Siria, între două tutele: Washingtonul șterge lista neagră, Moscova ocupă dana

Washingtonul deschide porțile investițiilor occidentale, Moscova își consolidează controlul asupra Tartusului, iar Siria încearcă să supraviețuiască între două sfere de putere care îi dispută viitorul

Există momente în care geopolitica pare regizată cu o precizie aproape cinematografică. În aceeași săptămână, două evenimente petrecute la câteva sute de kilometri distanță au arătat că Siria nu mai este doar o țară care încearcă să iasă din război, ci un nou câmp de competiție între marile puteri.

La Ankara, în marja summitului NATO, Donald Trump a apărut în fața camerelor alături de Ahmed al-Sharaa, omul care până nu demult figura pe lista americană a teroriștilor pentru capturarea căruia Washingtonul oferea recompensă. În doar câteva secunde, președintele american a anunțat că Siria va fi scoasă de pe lista statelor care sponsorează terorismul. Întrebat de ce ia o asemenea decizie, răspunsul a venit în stilul său caracteristic: „De ce n-aș face-o? A făcut o treabă excelentă.” Astfel, o etichetă care apăsa asupra Damascului încă din 1979 a fost practic ștearsă printr-o singură declarație.

La numai o zi distanță, Reuters dezvăluia că Rusia este pregătită să deschidă, până la mijlocul lunii iulie, un hub logistic comercial chiar în interiorul bazei navale de la Tartus. Două știri aparent fără legătură, două capitale diferite, dar aceeași miză: cine va modela viitorul Siriei după război.

Delistarea: ultimul obstacol juridic dispare

Anunțul făcut la Ankara nu reprezintă o decizie izolată, ci ultimul pas dintr-un proces început cu multe luni în urmă. Administrația Trump a eliminat, unul câte unul, aproape toate instrumentele de sancționare impuse Siriei de-a lungul deceniilor: ordine executive suspendate, relaxarea controalelor la export, retragerea fostei organizații conduse de Ahmed al-Sharaa de pe lista organizațiilor teroriste și, împreună cu Congresul, abrogarea Legii Caesar.

Mai rămăsese doar cea mai grea etichetă: statutul de ”Stat sponsor al terorismului”, rezervat unui grup extrem de restrâns din care mai făceau parte doar Cuba, Iranul și Coreea de Nord. După notificarea transmisă Congresului și expirarea perioadei legale de 45 de zile, și acest ultim obstacol urmează să dispară.

Secretarul de stat Marco Rubio a descris momentul drept „o șansă la măreție” pentru poporul sirian. Dincolo de formulările diplomatice, miza este însă una profund economică. Statutul de stat sponsor al terorismului bloca accesul la asistență externă, limita exporturile de tehnologie și armament și, mai ales, ținea la distanță marile bănci și companiile internaționale. Pentru investitori, Siria era o piață toxică.

Iar reconstrucția nu este deloc ieftină. Banca Mondială estimează costurile la aproximativ 216 miliarde de dolari după aproape paisprezece ani de război civil. În acest context, o coaliție bipartizană din Congresul american — formată din senatoarele democrate Elizabeth Warren și Jeanne Shaheen, alături de republicanul Joe Wilson — a cerut explicit eliminarea ultimului obstacol juridic care împiedica revenirea investițiilor occidentale. Tradus în limbaj geopolitic, mesajul este simplu: piața siriană trebuie deschisă înainte ca rivalii Americii să o ocupe.

Tartus: comerțul devine instrument de influență strategică

Rusia nu a așteptat însă deciziile Washingtonului.

Potrivit unor oficiali sirieni citați de Reuters, Moscova intenționează să transforme una dintre danele bazei navale de la Tartus într-un hub logistic comercial. Cea de-a doua dană va continua să deservească exclusiv operațiunile militare.

Planul este construit cu grijă. Dana nr. 4, aflată în zona militară restricționată a bazei, va deveni punct de intrare pentru grâu, cereale, furaje, cherestea, oțel, cărbune și produse petroliere rusești. Obiectivul este ambițios: aproximativ 250.000 de tone de mărfuri lunar, primul transport urmând să includă 30.000 de tone de cereale.

Ruta comercială este la fel de importantă precum marfa. Navele vor pleca din Novorossiisk spre Tartus, iar de acolo mărfurile vor fi redistribuite către Irak, Iordania, Arabia Saudită, Kuweit, Qatar și Bahrain. Cu alte cuvinte, acolo unde influența militară nu mai este suficientă, Rusia încearcă să o înlocuiască prin controlul fluxurilor comerciale și logistice.

Proiectul este dezvoltat de compania siriană Rus Line împreună cu firme reunite în Consiliul de Afaceri Ruso-Sirian, organizație aflată sub coordonarea Ministerului rus al Industriei și Comerțului. Primele contururi ale inițiativei ar fi fost stabilite încă din întâlnirea dintre Ahmed al-Sharaa și Vladimir Putin, desfășurată la Moscova pe 28 ianuarie.

Există însă un detaliu care schimbă perspectiva asupra întregului proiect. Potrivit unei surse citate de Reuters, un raport confidențial al serviciului rus de informații militare GRU, redactat în decembrie 2025, recomanda investiții în actori economici capabili să consolideze influența Moscovei în Siria și îl identifica pe Louay Youssef, șeful Consiliului de Afaceri Ruso-Sirian, drept unul dintre oamenii-cheie ai acestei strategii. Raportul pornea de la evaluarea că Rusia riscă să-și piardă principalul instrument de influență în Siria după căderea regimului Assad și după deschiderea Damascului către Statele Unite și statele din Golf. În consecință, GRU aprecia că Moscova trebuie să își mute centrul de greutate de la prezența exclusiv militară către o combinație de instrumente economice, logistice și comerciale, capabile să îi asigure influența chiar dacă efectivele militare vor fi reduse. Potrivit aceleiași surse, raportul recomanda:creșterea sprijinului financiar și politic pentru actorii economici sirieni și ruso-sirieni care pot promova interesele Kremlinului; investiții în infrastructura logistică și portuară, în special în jurul bazei de la Tartus; folosirea comerțului cu cereale, produse energetice și materii prime ca instrument de influență politică; menținerea unei prezențe permanente a Rusiei în port, indiferent de forma pe care o va avea viitorul acord privind baza militară. 

Această informație sugerează că hubul comercial de la Tartus nu este doar un proiect economic, ci face parte dintr-un plan mai amplu de menținere a influenței ruse în Siria prin instrumente comerciale și logistice. Nu este surprinzător că Autoritatea siriană pentru Porturi a negat imediat informațiile Reuters, calificându-le drept „complet false”. Dezmințirea spune însă aproape la fel de multe ca informația inițială: Damascul încearcă să nu irite nici Moscova, nici Washingtonul.

Damascul, prins între două centre de putere

Aceasta este, de fapt, situația noii conduceri siriene: încearcă să păstreze deschise simultan două relații care se exclud reciproc.

Dependenta față de Rusia rămâne uriașă. Aproximativ 85% din grâul importat de Siria în sezonul 2025–2026 — aproape 2,9 milioane de tone — provine din Rusia și din Crimeea ocupată. Livrările de petrol rusesc au ajuns la aproximativ 16,8 milioane de barili în 2025 și continuă într-un ritm estimat la circa 60.000 de barili pe zi în prima parte a anului 2026. Influența Moscovei nu se bazează doar pe prezența militară, ci și pe capacitatea de a furniza hrană, energie și sprijin diplomatic, inclusiv prin dreptul de veto din Consiliul de Securitate al ONU. Un rol logistic consolidat la Tartus întărește această poziție exact în perioada în care se discută viitorul bazelor rusești de la Tartus și Hmeimim.

În paralel, Washingtonul încearcă să atragă Siria prin investiții și acces la capital occidental. Departamentul de Stat vorbește deja despre colaborarea cu „parteneri corporativi de încredere”, în special companii americane, cu condiția respectării sancțiunilor împotriva Rusiei.

Concesiunea de 800 de milioane de dolari acordată companiei DP World din Emiratele Arabe Unite pentru modernizarea portului Tartus, după anularea contractului de 49 de ani al companiei ruse Stroytransgaz, arată că noua conducere siriană încearcă să maximizeze valoarea fiecărui activ strategic.

Ahmed al-Sharaa joacă, în esență, rolul clasic al liderului unui stat mic aflat între mari puteri: obține ridicarea sancțiunilor de la americani, acceptă investițiile logistice ale rușilor, atrage capital din Golf și încearcă să amâne cât mai mult momentul în care va fi obligat să aleagă o tabără.

Un singur politician, două obiective

Ironia acestei săptămâni poartă numele congresmanului republican Joe Wilson.

Același politician care a susținut eliminarea Siriei de pe lista statelor sponsoare ale terorismului este și autorul unui amendament la bugetul Pentagonului prin care solicită reducerea influenței militare ruse și retragerea forțelor de la Tartus și Hmeimim.

Cele două inițiative nu se contrazic. Dimpotrivă, ele fac parte din aceeași strategie. Washingtonul încearcă să atragă Siria în sfera economică occidentală, în timp ce limitează, treptat, spațiul de manevră al Rusiei pe teren.

Întrebarea rămâne dacă această strategie va reuși. Pentru moment, la Tartus se descarcă grâu, iar în culise se negociază viitorul bazelor militare. În Orientul Mijlociu, porturile nu sunt doar infrastructură comercială. Ele sunt instrumente de putere. Iar cine controlează danele controlează, de multe ori, și direcția în care se îndreaptă întreaga regiune.