ROMDEF: Noua construcție din umbra reînarmării Românie

ROMDEF marchează tentativa României de a transforma miliardele europene pentru apărare într-o industrie strategică modernă, aflată între oportunitate istorică, influență politică și presiunea unui nou tip de război.

Context geopolitic și financiar

Europa anului 2026 trăiește cel mai intens moment de reînarmare din perioada postbelică. Invazia Rusiei în Ucraina, instabilitatea de la granițele NATO și recalibrarea angajamentului american față de securitatea continentului au forțat guvernele europene să aloce resurse considerabile pentru modernizarea capacităților militare. În acest context, România — stat-frontieră NATO cu o frontieră directă cu Ucraina și vecinătate cu Republica Moldova — ocupă o poziție geopolitică de primă importanță.

Mecanismul european SAFE (Safe and Agile Financing for Europe), lansat de Comisia Europeană în 2025, a alocat României fonduri în valoare de aproximativ 16,7 miliarde de euro pentru întărirea capacității de apărare și reziliență. Din această sumă, 4,2 miliarde de euro vizează explicit tehnologiile dual-use — acele soluții cu aplicabilitate atât civilă, cât și militară: infrastructuri critice, comunicații securizate, mobilitate militară, sisteme de supraveghere și reziliență energetică.

În acest climat că a luat naștere ROMDEF — o nouă asociație patronală care-și propune să reprezinte industria de apărare românească și să o conecteze la oportunitățile oferite de fondurile europene și de contractele de înzestrare ale Ministerului Apărării Naționale (MApN). Apariția sa vine ca răspuns la o nevoie reală și de mult resimțită: consolidarea unui sector strategic care, în sfârșit, are instrumentul instituțional necesar pentru a vorbi cu o singură voce în fața partenerilor europeni și pentru a transforma resursele disponibile în capacitate industrială autentică.

Ce este ROMDEF și prin ce se diferențiază?

România are deja câteva organizații patronale cu activitate în domeniul apărării: PATROMIL (Patronatul Român din Industria de Apărare și Securitate) și AROMDAC (Asociația Română pentru Apărare, Domenii Conexe și Construcții) sunt cele mai cunoscute.

ROMDEF nu vine să le înlocuiască, ci ocupă o nișă specifică: se concentrează pe segmentul dual-use, unde granița dintre civil și militar este estompată prin definiție. Aceasta explică prezența neobișnuită a companiilor de construcții în rândul membrilor fondatori. La prima vedere, o firmă de construcții pare deplasată într-un patronat de apărare. Dar în logica dual-use, companiile care ridică baze militare, fortificații, drumuri de acces strategic sau infrastructuri de comandă-control se încadrează perfect. Exemplele europene nu lipsesc: în Polonia, companii de construcții mari au participat la proiectele de infrastructură ale Liniei Est, finanțate tot prin mecanisme NATO și UE. Așa-numita Linie Est — este un program de întărire a capacității de apărare de-a lungul frontierei cu Rusia și Belarus, care include drumuri cu profil dual-use, poduri dimensionate pentru trecerea tehnicii militare grele, depozite logistice și sisteme de comunicații îngropate. Varșovia a înțeles că un tanc nu poate fi mai rapid decât șoseaua pe care rulează, iar o linie de apărare nu valorează nimic fără infrastructura care o alimentează.

Companiile de construcții au devenit astfel parteneri legitimi ai industriei de apărare — nu pentru că au fabricat armament, ci pentru că au construit terenul pe care armamentul operează. Din perspectivă comparativă, organizații similare din Europa de Vest — precum GIFAS (Franța), BDLI (Germania) sau ADS Group (Marea Britanie) — funcționează ca interfețe esențiale între industrie și stat, contribuind la definirea cerințelor tehnice, la standardizarea ofertei naționale și la promovarea exporturilor. ROMDEF are ambiția de a urma același model, adaptat la realitățile industriei românești.

Cine conduce ROMDEF — profile și interese

Bineînțeles ca sunt opinii și opinii referitoare la cei care conduc ROMDEF. Unele bune, alte mai puțin. Am să-mi aduc aminte din lecțiile învațate în SUA la Universitatea de Apărarea a lor din Washngton D.C. Winston Churchill spunea că „succesul înseamnă să mergi din eșec în eșec fără să-ți pierzi entuziasmul" — o reflecție valabilă și pentru orice inițiativă industrială ambițioasă într-un mediu politic ostil. Nimeni nu construiește ceva semnificativ fără să acumuleze dușmani, iar cel care așteaptă să acționeze doar după ce și-a curățat perfect trecutul va aștepta la nesfârșit — după cum nota Abraham Lincoln: „dacă aș încerca să citesc, darămite să răspund, tuturor atacurilor îndreptate împotriva mea, ar trebui să închid orice altă activitate." Dar hai sa vedem cine conduce ROMDEF.

Președintele executiv al ROMDEF este Cătălin Podaru, CEO al Leviatan Group — companie de construcții cu lucrări documentate la bazele militare Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu. Ascensiunea rapidă a grupului, prin contracte mari și clasificate cu MApN, a generat, așa cum este obiceiul mioritic, investigații jurnalistice. Podaru a fost asociat în presă cu fostul premier Nicolae Ciucă. Și care ar fi problema? I-a făcut lui Ciucă un drum acasă sau a luat ”cascavalul” de pe masa …vulpilor?

Nu. O să-i fac CV doar cateva elemente zic eu lămuritoare. Înainte de a înființa Leviatan, a activat în Armata Română ca ofițer, absolvind Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir" din Breaza și Academia Tehnică Militară „Ferdinand I" din București, completând ulterior cursul NATO de management al crizelor în operațiuni multinaționale. Leviatan Group a finalizat cu 25% înainte de termen extinderea și modernizarea Bazei Aeriene Câmpia Turzii — unul dintre cele mai complexe proiecte publice din țară — și a contractat recent lucrări suplimentare la Baza Aeriană 86 Borcea. Podaru a fost speaker la Black Sea and Balkans Security Forum, organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Externe, unde a susținut că „investițiile trebuie direcționate în primul rând spre industria militară și infrastructura strategică" și a pledat pentru modernizarea legislației achizițiilor publice în sectoarele critice.

În aprilie-mai 2024, Podaru a participat la o serie de evenimente de nivel înalt la Washington D.C., susținând prezența României la Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. Este suficient. Vicepreședintele Cristian Herghelegiu conduce Dendrio Solutions, parte din grupul Bittnet Systems — listată la Bursa de Valori București.

Dendrio este unul dintre cei mai importanți integratori IT din România, cu proiecte atât în sectorul privat, cât și în cel public. Prezența unei companii listate conferă un plus de transparență și credibilitate organizației. Cristian Herghelegiu ocupă simultan funcțiile de VP Technology în cadrul Bittnet Systems și CEO al Dendrio Solutions — o dublă poziție care îl plasează în vârful celei mai importante divizii tehnologice a grupului. Dendrio, divizia pe care o conduce, se prezintă ca cel mai mare furnizor secured-hybrid-multi-cloud din România, oferind servicii complete de consultanță, migrare, suport, licențiere și integrare în cloud, securitate, networking și digital workplace. Bittnet Systems, listată sub simbolul BNET, a fost prima companie IT listată la Bursa de Valori București, în primăvara lui 2015.   În cei zece ani de la listare, Bittnet a înregistrat o creștere de aproape 50 de ori a cifrei de afaceri — de la 8,18 milioane lei în 2014 la 404 milioane lei în 2024 — iar activele s-au majorat de peste 60 de ori. Probabil ca pentru unii chestia asta cu Bursa de Valori deranjează? 

StarC4Sys, reprezentată de Ion Cristian Lișman, este un integrator specializat în C4ISR (Command, Control, Communications, Computers, Intelligence, Surveillance and Reconnaissance), război electronic și sisteme C-UAS (Counter Unmanned Aerial Systems). Într-un context în care dronele de atac și sistemele de bruiaj au devenit instrumente definitorii ale conflictului modern — ilustrat dramatic de războiul din Ucraina — competența tehnică a StarC4Sys în aceste domenii este un activ real. Prezența viceamiralului în rezervă Ion-Cristian Lișman în conducerea ROMDEF aduce organizației un activ rar în peisajul patronatelor românești: experiența operațională de comandă la cel mai înalt nivel naval, combinată cu o înțelegere profundă a arhitecturilor tehnice NATO. Lișman nu este un nume nou în industria de apărare — el reprezintă StarC4Sys, un integrator românesc cu capital 100% autohton, cu o echipă formată majoritar din foști militari și cu 28 de ingineri specializați, dintre care trei doctori în inginerie electrică, electronică și comunicații.

Compania a livrat primul sistem integrat de comunicații navale conform standardelor NATO pentru Forțele Navale Române — un proiect de patru ani care demonstrează că industria românească poate executa contracte de complexitate ridicată fără să depindă de integratori străini. La conferința internațională SEESOF 2025, standul StarC4Sys a fost vizitat de generalul Bryan P. Fenton, comandantul Comandamentului pentru Operații Speciale al SUA — o validare informală, dar extrem de elocventă, a credibilității tehnice și operaționale a companiei în fața celui mai exigent partener de securitate al României. Lișman însuși a susținut la același forum o prezentare despre nevoia unei platforme românești autonome de comunicații tactice, interoperabile cu NATO și UE — o viziune care se aliniază perfect cu obiectivele fondurilor SAFE și cu doctrina de apărare colectivă pe care România și-a asumat-o. Prin Lișman, ROMDEF câștigă nu doar un nume cu greutate instituțională, ci și un ambasador credibil al capacității industriei românești de apărare în fața partenerilor strategici occidentali — tocmai în momentul în care România are nevoie să demonstreze că poate absorbi și valorifica miliardele europene alocate prin mecanismul SAFE. Secretarul general Marian Ivănescu, CEO al Interactive Software, aduce expertiză în sisteme C4I livrate Forțelor Terestre și Poliției de Frontieră. Compania se înscrie în tendința europeană de digitalizare a comandamentelor militare — un proces accelerat de experiențele din conflictele recente, unde superioritatea informațională a dovedit că poate compensa inferioritatea numerică.

Performanța care distinge compania la nivel european este certificarea FMN Spirala 4 — standardul NATO de interoperabilitate pentru schimbul de date militare MIP4. Doar trei țări din întreaga Alianță dețin această certificare: România, Estonia și Turcia.  Interactive Software participă în proiecte finanțate prin Fondul European pentru Apărare, printre care proiectul AVALON, cu o finanțare europeană de aproape 4 milioane de euro. Proiectul AVALON este finanțat cu aproape 4 milioane de euro prin Fondul European pentru Apărare și își propune să dezvolte tehnologii pentru îmbunătățirea comunicațiilor optice fără fir subacvatice, permițând rate de transfer superioare celor existente. Este, cu alte cuvinte, un proiect de cercetare aplicată în domeniul comunicațiilor navale subacvatice de generație următoare — o capabilitate strategică în contextul supravegherii Mării Negre.  Proiectul este derulat de un consorțiu format din 13 entități din mai multe țări UE. Participarea Interactive Software în AVALON nu este întâmplătoare — compania aduce în consorțiu expertiza sa în integrarea sistemelor C4I și în interoperabilitatea NATO, completând componenta hardware de comunicații subacvatice cu arhitectura software de comandă-control necesară pentru ca datele colectate să fie utilizabile operațional.

Este un exemplu concret al modului în care o firmă românească mică, cu capital privat, reușește să intre în proiecte europene de cercetare în apărare prin competență tehnică demonstrată — nu prin conexiuni politice. Ubitech Construcții, reprezentată de George-Vladimir Duhan — fost consilier prezidențial și șef al Secretariatului General al Administrației Prezidențiale — completează tabloul. Ubitech este implicată în proiecte pentru instituții strategice, inclusiv comandamentul NATO de la Sibiu. Ubitech Construcții este antreprenorul general al lucrărilor de construcție a noului sediu al Comandamentul de la Sibiu care asigură lanțul de comandă între structurile aliate din sudul flancului estic al NATO și Comandamentul Forțelor Întrunite NATO de la Napoli — ceea ce plasează Ubitech în categoria constructorilor cu acces la cele mai sensibile infrastructuri militare ale Alianței pe teritoriul românesc.  

 Ubitech Construcții și Leviatan Design sunt primele companii de construcții din România care au implementat tehnologia de mixed reality HoloLens2 în execuția lucrărilor de infrastructură militară— dispozitive de tip „ochelari inteligenți" care suprapun modelul 3D al construcției peste realitatea fizică a șantierului, eliminând erorile de interpretare a planurilor și accelerând execuția la standardele de precizie impuse de infrastructura NATO — un detaliu care ilustrează nivelul de digitalizare și standardele tehnice la care operează grupul, relevante în contextul cerințelor de calitate impuse de contractele NATO și SAFE. Cât privește omul Duhan este descris în mediul de afaceri ca un senior executive cu expertiză în coordonarea funcțiilor administrative, organizaționale și operaționale ale instituției subordonate Președintelui României — conducând Departamentul Managementul Resurselor între 2015 și 2017, apoi Secretariatul General al Administrației Prezidențiale între 2018 și 2025, cu responsabilități directe asupra managementului financiar, material și al resurselor umane, precum și al patrimoniului instituției. Din august 2025, s-a alăturat echipei de top management a Leviatan Group.

Imaginea sa publică este în esență aceea a unui tehnocrat discret și loial — un om de sistem mai degrabă decât un om politic vizibil. A petrecut un deceniu în cea mai sensibilă poziție administrativă a Președinției, fără a genera controverse publice majore și fără a apărea în dosare penale sau anchete de presă care să îi vizeze activitatea directă. Și-a început cariera parcurgând toate treptele administrației parlamentare — referent, consilier parlamentar, expert parlamentar — înainte de a intra în structurile prezidențiale, ceea ce sugerează un profil de funcționar format prin experiență instituțională, nu prin numire politică bruscă. Indiferent cât de bun ai fost tranziția sa spre sectorul privat imediat după plecarea din Administrația Prezidențială este privită în mediile jurnalistice ca un exemplu clasic de „ușă turnantă" — un fenomen legal, dar care ridică întrebări despre granița dintre expertiza instituțională valorificată legitim și accesul privilegiat la rețele de decizie publică. Hai să va dau un exemplu ca să nu mai criticati pe militari în pensie care lucreaz in industria de apărare privată. 

Fenomenul este bine documentat în Statele Unite, unde generalii în rezervă au devenit o prezență obișnuită în boardurile marilor contractori de apărare: fostul secretar al apărării James Mattis a fost director la General Dynamics înainte de a intra în administrația Trump, iar generalul în rezervă Jack Keane este acționar și consilier strategic la AM General, producătorul Humvee — ambii reprezentând un model în care expertiza militară de vârf se transformă, după retragere, în capital de influență și acces instituțional în industria de armament.  În România, fenomenul este mai puțin transparent și mai puțin documentat public decât în Statele Unite, dar nu absent. Consiliul de Administrație al Romarm — compania de stat care coordonează activitatea a 15 firme de armament — a inclus de-a lungul timpului foști cadre militare și consilieri tehnici proveniți din structurile MApN, fără ca trecerea din uniformă în fotoliul de administrator să fie supusă unor perioade de carantină sau unor norme clare de incompatibilitate. Spre deosebire de modelul american, unde legislația impune restricții explicite și liste publice ale foștilor oficiali angajați în industria de apărare, în România nu există un cadru legal echivalent — ceea ce face ca circulația între structurile militare și companiile cu contracte de stat să rămână un unghi mort al guvernanței sectorului de apărare

Oportunitate reală pentru industria națională de apărare

Apariția ROMDEF reprezintă un pas firesc și necesar în maturizarea industriei de apărare românești. Consolidarea sub o umbrelă patronală unitară, capabilă să dialogheze direct cu instituțiile europene și cu structurile NATO, răspunde unei nevoi reale și de mult așteptate. România dispune de resurse tehnice, umane și industriale valoroase, însă lipsa unei voci coerente și organizate a împiedicat valorificarea lor în marile programe de înzestrare — de la corveta pentru Forțele Navale până la programul F-35, unde participarea industriei naționale a rămas sub potențialul real al țării. ROMDEF poate schimba această ecuație. Fondurile europene alocate prin mecanismul SAFE oferă României o fereastră istorică: 4,2 miliarde de euro destinați tehnologiilor dual-use înseamnă contracte masive în infrastructură, IT și securitate cibernetică — tocmai domeniile în care industria românească are competențe demonstrate și capacitate de livrare.

Prin ROMDEF, companiile naționale au acum instrumentul instituțional necesar pentru a defini standarde tehnice, a participa activ la consultările publice și a construi relații de parteneriat durabil cu MApN și cu ministerele de resort. Aceasta nu este doar o oportunitate de business — este o șansă de a ancora România ca furnizor strategic în arhitectura de apărare europeană.

Exemple europene și lecții aplicabile

Comparația cu modele europene mature este utilă pentru a calibra așteptările. În Estonia — un stat cu o industrie de apărare proporțional mai dezvoltată decât a României în raport cu PIB-ul — asociația patronală EDITEK funcționează ca un partener recunoscut al guvernului în definirea politicii de înzestrare, dar cu reguli stricte de transparență și mecanisme de prevenire a conflictelor de interese. Finlanda, la rândul ei, a construit un ecosistem dual-use robust în care companiile civile de high-tech colaborează cu armata prin contracte cu criterii clare și verificabile.

Lituania oferă un alt exemplu relevant: după 2022, Vilnius a accelerat dramatic crearea unor capacități industriale locale de apărare, mizând pe companiile de IT și cybersecurity — un sector în care Lituania are competențe reale, recunoscute și de NATO. Modelul baltic presupune trasabilitate completă a fondurilor, audituri independente și rotație în structurile patronale, tocmai pentru a evita concentrarea de putere. România are avantajul că pornește cu o arhitectură europeană deja definită — SAFE, Fondul European de Apărare, EDIRPA — care impune criterii de eligibilitate și control extern. Întrebarea este dacă mecanismele naționale de guvernanță vor fi suficient de robuste pentru a împiedica denaturarea acestor fonduri prin intermediul unor structuri intermediare cu interese proprii.

Criza contractelor SAFE — testul de foc al industriei române de apărare

Chiar în săptămâna în care ROMDEF își anunța înființarea, Ministerul Apărării Naționale se afla într-o cursă contra cronometru care ilustrează, mai bine decât orice analiză, fragilitatea ecosistemului industrial pe care noul patronat și-a propus să îl reprezinte. Din cele 15 contracte de înzestrare aprobate de Parlament și finanțate printr-un împrumut european de aproape 9 miliarde de euro în cadrul programului SAFE, doar trei fuseseră semnate până pe 27 mai 2026 — cu patru zile înainte de expirarea termenului-limită. Blocajul are o cauză simplă și o miză uriașă: mai multe companii din industria de apărare și-au modificat ofertele inițiale în timpul negocierilor, solicitând prețuri superioare celor validate de CSAT și aprobate de Parlament. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a trasat o linie clară încă din 15 mai: „Prețurile umflate nu vor fi acceptate vreodată de Ministerul Apărării." Așa să fie! Argumentul invocat nu este unul de oportunitate, ci de legalitate — plafoanele financiare au trecut prin cele mai înalte foruri de validare ale statului român și nu pot fi modificate unilateral la masa negocierilor.

În joc se află contracte pentru blindate de luptă, nave militare, elicoptere, drone și lansatoare de rachete. Scenariul este îngrijorător tocmai pentru că reproduce un tipar cunoscut al relației dintre statul român și furnizorii săi strategici: oferte calibrate pentru câștigarea aprobărilor instituționale, urmate de renegocieri în faza de execuție. Dacă România va pierde accesul la miliardele europene din cauza acestor blocaje, costul nu va fi doar financiar — va fi și unul de credibilitate în fața partenerilor europeni și NATO, care privesc cu atenție capacitatea țărilor beneficiare de a absorbi și gestiona fondurile de apărare. La acestea se adaugă o critică structurală formulată de analiști militari: o parte dintre echipamentele vizate prin programul SAFE ar putea fi deja depășite din punct de vedere doctrinar.

Eu personal, le sugerez politicienilor care-și doresc așa de mult prezenta unor companii occidentale,  că România a mizat prea mult pe platforme clasice, grele — specifice unui război anterior anului 2022 — în detrimentul tehnologiilor care definesc câmpul de luptă contemporan: drone, sisteme antidronă și inteligență artificială aplicată în activitatea militară. Războiul din Ucraina a demonstrat că superioritatea tactică se construiește tot mai puțin în jurul tancului sau fregatei și tot mai mult în jurul capacității de supraveghere autonomă, loviturii de precizie și războiului electronic. Chiar dacă toate contractele vor fi semnate la termen, provocările nu se opresc. Programul SAFE impune livrarea echipamentelor până în 2030 — un calendar considerat extrem de strâns pentru o industrie care, în cea mai mare parte, nu a livrat producție militară la scară semnificativă de peste trei decenii.

Riscul de penalități sau de anulare a unor contracte rămâne real. În acest context, rolul unui patronat precum ROMDEF capătă o dimensiune suplimentară: nu doar reprezentarea intereselor membrilor săi în fața instituțiilor europene, ci și asumarea unui rol de mediator responsabil între industrie și statul-client. O industrie care negociază în bună-credință, respectă plafoanele aprobate democratic și livrează la termen este singura industrie care poate construi, pe termen lung, un parteneriat strategic real cu armata română. Orice altă abordare nu face decât să confirme scepticismul celor care văd în patronatele de apărare instrumente de captare a resurselor publice, nu motoare ale capacității naționale. Unul dintre semnalele îngrijorătoare ale modului în care România gestionează programul SAFE este marginalizarea vocilor militare de specialitate în favoarea controlului politic și administrativ asupra contractelor. Generalii români din Staul Major al Apărării, cu expertiză operațională reală — cei care știu ce echipament este necesar pe câmpul de luptă al secolului XXI — sunt consultați formal, dar deciziile finale aparțin unor structuri în care criteriile tehnice concurează adesea cu interesele politice și comerciale ale momentului.

Concluzii

ROMDEF apare la momentul potrivit, pe o piață cu resurse reale și cu o nevoie autentică de reprezentare industrială coerentă. Focusul pe dual-use este bine calibrat față de oportunitățile financiare disponibile, iar componența sa reflectă sectoarele cu cel mai mare potențial de absorbție a fondurilor europene de apărare. Riscurile sunt însă la fel de reale.  Profilul fondatorilor ROMDEF reflectă experiența acumulată a industriei românești de apărare — companii și lideri cu trasee dovedite în livrarea de proiecte complexe pentru structurile de securitate națională și pentru partenerii NATO. Această expertiză practică este tocmai fundamentul de care o nouă organizație patronală are nevoie pentru a fi credibilă în fața instituțiilor europene și a partenerilor strategici ai României.

ROMDEF pornește cu un avantaj real: membrii săi fondatori cunosc în profunzime mecanismele de achiziție, cerințele tehnice ale beneficiarilor publici și standardele de interoperabilitate impuse de NATO și UE. Această cunoaștere instituțională, combinată cu resursele financiare ale mecanismului SAFE, creează premisele unui parteneriat public-privat funcțional, capabil să accelereze modernizarea capacităților de apărare ale României. Primul ciclu major de fonduri SAFE va fi totodată primul capitol al unei povești de succes pe care România are toate motivele să o scrie. ROMDEF are ocazia să demonstreze că industria națională de apărare poate livra valoare reală, poate atrage noi jucători inovatori în ecosistem și poate poziționa România ca un contributor activ și de încredere în arhitectura de securitate europeană. Aceasta este miza și aceasta este oportunitatea