Spectrul invizibil al războiului. Cum încearcă România să nu rămână oarbă pe câmpul de luptă al viitorului

Există un moment precis în care războiul din Ucraina a schimbat definitiv felul în care armatele lumii se gândesc la supraviețuire. Nu a fost o bătălie mare, nu a fost o ofensivă spectaculoasă.

A fost imaginea unui tanc rusesc T-72, de peste 40 de tone și câteva milioane de dolari, distrus de o dronă comercială de tip FPV care costa mai puțin decât un televizor de salon. Drona nu a venit din cer, nu a fost lansată de un avion de luptă. A fost pilotată de un soldat dintr-o groapă, la câțiva kilometri distanță, printr-o pereche de ochelari video și un joystick. Imaginea a circulat pe internet și a fost analizată în toate statele majore ale lumii. Concluzia a fost aceeași pretutindeni: războiul tocmai se schimbase fundamental. De atunci, câmpul de luptă ucrainean a devenit cel mai mare laborator militar din secolul XXI. Iar lecțiile pe care le predă sunt dure, concrete și urgente pentru orice țară care are granițe cu spațiul în care se desfășoară conflictul — inclusiv pentru România.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în Ucraina

Înainte de februarie 2022, dronele militare erau asociate în imaginarul public cu giganți precum Predator sau Reaper — aeronave uriașe, scumpe, operate de marile puteri. Ucraina a demolat acest clișeu. Ambele tabere au folosit masiv drone comerciale de tip DJI Mavic, inițial concepute pentru fotografie, adaptate să arunce grenade sau să ghideze artileria cu o precizie devastatoare. Ulterior au apărut dronele FPV — mici, rapide, cu un cost de producție de câteva sute de dolari, capabile să transporte o încărcătură explozivă și să lovească cu precizie chirurgicală. Rusia produce și lansează acum mii de astfel de drone pe lună. Ucraina a răspuns cu propriile roiuri și cu o industrie de drone care a crescut de la zero la zeci de mii de unități produse anual în mai puțin de doi ani de război. Dar drona este doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate se petrece în spectrul invizibil — în frecvențele radio pe care dronele le folosesc pentru a comunica cu operatorii lor, pe care artileria le folosește pentru a-și sincroniza loviturile, pe care sistemele GPS le folosesc pentru a naviga. Acesta este câmpul de luptă electronic, invizibil ochiului liber, dar la fel de decisiv ca terenul fizic. Cine controlează spectrul electromagnetic controlează informația, comunicarea și, în ultimă instanță, capacitatea inamicului de a acționa coordonat. Rusia a investit masiv în sisteme de război electronic în ultimele două decenii. Sisteme precum Krasukha-4, Murmansk-BN sau Borisoglebsk-2 sunt capabile să bruieze comunicațiile la distanțe de zeci sau chiar sute de kilometri, să orbească radarele inamice și să perturbe semnalele GPS pe arii vaste. La începutul invaziei, unitățile ucrainene au raportat că dronele lor cădeau brusc din cer, că GPS-ul le indica poziții false, că comunicațiile radio erau imposibile în anumite zone. Era efectul direct al sistemelor rusești de război electronic, dislocate în primele linii. Ucraina a învățat rapid. A cerut și primit sisteme occidentale de contracarare, a dezvoltat propriile soluții și a format specialiști în ritm de urgență. Astăzi, războiul electronic este o componentă centrală a fiecărei operațiuni militare din teatrul ucrainean, nu un lux rezervat marilor puteri.

De ce contează asta pentru România

România are 650 de kilometri de graniță cu Ucraina și una dintre cele mai lungi coaste la Marea Neagră dintre țările NATO riverane. Bucăți de drone rusești au căzut pe teritoriul său. Spațiul aerian de deasupra Mării Negre a devenit o zonă de risc permanent, cu traiectorii de rachete și drone care traversează sau se apropie de granițele aliate. Infrastructura militară de pe flancul estic al NATO — inclusiv bazele și dispozitivele de pe teritoriul românesc — are nevoie urgentă de sisteme capabile să detecteze și să neutralizeze amenințări aeriene mici și rapide, pe care radarele clasice, concepute pentru avioane și rachete mari, le ignoră sistematic. Armata Română nu dispune în prezent de o capacitate autohtonă semnificativă în domeniul războiului electronic și al contracarării dronelor. Dotările existente sunt vechi, parțial moștenite din era sovietică sau achiziționate punctual, fără o strategie coerentă de integrare. Planul de Înzestrare al Armatei României 2025–2034 recunoaște explicit acest deficit și prevede investiții substanțiale în sisteme EW și C-UAS — dar banii fără tehnologie și fără capacitate industrială locală înseamnă că România va cumpăra soluții complete din afară, va rămâne dependentă de furnizori externi pentru mentenanță și modernizare și nu va construi nicio expertiză proprie. Acesta este fondul pe care trebuie citit acordul semnat recent la București între STARC4SYS și URC Systems cu ocazia BDSA.

Cehii care știu ce fac

URC Systems nu este o firmă obscură care a apărut după 2022 să profite de conjunctură. Este o companie cu sediul la Brno, cu peste două decenii de experiență în sisteme de interceptare și analiză a comunicațiilor, sisteme de monitorizare a spectrului electromagnetic și platforme de război electronic. Produsele sale includ sisteme COMINT — adică echipamente capabile să intercepteze, să localizeze și să analizeze comunicații radio inamice — și sisteme de bruiaj tactice, atât în variantă portabilă, cât și montate pe vehicule militare. Sistemele URC au fost folosite în misiuni reale NATO — în Afghanistan, în teatre din Balcani, în operațiuni de stabilizare unde controlul spectrului electromagnetic era o condiție de siguranță pentru trupele aliate. Compania lucrează cu forțe armate din mai multe state membre NATO și are certificări care îi permit să participe la proceduri de achiziție în cadrul Alianței. Nu este un producător care vinde pe hârtie — este un furnizor cu referințe operaționale verificabile. Ceea ce aduce URC în parteneriat cu România este tocmai această profunzime: capacitatea de a livra sisteme complexe, integrate, care funcționează în condiții reale de luptă, nu doar în demonstrații la târguri de armament.

Ce știe să facă partea română

Firma românească STARC4SYS a pornit de la o problemă concretă și a construit o soluție proprie — lucru rar în industria de apărare românească, dominată istoric de producție sub licență sau asamblare de componente străine. Sistemul lor anti-dronă funcționează pe principiul „Cyber over RF": în loc să bruieze brut frecvențele radio — metodă care perturbă și alte echipamente din zonă — sistemul analizează și manipulează protocolul de comunicare dintre dronă și operatorul său, forțând deconectarea țintei fără efecte colaterale asupra altor sisteme GPS sau radio din perimetru. Componenta de detecție este complet pasivă — nu emite niciun semnal, deci nu poate fi localizată și contraatacată. Neutralizarea este de tip „soft-kill" — drona este forțată să aterizeze sau să revină la punctul de plecare, fără distrugere fizică, ceea ce reduce riscul de daune colaterale în zone populate sau cu infrastructură sensibilă. Autoritatea Aeronautică Civilă Română a validat și selectat această soluție, ceea ce înseamnă că nu vorbim de un prototip de laborator, ci de un sistem operațional cu utilizare instituțională confirmată. Parteneriatul cu americanii de la TCI International — specializați în sisteme COMINT de înaltă performanță folosite de agențiile de informații și forțele speciale americane — și cu CACI International — un gigant al soluțiilor de apărare și securitate cibernetică cu contracte masive cu Departamentul Apărării SUA — arată că STARC4SYS nu este o firmă locală cu ambiții provinciale. Este un integrator cu conexiuni serioase în ecosistemul de apărare occidental, care a ales acum să adauge și un partener european de substanță.

Ce urmărește, concret, acordul

Memorandumul semnat la BSDA nu este un document cadru vag, ci structurează trei direcții precise. Prima este adaptarea sistemelor EW cehe — atât cele portabile, care pot fi transportate și operate de infanterie, cât și cele vehiculare, montate pe platforme mobile — la cerințele specifice ale Armatei Române și la standardele tehnice din PIAR 2025–2034. A doua direcție este transferul de tehnologie: producție locală, linii de asamblare în România, capacitate de mentenanță autonomă — exact ceea ce lipsește sistematic din achizițiile militare românești tradiționale. A treia direcție este accesarea în comun a finanțării europene prin programul SAFE și alte mecanisme ale Uniunii Europene destinate consolidării industriei de apărare — fonduri care există, dar care necesită exact tipul de parteneriat transnațional cu componentă de producție locală pe care acest acord îl oferă.

Prezența la semnare a reprezentanților Ministerului Apărării, ai Ministerului Economiei și ai Ambasadei Cehe la București confirmă că nu este vorba despre o inițiativă privată izolată, ci despre un proiect aliniat la prioritățile de stat ale ambelor țări. România are, pe hârtie, toate condițiile pentru a ieși din condiția de importator pasiv de securitate și a deveni un producător regional în domenii militare de înaltă tehnologie. Parteneriatul cu URC Systems este un pas în acea direcție — mic față de amploarea nevoilor, dar concret față de anii de intenții declarate și neîmplinite. Câmpul de luptă al viitorului se câștigă și în spectrul invizibil. România a început, târziu dar nu prea târziu, să-și construiască ochii și urechile pentru acel spațiu.

Post Scriptum: Grupul de luptă multinațional NATO din Slovacia a dislocat în noiembrie 2023 sistemul STARKOM — un bruiaj mobil de comunicații avansat — la centrul de antrenament din Pliesovce, Slovacia. Hardware-ul și software-ul cheie al sistemului STARKOM sunt furnizate de URC Systems, compania cehă specializată în sisteme de bruiaj. Acesta este un produs URC deja operațional în structuri NATO, nu doar pe hârtie. Un alt produs al lor, bruiajul STAR V, este dislocat în Forțele Armate Cehe începând din 2009. Și cel mai recent și mai relevant: Agenția Poloneză de Înarmări a selectat oferta URC Systems pentru livrarea de sisteme de bruiaj al navigației prin satelit, în cadrul programului cu numele de cod Heliotrop. Polonia — cel mai mare consumator de echipament militar de pe flancul estic NATO în acest moment — a ales un produs ceh în fața competiției internaționale. URC Systems deține certificat de acces la informații clasificate până la nivel NATO SECRET și cooperează cu comitetele NATO JCGISR/ASIISG, NIAG și comitetul EDA IAP4. Cehii  nu sunt un furnizor necunoscut care promite — sunt un furnizor cu livrări reale în Cehia, Slovacia și Polonia, cu acces la structurile secrete NATO și cu sisteme validate în exerciții multinaționale ale Alianței. 

Președintele Zelensky și premierul ceh Petr Fiala au semnat în iulie 2024 un acord de cooperare pe termen lung care prevede explicit colaborare în domeniul echipamentelor de război electronic și al dronelor.  Un număr de companii cehe de tehnologie care dezvoltă sisteme fără pilot, sisteme de război electronic și contramăsuri anti-dronă sunt parteneri-cheie ai Forțelor Armate Ucrainene direct pe câmpul de luptă, unele livrând produse prin programe finanțate parțial de guvernul ceh și de alte guverne europene. Acestea nu sunt numite explicit — tocmai pentru că livrările de EW sunt clasificate. Lista oficială declasificată de Ministerul Apărării ceh în noiembrie 2023 cuprinde tancuri, elicoptere, vehicule blindate și muniție — dar nu menționează sisteme EW, ceea ce este normal: echipamentele de război electronic nu se declasifică dar în mod sigur au facut parte dintr-un pachet oarecare trimis in Ucraina.