Senzațional: Donald Trump reînvie una dintre dezbaterile teologice fundamentale ale Evului Mediu creștin
0Donald Trump a găsit un nou motiv de supărare majoră, indignat fiind (și e puțin spus) că Papa Leon a îndrăznit să se ridice împotriva războiului și idolatriei sau demonstrațiilor de forță, mesaj care, poate pe drept cuvânt, Președintele SUA l-a luat ca o insultă personală la care a ținut să răspundă.
De aici început un episod absolut unic în istoria modernă, punând în scenă lupta între doi lideri, unul recunoscut ca „lider al lumii creștine” și celălalt, drept „lider al lumii libere”. Episod unic și care, absolut brutal, ne trimite înapoi în plin Ev Mediu creștin, perioada dominată de principiul denumit „primatul papal” asupra puterii deținute de împărați sau regi.
Principiul doctrinar și politic a dominat structurarea Evului Mediu, și este esențială pentru a înțelege construcția socială, intelectuală și de putere a acelor timpuri precum și motivele care au constituit temelia revoltelor care au urmat împotriva unei puteri papale considerată drept absolutistă și opresivă. Foarte pe scurt (pentru a ajunge cât mai repede la elementele cele mai suculente și relevante azi ale poveștii) primatul papal spune că sursa aceia stă în puterea conferită de Isus Apostolului Petru, adică puterea „de a lega și dezlega”. Formal, doctrina se structurează în termenii Reformei Grigore și a faimoaselor Dictatus Papae cu 27 de articole (1075) în care Papa Grigore al VII-lea stabilește irevocabil că Papa deține puterea să încoroneze regii și împărații dar și să-i deposedeze de titlu, moment în care supușii respectivului conducător nu mai aveau niciun fel de obligații față de acesta.
Deloc simplă poveste, mai ales că ea atinge un punct de criză extremă între 1072-1122 între Papa de la Roma și Sfântul Imperiu roman germanic pe probleme „investiturii” Investitură însemna actul prin care o persoană acordă cuiva posesiunea unui bun. Suveranii germani au spus că, din moment ce erau și episcopii, ei și nu Papa aveau dreptul unic să aleagă preoții și să le acorde investitura spirituală. Soluție excelentă de a controla puterea deoarece noii demnitari religioși făceau parte exclusiv din „Biserica Imperială” și, ca atare, formau osatura obedientă a administrației imperiale. Revolta împotriva încercărilor succesive ale Papilor de la Roma de a tempera măsurile Împăratului german culminează cu editul Dictus Papae și totul duce la o intensă dezbatere teologică ce pasionează Occidentul și invidie bisericile și teoreticienii marilor universități.
Foarte rapid însă, precum în romanele cavalerești, scandalul ajunge la nivelul disputei în teren, transformându-se chiar în confruntări militare succesive. Pentru a scurta povestea de atunci, să spunem doar că a rămas peste veacuri imaginea penitenței teribile la care a fost supus Împăratul germanic Henric al IVlea care, pentru a fi iertat de Papă, a trebuit să aștepte trei zile, pe timp de iarnă, în fața cetății de la Canossa, îmbrăcat în haine simple și desculț. A fost nevoie de asta deoarece Henric, pe 24 ianuarie 1076, în calitatea sa Prinț al Bisericii romane, declară că îl consideră „nevrednic” pe Papă, răspunsul acestuia venind imediat, pe 22 ianuarie 1076, când îl excomunică pe Împărat și eliberează pe toți creștinii de orice jurământ de loialitate făcut acestuia. La Canossa a părut că lucrurile s-0au împăcat, dar doar pentru o foarte scurtă perioadă căci, aproape imediat, totul revine în pozițiile inițiale și de declară războaie https://historia.ro/sectiune/general/de-unde-vine-expresia-a-merge-la-canossa-570104.html . Și după acest model, au urmat disensiuni majore între Papi și îpărații europeni, una dintre cele mai citate fiind cea care l-a opus Romei pe Filip cel Frumos...
Revine acum aceeași dispută între un Papă care dorește să reafirme autoritatea Bisericii în calitatea sa niciodată pe deplin contestată de dominus mundi în sensul spiritual al termenilor și un lider politic care spune că „nu doresc un papă care să critice Președintele SUA”. Afirmația repetă această mai veche dilemă niciodată lămurită: există într-adevăr și trebuie respectat „primatul papal” care, măcar pentru ce este lumea occidentală, să dea seria de imperative morale de care ar fi atâta nevoie sau, dimpotrivă, doar un lider politic mai este autorizat să se ocupe, cum știe și cum simte că este potrivit, de chestiunea păcii și războaielor...
Dar dacă, scuzați întrebarea, dilema de fapt nici măcar nu există din moment ce Trump însuși propune lumii, însoțind mesajul supărat către Papă, această imagine care reia unul dintre momentele simbolice ale credinței creștine și sugerează o oarecare sau identificare cu Mântuitorul...
Poate că nu dar, e bine să știți, contemplând această imagine aiuritoare, că mai poate fi evocat care a dominat și el imaginațiile dornice de miracole ieftine din Evul Mediu până în sec. al XIX-lea: credința că exista un „privilegiu regal” unic acordat Regilor Franței și Regilor Angliei https://www.britannica.com/science/kings-evil ), acela al puterii taumaturgice, vindecarea prin „atingerea cu mâna”. Vindecau astfel, spunea legenda, furunculele (adenopatia cervicală tuberculoasă cronică care se manifestă prin fistule și ganglioni purulenți la nivelul gâtului). Formula rostită a rămas și ea în istorie: „Regele te-a atins, Dumnezeu te vindecă” ...
Dacă la nivelul ăsta am ajuns să discutăm, ce mai urmează pe listă?