„Trăiască Lupta pentru Pace” în varianta „drept de ingerință umanitară” 2.0

Cetățeanul socialist multilateral dezvoltat cu această formulă de speranță într-o lume de pace își încheia orice corespondență oficială.

Lupta pentru pace nu încetează, cum se vede și, în paralel cu pregătirea armelor necesare pentru această aventură, reîncepe şi delicata şi foarte complicata operă diplomatică a găsirii unor motivaţii credibile pentru intervenţia militară care să devină astfel necesară, bazată chiar pe înalte principii umaniste şi totalmente justificabilă moral. Asta este, de câteva secole, discuţia despre "războiul drept".

Rând pe rând, au intervenit în această dezbatere Părinţi ai Bisericii (Tretullian sau Sfântul Thomas d'Aquino), filozifi, teoreticieni ai artei politice şi celei militare (Machiavelli, Hugo Grotius), cele mai interesante interpretări fiind sintetizate de Michael Waltzer în lucrările Războaie drepte şi nedrepte (1977) şi Sferele dreptăţii (1983). Cea mai interesantă dezvoltare a acestei dezbateri a apărut odată cu apariţia şi folosirea intensivă a unui nou concept, cel al dreptului de intervenţie umanitară. 

Pentru prima oară a fost folosit în teren, justificând o operaţiune realmente umanitară de urgenţă, în timpul războiului din Biafra (1967-1970) pentru a permite activitatea nou createi organizaţii Medecins sans Frontieres, să acţioneze, canalizând importante ajutoare internaţionale. Mai târziu, lucrurile au devenit mai complexe, deoarece această intervenţie strict umanitară a început să fie susţinută sau dublată de intervenţii militare, vezi intervenţiile din Somalia, Haiti sau Bosnia. Mai mult chiar, intervenţia din motive umanitare a fost invocată şi în cazul campaniei contre Serbiei din Irak sau Afganistan.

Exemplul Ucraina este extrem de elocvent, acum caz-școală: cazul izbucnirii unui conflict, să apară această problemă din cauze multiple. Pe de o parte, Federaţia Rusă să se decidă să intervină în regiunile separatiste din est, răspunzând chemării de ajutor din partea liderilor comunităţilor rusofone, larg majoritare în zonă, care să acuze un atac de tip război civil care să le pună în primejdie existenţa şi să le ameninţe cu decimarea imediată. Putin ar putea face acest lucru deoarece, dacă vă amintiţi, a promis în numeroase rânduri că va apăra imediat ori rus aflat în primejdie, oriunde s-ar afla el, reînviind speranţele de odinioară promovate de panslavismul militant.

Pe de altă parte, ucrainienii pot solicita o intervenţie umanitară internaţională de urgenţă, sub protecţie militară, mai ales în cazul în care pe teritoriul Ucrainei ar urma să fie amplasate spitale militare şi personal din cele trimise de mai multe ţări occidentale.

Din momentul respectiv, situaţia devine şi mai sensibilă deoarece asemenea acţiuni de intervenţie umanitară nu au nevoie de permisiune expresă a Consiliului de Securitate al ONU, ele pot fi aprobate doar de un grup de state care decid formarea grupului de forţe civile de care nevoie, anunţând şi nivelul de protecţie pe care-l stabilesc ca necesar, fără ca asta, în principiu, să însemne şi o decizie asupra mandatului lor ofensiv. Pot acţiona doar pentru apărare în caz că sunt atacate.

În fine, mai există şi cazul intervenţiilor umanitare fără acordul statului pe teritoriul căruia se va desfăşura acţiunea respectivă. Iată definiţia unei asemenea situaţii, cu adevărat extremă:

 Sursa: International Law and the Use of Force 

La un seminar NATO din decembrie 1999 era adoptată această definiţie deschizătoare de multiple posibilităţi, cu atât mai interesante şi multiple dacă o aplicăm la tot ce s-a petrecut ulterior în materie de conflicte militare, inclusiv cu participarea unor forţe NATO, inclusiv cu participarea soldaţilor români: "O intervenţie umanitară este o "intervenţie armată în alt stat, fără acordul statului respectiv, pentru a răspunde ameninţării reprezentate de un dezastru umanitare, prilejuit în special de de de încălcarea gravă şi la scară extinsă a drepturilor fundamentale ale omului". 

Dacă standardul de comparaţie este dat de evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial, atunci discuţia se poate extinde şi la alte cauze care ar putea motiva o intervenţie umanitară urgentă şi susţinută de o participare considerabilă nu numai din partea forţelor armate clasice, ci, în acest caz anume, a trupelor de grăniceri, jandarmerie, poliţie şi a forţelor speciale specializate în depistarea teroriştilor sau gestionarea rutelor de migrație și ontrabandă.

Cred că, în acest moment, discuția la nivel internațional, mai ales în contextul apariției organizației conduse de Trump, este extinderea rapidă a termenilor în care este permisă intervenția umanitară. Astfel, ea poate deveni un autentic drept la ingerință umanitară, acum deloc definit în legislația internațională dar care poate fi invocat ca bază de acțiune pentru inițiative conexe celor autorizate de ONU dar la care se asociază un număr restrâns de țări, reunite într-o alianță ad-hoc politico-militară.

Principiul non-ingerinței https://fiches-droit.com/principe-de-non-ingerence#:~:text=Le%20principe%20de%20non%2Dingérence%2C%20ou%20principe%20de%20non%2D,intérieures%20d'un%20autre%20Etat. E dat uitării și se pregătește intens noul stadiu al relațiilor dintre stat pe baza dreptului celui mai puternic.

Și cu războiul cum rămâne? Spunea Machiavel; un război este just atunci când este necesar”, iar războaile “drepte”, spunea Sfântul Augustin, “le răzbună pe cele nedrepte”.

Și pacea? Pacea vine după război, în condițiile negociate între cei care au rămas în picioare.