Se va extinde oare formatul NATO? Cine este rugat să vină la masă și cu ce consecințe?

Poate suntem departe de a avea răspunsul, dar elemente prevestitoare apar cu o viteză interesantă, mai ales în acest context în care nimic nu mai pare să fie sigur și decidenții care contează în NATO sunt puși în fața unor decizii cu valoare sistemică în ce privește viitorul Alianței.

Una dintre ele ar putea începe să se materializeze odată cu invitația despre care numeroase surse din lumea arabă vorbesc deja ca despre o certitudine, cea adresată de către organizatorii Summit-ului NATO de la Ankara (7 și 8 iulie) unor țări arabe printre care Bahrein, Kuweit, Quatar și Emiratele Arabe Unite pentru ca, eventual, să se ajungă la o formă de parteneriat.

Inițiativa, se spune în acest moment, evident susținută de Turcia ar avea ca argument principal o întărire a flancului de sud al Alianței, un lucru considerat nu numai foarte important în general, ci și extrem, extrem de urgent în contextul tensiunilor deloc rezolvate create din cauza incertitudinilor generate de războiul din Iran și consecințele sale economice care au căpătat o dimensiune planetară. Ca lucrurile să fie și mai interesante, tot din surse arabe, circulă intens și o altă informație, o adăugire la lista de invitați pe care ar putea figura și Egiptul, Iordania și Siria.

Este posibil? Desigur. Este un obicei al NATO ca, în perioada Summit-ului, să invite la un dineu separat unele țări care nu sunt membre ale Alianței dar cu care există sau se dorește să s formeze legături de cooperare speciale, invitațiile fiind făcute, împreună, de către șeful de stat al țării organizatoare și de către Secretarul General al NATO. Turcia, spun aceste surse, ar vrea să pună pe listă Siria, Arabia Saudită, Iordania și Egiptul, țări care nu sunt parte din Inițiativa de Cooperare de la Istanbul, parteneriatul de securitate pentru țările din Golf lansat cu ocazia Summit-ului de la Istanbul din 2004(care include însă Bahrein, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite). Astfel, în programul manifestării de la Ankara va exista o sesiune la care vor participa doar liderii din cele 32 de țări membre, urmând ca ceilalți invitați (eventual din țările arabe și musulmane, oricum cei tradiționali, adică din țările din spațiul indi-pacific sau Ucraine) vor fi prezenți la reuniuni separate.

Ar fi un pas în plus într-o discuție oarecum paralelă care datează din 2004, atunci când Președintele Erdogan a propus crearea unei alianțe militare defensive, denumită de unii comentatori „NATO islamic” sau un NATO arabo-musulman, aducând alături marile puteri militare ale regiunii, în primul rând Arabia Saudită, Egiptul și Pakistanul, coaliție defensivă motivată, cum spunea atunci președintele turc, „ne nevoia de a răspunde amenințării crescânde reprezentată de expansionismul israelian”. Idee interesantă dar foarte greu de rezolvat în practică căci implicațiile sunt enorme și nu numai pentru regiunea Orientului apropiat deoarece surse diplomatice vorbesc și despre contacte cu Indonezia, cel mai mare stat musulman, tocmai pentru a se încerca o dimensiune mondială care, tehnic vorbind, dacă s-ar pune în practică, ar putea constitui un punct de interes tentant pentru NATO dacă vreodată chiar va vrea să-și extindă spațiul definit acum doar prin orizontul trans-atlantic.

Declarația oficială a Turciei – transmisă de ministrul său de externe Hakan Fidan – este că „obiectivul nu este de a reproduce un model cum este cel al NATO, ci mai degrabă de a crea o platformă suplă de cooperare militară și strategică, de a reduce dependența de forțele externe”, insistând asupra necesității strategice ca statele din regiune să se unească în scopul de a-și rezolva ele însele crizele... în ce ne privește, să vedem care este poziția pe care o va transmite Oana Țoiu, ministrul interimar de externe, cu ocazia reuniunii din Suedia de săptămâna viitoare atunci când se va decide și lista invitaților, oricum foarte importantă dar acum cu conotații suplimentare deoarece este de presupus că va exista o tensiune suplimentară indusă de declarațiile politice extrem de dure ale Turciei la adresa Israelului.

Dar, să nu uităm, avem un guvern interimar cu decizii și orientare asemenea, până nu se lămurește la ce ușă ne ducem să facem anticameră pentru a obține asigurări financiare relevante.