evident tehnologic dar și din cauza accentului diferit pus pe nivelul de instruire și angajament de la cele două categorii de arme. Aceasta a avut ca efect performanțele mai scăzute ale marinei ruse la Marea Neagră, un acvatoriu unde britanicii, pardon, ucrainenii au dovedit că există eficiență și cu tonaje reduse, chiar foarte reduse. La fel a fost cazul aviației militare ruse utilizate mai mult ca lansatoare de rachete decât ca armă de supraveghere și lovire în adâncimea teritoriului ucrainean. Ceea ce a permis supraviețuirea aviației ucrainene, altfel imposibilă dacă Rusia ar avea o acoperire satelitară similară cu cea a SUA / NATO, poate și a Chinei;

-      armata rusă a fost refractară, inițial, utilizării aparatelor fără pilot, în timp ce pentru ucraineni a fost perioada de glorie a dronelor turcești de tip Bayraktar. De abia ulterior, beneficiind de expertiza iraniană și chineză, Rusia a luat măsuri în acest domeniu, transformând complet câmpul de luptă și modul de a desfășura acțiuni ofensive, defensive sau în adâncimea teritoriului ucrainean;

-     

- o lecție a războiului modern este că tehnologia are efecte inverse asupra vitezelor de înaintare pe câmpul de luptă. Dominația dronelor nu mai permite concentrări de forțe pentru ofensive masive și rapide, nu ușurează nici operațiile de consolidare a teritoriul recent ocupat. O explicație a faptului că linia de front în războiul din Ucraina înregistrează schimbări abia perceptibile este această transformare a războiului, asumată și de partea ucraineană dar, mai ales, de forțele ruse. Pentru ruși, ea se adaugă strategiei războiului de uzură, adoptată începând cu sfârșitul anului 2022, al cărei obiectiv nu este ocuparea teritoriului inamic, cât distrugerea forțelor sale luptătoare. Este o strategie care acceptă retragerile temporare, chiar și oprirea atacurilor ofensive care pot vulnerabiliza liniile logistice, pune accentul pe folosirea artileriei și aviației, încearcă să protejeze cât mai mult resursa umană. Este o strategie care cere resurse imense, precum și continuitatea structurii de comandă și politice, pentru că are nevoie de timp pentru a deveni victorioasă. Este o strategie a generalilor și politicienilor care acceptă că pot pierde bătălii ca să câștige războiul și că aceasta s-ar putea întâmpla și după ce se va încheia mandatul lor la comandă.

Sunt, cu siguranță, multe alte aspecte negative, nu e locul aici pentru o enumerare mai lungă, are și răbdarea cititorilor de analize militare o limită, nici măcar războiul nu ne mai ține cu sufletul la gură.

Și acum, să vedem ce spune ”Foreign Affairs” că s-a schimbat și cum s-a schimbat:

-        ”la începutul războiului, majoritatea NATO vedea Rusia ca pe un gigant de neoprit, pregătit să învingă rapid Ucraina”;

-        ”începând cu 2022, Rusia a lansat un efort sistematic de a-și examina experiența de luptă, de a trage învățăminte din aceasta și de a le împărtăși în cadrul forțelor sale armate”;

-        ”astăzi, armata (rusă, n.n) își instituționalizează cunoștințele, pune pe aceeași frecvență producătorii de echipamente pentru apărare și organizațiile de cercetare pentru a sprijini nevoile din timpul războiului și asociază startup-urile tehnologice cu resursele statului”;

-        ”Moscova a dezvoltat noi metode de utilizare a dronelor pentru a găsi și ucide soldații ucraineni și pentru a distruge activele ucrainene, transformând într-o zonă de forță ceea ce a fost odată o zonă de slăbiciune”;

-        ”a construit rachete mai bune și a creat sisteme blindate mai robuste și mai capabile. Le oferă comandanților juniori mai multă libertate de planificare. A devenit o armată capabilă să evolueze atât în timpul acestui război, cât și să se pregătească pentru viitoare conflicte de înaltă tehnologie”.

Și acesta e doar începutul analizei.

Care continuă și cu câteva considerații privind consecințele acestor evoluții pentru statele care sprijină Ucraina, adică și pentru noi:

-        (pentru că situația de pe front nu evoluează în favoarea Kievului, n.n.) ”unii oficiali americani și europeni își pierd interesul față de Ucraina”

-        ”însă aceleași adaptări (doctrinare și tehnologice, n.n) rusești care amenință Ucraina ar trebui să fie o preocupare pentru factorii de decizie din alte părți”;

-        ”armata rusă va ieși din invazie cu o vastă experiență și o viziune distinctă asupra viitorului confruntărilor militare și își împărtășește experiența cu China, Iranul și Coreea de Nord”;

-        ”Rusia va rămâne constrânsă de o disciplină deficitară și se va lupta să producă cele mai sofisticate echipamente. Dar va fi la fel de pregătită pentru noul mod de a purta război ca orice alt stat, în ciuda constrângerilor internaționale”;

-        ”dacă nu vor să rămână în urmă, Washingtonul și capitalele europene trebuie, prin urmare, să înceapă să învețe din războiul din Ucraina, nu să ignore ceea ce se întâmplă acolo. Dimpotrivă, trebuie să studieze lecțiile Rusiei - și apoi să înceapă să facă propriile schimbări”.

Articolul e mai lung, face o trecere în revistă a modului în care au fost implementate noile politici militare în complexul militar – industrial rus, în modul de antrenament pentru luptă, în descentralizarea deciziilor la nivel tactic, dar ați înțeles ideea: lecțiile războiului le învață cel mai bine cei care îl practică, dacă nu ne place numele profesorului și nu parcurgem notițele de la cursul lui riscăm să nu trecem examenul viitor.

Autoarea analizei, Dara Massicot, e o veterană a ”clubului” de experți care gravitează în jurul Departamentului de Stat și al Pentagonului, fostă colaboratoare RAND, fost analist în Departamentul Apărării (de Război, vreau să zic), acum cercetător senior la Carnegie Endowment for International Peace.

Cum s-ar spune, e cineva din interior, care știe ce discuții se poartă și ce îngrijorări există privind proiecția forței în tabăra trans-atlantică.

Finalul analizei conține, pe lângă concluzii, tocmai aceste îngrijorări:

”Pentru a evita să rămână în urmă, Statele Unite și Europa trebuie să înceapă să acorde o atenție sporită - mai ales că Moscova își transmite cunoștințele partenerilor săi autocratici.

Dar asta înseamnă că trebuie să vadă armata rusă așa cum este: imperfectă, dar rezilientă în felul ei.

Problemele sale structurale sunt foarte reale și ar fi deosebit de acute în cazul unui conflict cu NATO.

Cu toate acestea, procesul său de învățare este continuu.

Forțele armate ruse își vor modifica în continuare tacticile, vor introduce arme noi și se vor extinde pe măsură ce încep un efort de reconstituire de un deceniu.

Experților le place să spună că armatele modelează războiul.

Dar războiul modelează și armatele.”