Şcoala românească de astăzi este utilă pentru 30-35% dintre elevi. Restul, Dumnezeu cu mila! Nu oricine poate învăţa orice!

Văd teorii ale unor oameni realizaţi în lumea înaltă a ştiinţei şi culturii îndemnându-i pe toţi copiii să înveţe pe rupte ce le predau profesorii la şcoală. Inclusiv derivate, integrale, fizică cuantică, binomul lui Newton, teorie literară. Dar poate învăţa oricine, orice? Aceasta-i prima întrebare la care trebuie să găsim răspuns.

Ca profesor care a predat şi în grupuri şcolare, a lucrat cu elevi din felurite categorii sociale şi medii culturale am un răspuns categoric: nu!  Nu oricine poate învăţa orice!

Unde greşesc oamenii din lumea înaltă a ştiinţei şi culturii

Extrapolează viaţa şi experienţa lor şi a familiilor lor, zestrea  lor genetică,  inteligenţa lor de natură conceptual-teoretica,  la toată lumea. Şi la cei din mediu rural, sau comunităţi refractare la educaţie, şi la cei cu inteligenţe dominant aplicativ-practice, emoţionale, artistice, sociale, etc.

Fiecare copil, fiecare tânăr,  este valoros în felul său. Dar nu toţi sunt valoroşi în zona conceptual-teoretică.  În 2011, 2012,  când ministrul Funeriu a instalat supravegherea video,  procentul de promovare la Bacalaureat a fost de 46%. Sigur, nu peste tot tot a fost examenul 100% corect. Să nu fim naivi. S-a mai oprit curentul, au mai circulat rezolvări de subiecte prin clase, astfel încât putem conta pe un procent „cinstit” de promovare de 30-35%.

În Germania, 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale. Doar 30% merg la liceu şi apoi spre facultate. Este o întâmplare? La noi 20% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale, restul de 80% la liceu. Cu ce rezultate? Am văzul la recentele examene de absolvire. Cu toate posibilele fraude (la Colegiul Naţional din Câmpeni au circulat prin clase rezolvările subiectelor, şi cine ştie în câte alte locuri), 40% dintre elevi n-au luat Bacalaureatul anul acesta. În condiţii absolut „cinstite”, ar fi luat doar 30-35%. Ne întoarcem mereu la acest procent.

Lumea se schimbă. Chiar dacă teorema lui Pitagora rămâne aceeaşi

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună în măsura în care răspunde nevoilor şi cerinţelor societăţii la o etapă a evoluţiei sale. Lumea de astăzi este cu totul alta comparativ cu aceea de acum 30-50 de ani. Globalizarea, mobilitatea oamenilor mărfurilor şi ideilor, explozia tehnologiilor, în special digitalizarea şi comunicaţiile. Nu mai trebuie memorate informaţii, ele sunt la un click distanţă. În schimb trebuie dezvoltate abilităţi de accesare şi prelucrare a acestora, competenţele cerute de lumea modernă, nu cele cerute de societatea comunistă. Circuitele banilor trebuie stăpânite prin educaţia financiară, bolile prin educaţia pentru sănătate, protecţia mediului printr-o educaţie adecvată. În 1990 societatea românească s-a schimbat din temelii: economic, social, politic, prin alianţele din UE şi NATO. Ar fi suficientă teorema lui Pitagora pentru a înţelege şi adapta la noul context? Categoric nu. Sunt necesare discipline agregat, Ştiinţele vieţii, Ştiinţele mediului, Educaţie pentru societate, care să dea elevilor un sistem coerent de competenţe, necesare în actuala etapă de evoluţie a scoietatii româneşti. Mircea Miclea semnalează noi „metacompetenţe” necesare în lumea de azi: disciplina/autodisciplina, mentalitatea de antreprenor, autonomia, gândirea de tip designer. Acum 30-40 de ani nu erau necesare. Acum sunt necesare, dar şcoala de azi nu oferă elevilor şansa să le obţină. Este încremenită în tiparele anilor 70-80.

Şcoala nu are legătură cu economia?

Am auzit şi teoria aceasta. Şcoala trebuie să ofere elevilor un set de valori, cultura generală, nu să-i pregătească pentru piaţa muncii. Deşi conceptul modern este „educaţie şi formare profesională”.  Dar cine să-i pregătească în vederea obţinerii unui job la ieşirea din şcoală? Dacă un elev termină liceu la filologie sau ştiinţele naturii, şi nu are resurse să meargă la facultate, unde se angajează? Casier la un supermarchet! Pentru că şcoala i-a dat doar cultura generală, integrale, derivate, fizică cuantică şi teorie literară. Cunoştinţe şi competenţe cu care nu te angajează nimeni! Ce faci atunci? Cari mărfuri la supermarcheturi!

Până la urmă, ce trebuie să ofere şcoala elevilor? Cei patru piloni ai şcolii ar trebui să fie: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. La noi scoală are dor pilonul „a învăţa să ştii”. Curricula ar trebuie să aibă patru dimensiuni: conceptual-teoretica, aplicativ-practică, transdisciplinară, generatoare de învăţare continuă. La noi are doar prima dimensiune, „conceptual-teoretica”.

Ce ne-au spus testele PISA

Că suntem ultimii din Europa ca rezultate la învăţământ, cu 42% analfabeţi funcţionali. Nu ne-a deranjat prea mult. În Germania, când prin 2003 ţara s-a plasat pe la mijlocul clasamentului PISA, s-a produs o explozie de analize şi dezbateri, timp de 2-3 ani, şi care s-au încheiat cu despărţirea filierei teoretice de filiera profesională începând cu clasa a V-a. La noi comentariile au fost ca noi avem un alt sistem de evaluare, deci nu trebuie să ne impacientăm prea mult. Da, dar care sistem este defect, al nostru sau al testelor PISA? Să comparăm PIB/locuitor între ţările din clasamentul PISA şi aflăm care sistem este cel defect.

Concluzie

Oamenii ajunşi în vârful piramidei ştiinţei şi culturii să se abţină să extrapoleze situaţia lor intelectuală la milioanele de elevi şi familii din societatea românească. Nu oricine poate învăţa orice.

Şcoala trebuie să se plieze pe nevoile şi cerinţele elevilor, diferiţi între ei. Din păcate, şcoala românească actuală se comportă ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate. Adică 30-35% dintre elevi.