Traian Băsescu a pierdut bătălia pentru cetăţenie, dar nu şi războiul pentru reunirea cu Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu şi liderul PUN, Anatol Şalaru. Sursa foto: adevărul.md

Decizia Curţii Supreme de Justiţie din R.Moldova de a respinge recursul avocatului fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, în chestiunea cetăţeniei moldoveneşti anulate de preşedintele R.Moldova reprezintă o lovitură adresată unionismului de peste Prut în contextul alegerilor parlamentare din această iarnă.

Pentru acest binom toxic, un Traian Băsescu cu cetăţenia R.Moldova, în ajunul campaniei electorale pentru alegerile din această iarnă (februarie 2019), era un real pericol, întrucât ar fi putut candida fără probleme şi câştiga un mandat în plenul de la Chişinău. Ori elementele jocului politic actual din R.Moldova demonstrează faptul că PDM şi PSRM merg umăr la umăr în ceea ce înseamna partajarea viitoarea majorităţi politice din R.Moldova.

De asemenea, lovitura aplicată lui Traian Băsescu de către justiţia aservită oligarhului Vladimir Plahotniuc reprezintă un avertisment indirect adresat şi forţelor pro-europene şi unioniste care au pierdut un vector de imagine, care ar fi putut fi fără doar şi poate liantul unificării acestora pe o listă comună. În momentul de faţă, cea mai mare greşeală a liderilor forţelor pro-europene ar fi să cadă pradă unor interese obscure, astfel încât să rateze pe ultima sută metri constituirea unei coaliţii, care să meargă pe listă comună în aceste alegeri.

Andrei Bivol, avocatul fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, susţine că este culmea să spui că cetăţenia lui Traian Băsescu a fost retrasă din motive juridice. În opinia acestuia, acest lucru a fost făcut din considerente exclusiv politice.

„Este demonstrat faptul că cetăţenia a fost retrasă din motive exclusiv politice, iar încercarea aceasta de a da o notă juridică sau o motivaţie de încălcare a legii este absurdă“, a declarat Andrei Bivol, precizând totodată că dacă Traian Băsescu va decide acest lucru, vor merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu acest dosar.

Nu ştiu în ce măsură liderii PNL –ului de la Bucureşti pot să îi sprijine pe Maia Sandu şi Andrei Năstase în bătălia cu oamenii şi instituţiile statului controlat de  oligarhul Vladimir Plahotniuc, în contextul în care Traian Băsescu a pierdut o bătălie şi nu războiul pentru REUNIRE. Chiar şi fără cetăţenia moldovenească, fostul preşedinte al României încă mai are un cuvânt de spus pe scena politică de la Chişinău în viitoarea campanie electorală, dacă binomul Dodon-Plahotniuc nu va decide să îi interzică accesul în R.Moldova.

De asemenea, liderii Partidului Unităţii Naţionale din R.Moldova sunt obligaţi să preia iniţiativa negocierilor cu forţele pro-europene pentru coagularea unei liste comune întrucât au în spate expertiza politică a lui Traian Băsescu, iar boicotarea alegerilor din această iarnă nu este o soluţie pertinentă întrucât miza este una geopolitică.

În momentul de faţă, viitorul R.Moldova nu este încă compromis total de forţele coloanei a cincea pro-putiniste, care prin întoarcerea la moldovenism doresc să reinstaureze o „nouă cortină de fier“ pe Prut, după modelul patentat cu succes de către bătrânul comunist cu iz de KGB, Vladimir Voronin.

Citeşte analiza completă pe Jurnalistii.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rezultatul referendumului pro-european, un dezavantaj pentru Maia Sandu? INTERVIU cu directorul general IMAS Chișinău, Doru Petruți
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
 „Trăim într-o lume în care nu ne-am pierdut identitatea muzicală!”. INTERVIU cu Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Ziua Z la Chișinău. Alegeri cruciale pentru viitorul R. Moldova. INTERVIU cu cercetătorul Nicolae Țibrigan
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete