Tineri pianiști pe scenele Atheneului

Atât Eva Garet cât și Stefano Brizzi sunt tineri pianiști care, la minunata vârstă a adolescenței, la șaptesprezece ani, probează acumulări entuziasmante ce înfloresc cu nobilă semnificație. Amândoi ne aduc astăzi certitudini dintre cele mai importante privind evoluția lor artistică.

La generoasa invitație a dirijorului Christian Badea, în compania mai mult decât cordială a muzicienilor Filarmonicii bucureștene, Eva și-a făcut un debut semnificativ în compania primului nostru colectiv simfonic. Trebuie menționat, cel de al doilea Concert în do minor de Serghei Rachmaninov, este lucrarea unei înalte virtuozități instrumentale, una dintre culmile pianisticii romantice de secol XIX, de început de secol XX. Lucrarea a fost stăpânită de tânăra pianistă cu vădită autoritate instrumentală, cu reală susținere expresivă privind valorile de bază ale acesteia. Potențialul muzical-pianistic se arată a fi cu totul important.        

Nu pot să nu rememorez, cu mai bine de un an mai înainte, în urma unei evoluții pianistice decisive, Eva mărturisea: ”Am dat de la mine tot ce am putut!”. A făcut-o și de această dată în baza unei bune intuiții muzicale agrementă de o ingenuitate fermecătoare care aparține vârstei adolescentine și mai puțin lucrării concertante în sine.

Cunoscut este faptul potrivit căruia identitatea pianistică a artistului performer este stabilită în baza identității privind coloritul timbral, stăpânirea acestuia. Este direcția spre care se va îndrepta – sunt sigur – atenția celor care o îndrumă actualmente pe tânăra pianistă. Registrul mediu și cel grav al pianului sunt atent coordonate din acest punct de vedere dar atacul asupra octavelor înalte ale instrumentului reține deocamdată aspectul percutant primar al pianului.      Important de construit din punct de vedere timbral sunt și acordurile inițiale ale lucrării, momente pe parcursul cărora, pe fiecare acord, artistul performer are de sugerat – o pot spune astfel - o dinamică în ascensiune. Sunt aspecte care, cu siguranță, vor fi împlinite pe parcursul etapelor viitoare privind evoluția tinerei pianiste.

Sunt deziderate care, cu siguranță, vor putea fi împlinite inclusiv în planul culturii profesionale, aspecte pe care – este de dorit – le-am putea urmări pe parcursul unui program de recital sau cu prilejul unei viitoare ediții a Concursului enescian.

Cu o zi mai înainte, recitalul tânărului pianist Stefano Brizzi – sosit din Italia -  s-a impus atenției date fiind câteva aspecte de specială importanță, de anume semnificație.

De la nivelul concepției privind structurarea programului și până la realizarea propriu-zisă a acestuia, poate fi observată o reală coerență ce stăpânește întreaga apariție în recital a lui Stefano. In debutul serii de muzică a fost prezentată, spre exemplu, lucrarea compozitorului bucureștean Ulpiu Vlad, lucrare explicit dedicată ”sonorităților multicolore”, aspect împlinit de tânărul artist în baza raporturilor funcțional întreținute dintre evoluția armonică și coloritul timbral.

A avut de asemenea buna inspirație de a fi prezentat o suită de piese, anume cinci  Piese Fantezii pe care tânărul Rachmaninov le-a compus la vârsta adolescenței, vârstă apropiată de cea a lui Stefano însuși.

Piesele de greutate ale întregului program – Sonata în la minor, de Franz Schubert, pe de-o parte, și, pe de alta, Rapsodia ungară nr.12, în do diez minor, de Franz Liszt, au probat fiecare în parte valoarea arsenalului profesional de care dispune actualmente tânărul artist. Am în vedere, în primul rând, construcția de ansamblu a acestei sonate în trei părți, particularitățile aparte ale formei schubertiene, justa diferențiere privind caracterul acestora, de asemenea lirismul fluent susținut de o maleabilă consistență timbrală.

În ce privește Rapsodia lisztiană... Mai multe aspecte pot fi aduse în discuție, atât în general cât și în particular.

Întregul ciclu al rapsodiilor lisztiene este abordat îndeobște sub aspectul performanței de mare bravură instrumentală; textul însuși invită spre o astfel de etalare a forțelor pianistice. 

Din proprie inițiativă sau bine îndrumat de maeștrii săi, Stefano a considerat potrivit a desfășura, în schimb, în acest caz, datele unei fantezii coloristic timbrale de inspirată savoare, de mare, de impresionantă atracțiozitate. Totul pare a fi stăpânit cu luciditate, cu bun gust, cu un real talent al comunicării specifice.

Sunt aspecte care mă fac să urmăresc cu special interes etapele următoare ale evoluției sale.

In alt sens, trebuie recunoscut, atât dirijorul cât și conducerea instituției de concert pot avea propriile preferințe privind alegerea solistului concertist care apare într-unul sau într-altul dintre simfonicele Filarmonicii. Este totuși de preferat ca selectarea tinerilor concertiști să provină din lotul important al finaliștilor importantelor competiții internaționale; cum este, spre exemplu, Concursul George Enescu. 

Materialul apare de asemenea în revista România Literară.