Românii din Ungaria: o etichetă într-un muzeu

Continuăm astăzi analizele dedicate minorităţii româneşti din Ungaria, aproape uitată şi pe cale de dispariţie. Profesorul universitar Gabriel Moisa, colaboratorul nostru de la Universitatea din Oradea, ne relevă și alte fațete, puțin cunoscute, despre românii de acolo, pornind de la un chestionar adresat acestora.

Analiză realizată de Gabriel Moisa

Răspunsurile sunt cercetate în context istoric. Analizele anterioare dedicate pericolului dispariţiei românilor din Ungaria se pot citi aici, aici și aici. Despre manipulările statisticilor privind minoritățile operate de autoritățile de la Budapesta se poate citi aici și aici (LARICS).

Limba română dispare în Ungaria

Pentru a înțelege cât mai bine starea de fapt existentă în cadrul comunității românești din Ungaria, la un secol de la Trianon, am creionat un set de întrebări structurate într-un chestionar adresat membrilor comunității românești din Ungaria. Răspunsurile au condus la elaborarea unor concluzii extrem de interesante în legătură cu realitățile la zi ale comunității românilor din Ungaria de astăzi.

Analizând în context istoric răspunsurilor oferite de membrii comunității românești din Ungaria, la un secol de la rămânerea lor în afara trunchiului național după Tratatul de la Trianon, ne sunt relevate o serie de realități concludente legate de statutul și locul acesteia în prezent. Astfel, suntem în fața unei stări de fapt cât se poate de dure și care consemnează o comunitate românească aflată într-un spațiu identitar-etnic din ce în ce mai șubred pentru ea. Cunoașterea contextului istoric actual, suprapus răspunsurilor reieșite din chestionarele administrate, subliniază incontestabil faptul că în ultimele două decenii asistăm la un proces accelerat de asimilare a populației românești din Ungaria, cu perspective clare de dizolvare a acesteia până la dispariție într-un termen foarte scurt. Destinul românilor din Ungaria va fi probabil similar cu cel al altor comunități istorice mici, care în urma amputării vaselor comunicante existente în raport cu restul corpului național conduce la dispariția acesteia. Asta, desigur, în contextul unui dezinteres constant manifestat de cei care ar fi putut face ceva într-un mod serios și durabil pentru conservarea ei.

Pentru a putea contura odată în plus câteva concluzii legate de situația comunității românești din Ungaria la un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, am încercat să combinăm o serie de întrebări adresate membrilor comunității românești din țara vecină, pentru a nuanța detalii care altminteri ar fi fost mai greu de identificat și surprins. Am urmărit o serie de relații stabilite între răspunsurile oferite de cei care le-au completat și statutul românilor din Ungaria, atât din perspectivă confesională, cât și etnică.

Având în vedere realitatea existentă, este foarte greu de ajuns la un răspuns apropiat de adevăr, dacă nu ești foarte bine conectat la viața internă a comunității și nu înțelegi cum funcționează aceasta. Suprafața, percepția asupra ei, diferă destul de mult de conținut, iar adesea, ceea ce se vede la acest nivel este superficial și destul de departe de adevăr. În acest caz, am descoperit, în timp, comunitatea românească din Ungaria ca un cadou frumos ambalat la exterior, în forme de organizare de extracție democratică, europeană, și cu o viață românească aparent foarte activă, dar care se dovedește de prea multe ori modestă și atent și constant controlată de autoritățile din Ungaria. Contextul general al spațiului în care trăiește comunitatea românească din Ungaria face posibilă această constatare.

Limba română în administrația din Ungaria

Răspunsurile la întrebările din chestionare relevă, pe alocuri, realități cu care altminteri ar fi foarte greu să ne întâlnim în altă parte, chiar dacă cei care cunosc foarte bine comunitatea le pot surprinde în urma unor observații directe sau a discuțiilor neoficiale. Au reieșit, bunăoară, o serie de aspecte legate de existența unor bariere în legătură cu angajarea în administrație a celor care se declară etnici români și parte a comunității românești. Există aici o diferență între cei care au ca limbă maternă limba română și cei care au afirmat că au limba maghiară ca limbă maternă. O valoare de 8, 25% a celor care s-au declarat posesorii limbii române ca limbă maternă sunt împotriva ideii că au șanse egale la angajare în administrație cu cei care au altă limbă maternă, în speță cea maghiară. Alți 38, 53% s-au declarat neutri, afirmând că nu sunt nici de acord, dar nici nu sunt împotriva acestei idei. În fine, 53, 21% dintre ce care au răspuns sunt de acord și puternic de acord că limba maternă nu este o opreliște în fața angajării lor în administrație.

Procentele diferă față de cei care s-au declarat membri ai comunității românești, dar care au afirmat că limba lor maternă este maghiara. Astfel, 63, 63% dintre aceștia sunt de acord și puternic de acord cu egalitatea de șanse în cazul integrării în administrație, iar 36, 36% au răspuns că nu sunt nici de acord, nici împotriva acestei posibilități. Niciunul dintre ei nu s-a declarat, însă, împotrivă sau puternic împotriva situației, ceea ce ne poate conduce la concluzia că există unele probleme din această perspectivă în cazul celor care au declarat româna drept limbă maternă, ei întâmpinând unele probleme la eventuala accedere în administrație.

Situația se repetă și în cazul în care discutăm despre accesul la educație. Respondenții care au declarat româna ca limbă maternă sunt, 7, 96% din ei, împotriva și puternic împotriva accesului egal la educație în Ungaria. Alți 25, 66% nu sunt nici de acord, dar nici împotriva acestei situații, iar 66, 37% sunt de acord și puternic de acord cu posibilitatea de șanse egale cu ceilalți la sistemul educațional. În schimb, 81, 82% dintre cei care s-au declarat membri ai comunității românești, dar cu maghiara limbă maternă, sunt de acord și puternic de acord cu faptul că au acces nelimitat la educație, 18, 18% nefiind nici de acord, nici împotrivă. Niciunul dintre respondenții din această categorie nu crede că drepturile la educație îi sunt limitate.

Aceeași realitate există și în cazul răspunsurilor oferite în raport cu accesul la o instituție de forță a statului ungar, precum Poliția. 10, 19% dintre cei cu limba maternă română au afirmat că sunt împotrivă sau puternic împotriva accesului egal la angajarea în această instituție. 50% nu sunt nici de acord, nici împotrivă, iar 39, 81% sunt de acord și puternic de acord cu egalitatea de șanse în această chestiune. Răspunsurile membrilor comunității românești din Ungaria care au declarat limba maghiară drept limbă maternă sunt ușor diferite. Astfel, niciunul dintre aceștia nu s-a declarat împotrivă sau puternic împotriva posibilităților egale de angajare. Mai mult, 54, 54% sunt de acord sau puternic de acord cu egalitatea de șanse, alți 45, 45% nefiind nici împotrivă, nici de acord cu acest aspect, menținându-se într-o stare de echilibru al aprecierilor.

După cum am văzut, unul dintre cei mai clari parametri de identificare ai comunității românești din Ungaria este cel legat de apartenența religioasă. Cei mai mulți români din Ungaria trianonică aparțin religiei ortodoxe. Analizând raportul dintre confesiune și utilizarea limbii române la românii din Ungaria, constatăm că 81, 72% dintre aceștia au afirmat că au româna drept limbă maternă. Alți 10, 75% dintre ortodocși susțin că folosesc limba română la un nivel avansat, 6, 45% o vorbesc la un stadiu intermediar, în timp ce 1, 08% sunt doar la un nivel începător.

În cazul românilor catolici, 69, 23% dintre ei au spus că au limba română drept limbă maternă, alți 23, 08% utilizând-o la un nivel avansat, 7, 69% dintre aceștia folosind-o la un nivel intermediar. De asemenea, 50% dintre românii reformați au limba română ca limbă maternă, cealaltă jumătate fiind vorbitori avansați. În toate aceste cazuri suntem în situația unor familii mixte sau a unor respondenți proveniți din familii mixte în care mama era de etnie română. Situația cel mai des întâlnită apare în cazul confesiunii ortodoxe, urmată de cea catolică și reformată.

O situație interesantă se întâlnește în cazul membrilor comunității românești aparținând cultelor neoprotestante. Toți baptiștii au declarat că limba română este limba lor maternă, în timp ce penticostalii, în totalitatea celor care au răspuns anchetei, s-au înregistrat ca fiind vorbitori avansați ai limbii române, fără a avea româna drept limbă maternă.

O situație specială este întâlnită în cazul celor care s-au declarat aparținători ai confesiunii greco-catolice. Toți au declarat că limba română este limba lor maternă și că în familie folosesc întotdeauna limba română, iar în public cu toții, de asemenea, au afirmat că folosesc de multe ori limba română. Având în vedere această situație, apare ciudată opțiunea conform căreia în public nu folosesc niciodată limba română (Fig. 6). Ciudățenia este doar aparentă și pentru cei care nu cunosc realitățile din teren. Practic, comunitățile de români greco-catolici sunt asimilate în totalitate, iar o simplă plimbare prin localități precum Letavertes sau Bedeu este edificatoare din această perspectivă.

În opinia mea, există două posibile explicații pentru această situație. Prima este că acele chestionarele au fost completate de o singură persoană în numele tuturor participanților declarați ca fiind greco-catolici. Posibilitatea aceasta este susținută de faptul că, în aceste comunități greco-catolice, cel care s-a implicat direct este liderul locului, șeful autoguvernării, acesta susținând că va face toate demersurile în direcția celor care vor dori să răspundă la chestionare. Ori, acești lideri nu vorbesc deloc limba română. Cea de-a doua posibilitate este aceea conform căreia s-a lucrat în comun și cineva a dictat cum să fie completate chestionarele.

Aceste concluzii rezidă din faptul că totalitatea chestionarelor completate în comunitățile declarate greco-catolice au răspunsuri identice la toate întrebările. Însă această posibilitate este exclusă dacă sunt completate individual. Ne ducem cu gândul fie la fricile existente în comunitatea românească din Ungaria, invocate la un capitol anterior, fie la faptul că pur și simplu refuză să recunoască o realitate evidentă, asimilarea, preferând confortul unor răspunsuri care să nu genereze reacții din partea autorităților.

Chiar dacă s-a dorit o eludare a adevărului din teren, greșeala respondenților/respondentului a fost aceea că la capitolul utilizării limbii române în relație cu autoritățile locale toate răspunsurile au fost legate de faptul că nu se folosește niciodată. Ori, măcar în relație cu autoguvernarea românească din localitate, ar fi putut fi utilizată fără restricții dacă, desigur, aceasta ar fi fost folosită.

Realitatea din teren este însă una foarte incomodă, fiind cunoscut faptul că în majoritatea cazurilor la nivelul autoguvernărilor românești din Ungaria nu se folosește aproape deloc limba română, ci cea maghiară, inclusiv la nivelul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria. Este și acesta un barometru destul de evident al situației comunității românești din Ungaria la un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Răspunsul acesta de tip „totalitar” îl regăsim și în cazul penticostalilor. Toți cei intervievați au spus că folosesc limba română la un nivel avansat, niciunul neafirmând însă că româna ar fi limba lor maternă. De asemenea, cu toții au răspuns la unison că folosesc de multe ori limba română în familie. Brusc, însă, la întrebarea legată de utilizarea limbii în public, toți au afirmat că o folosesc doar uneori, în timp ce rareori în relație cu autoritățile. Interesant cum totalitatea celor care au participat la anchetă au avut aceleași răspunsuri. Explicațiile pot fi similare cu cele invocate în cazul greco-catolicilor. Ce diferă de aceia, cunoscând bine realitatea din teren, este faptul că penticostalii chiar vorbesc limba română, ceea ce ne duce cu gândul la existența unor anumite angoase legate de situația lor din prezent.

O situație diferită se găsește în cazul baptiștilor din comunitatea românească din Ungaria. Toți s-au declarat vorbitori ai limbii române ca limbă maternă. Dintre aceștia, însă, 61, 54% au afirmat că folosesc întotdeauna limba română în familie, alți 30, 77 % de multe ori, restul de 7, 69% folosind-o doar uneori în acest context. Nimeni nu a declarat că nu folosește niciodată sau rareori limba română în familie.

Cifrele ne demonstrează o realitate interesantă existentă în cadrul comunității, aceea că baptiștii sunt utilizatorii cei mai frecvenți ai limbii române dintre toate confesiunile existente în rândul comunității românești din Ungaria. Aceștia își asumă folosirea limbii române și în public. Astfel, 37, 5% dintre ei susțin că o vorbesc de multe ori, 12, 5% întotdeauna, 37, 5% rareori, iar un număr de 12, 5% au spus că nu o folosesc niciodată în public.

Dacă discutăm despre utilizarea limbii române în raport cu autoritățile, din răspunsurile lor reies o serie de realități care se cer neapărat conexate destinului românilor din Ungaria trianonică de astăzi. Astfel, 50% susțin că nu folosesc niciodată limba română în raport cu autoritățile, alți 25% că o folosesc rareori, iar 12, 5% doar uneori. Doar 12, 5% folosesc întotdeauna limba română și în raport cu autoritățile. Aceștia din urmă, la fel ca și cei care au dat răspunsul rareori sau uneori, provin din trei localități în care se mai vorbește limba română și au primari sau viceprimari de origine etnică română. În cazul baptiștilor, la fel ca și în cel al ortodocșilor și penticostalilor, se întâlnește cel mai des situația unor familii în care ambii părinți sunt de etnie română.

Nu același lucru se poate spune despre reformați, care, interesant, jumătate au declarat că folosesc limba română drept limbă maternă. Cealaltă jumătate susține că vorbește limba română la un nivel avansat, fără a o avea ca limbă maternă. Când vine vorba despre utilizarea limbii române în familie, jumătate dintre ei susțin că o accesează ca limbă maternă, ceilalți neutilizând-o niciodată în familie. Toți respondenții declarați ca aparținând confesiunii reformate folosesc doar uneori în public limba română, în timp ce în relațiile cu autoritățile nu o folosesc niciodată. Concluziile care se desprind de aici sunt destul de evidente. În acest caz, este vorba în general despre familii mixte, în care la jumătate dintre cei care au răspuns mama este de etnie română, iar cealaltă jumătate de altă etnie, de cele mai multe ori maghiară, întrucât în cazul românilor apartenența la religia reformată este o excepție întâlnită extrem de rar în tot spațiul locuit de români de-a lungul secolelor. De asemenea, având în vedere răspunsurile, acestea trăiesc în medii urbane sau comunități rurale în care limba română nu se folosește deloc în spațiul public sau în raport cu autoritățile.

În fine, un număr mic de respondenți s-au declarat musulmani, un singur caz, sau aparținători ai altor confesiuni, un număr foarte mic de asemenea.

Analizând datele desprinse din apartenența confesională a celor care s-au declarat membri ai comunității românești din Ungaria și modul în care percep accesul la educație în funcție de aceasta, au reieșit, de asemenea, o serie de date interesante.

În cazul românilor greco-catolici, regăsim aceeași ciudățenie semnalată și mai sus. Toți aceștia au spus că au șanse egale la educație. Nu contestăm că există această posibilitate. În același timp, însă, ne întrebăm cum este posibil ca răspunsurile oferite de membrii confesiuni greco-catolice să fie identice la toate capitolele. Ne putem gândi și în acest caz la un control riguros asupra răspunsurilor oferite.

Românii catolici din Ungaria au păreri diferite atunci când se discută în această cheie a raporturilor dintre apartenența confesională și accesul la educație. Astfel, 75% sunt de acord că au drepturi egale cu alte confesiuni, însă 8, 33% dintre respondenți sunt împotrivă, susținând că nu au aceleași șanse la educație. 16, 67% au fost nehotărâți, afirmând că nu sunt nici împotrivă, nici de acord cu acest fapt. Rezultatele sunt interesante și relevă faptul că aproape o zecime dintre aceștia au avut sau au probleme cu accesul la educație, ca urmare a faptului că sunt catolici de etnie română.

În cazul membrilor comunității române de religie ortodoxă, 65, 76% sunt de acord sau puternic de acord cu faptul că accesul la educație nu este oprit de apartenența la religia ortodoxă. 6, 45% dintre aceștia consideră, însă, că apartenența la această confesiune este un impediment major în calea propriei educații, iar 27, 96% sunt nehotărâți, nefiind nici de acord, nici împotrivă.

Procentul cel mai mare de români din Ungaria care au întâmpinat probleme cu accesul la actul educațional din cauza confesiunii, conform celor declarate de aceștia, sunt baptiștii. 12, 15% dintre ei cred că apartenența la această religie le obstrucționează accesul la educație. O valoare dublă, 25%, sunt de acord că au acces fără opreliști la educație, 37, 5% sunt chiar puternic de acord în acest sens, alți 25% nefiind nici de acord, nici împotrivă.

Penticostalii au răspuns la unison că sunt de acord cu faptul că apartenența la această confesiune le dă șanse egale cu ceilalți la participarea la actul de educație. De asemenea, românii care s-au declarat de religie reformată au răspuns cu toții că sunt puternic de acord cu faptul că au acces fără opreliști la actul educațional.

Dacă discutăm despre șansele membrilor comunității românești de a se angaja în administrație, raportat la confesiunea din care fac parte, constatăm că tot baptiștii sunt cei care au resimțit cel mai mult faptul că aparținând acestei confesiuni nu cred că au șanse egale cu alții. Astfel, 12, 5% dintre ei sunt puternic împotriva existenței egalității de șanse, ceea ce înseamnă că un număr relativ important dintre aceștia au avut sau au probleme din această perspectivă. Alături de baptiști sunt și 8, 47% dintre românii ortodocși care susțin că au întâmpinat sau întâmpină opreliști la angajarea în administrație ca urmare a faptului că aparțin acestei confesiuni.

37, 5% dintre baptiști sunt de acord că au drepturi egale cu celelalte confesiuni din această perspectivă, iar 25% sunt puternic de acord în acest sens. Alți 25% sunt indeciși, nefiind nici de acord, nici împotriva acestei situații. În cazul ortodocșilor, situația este mai polarizată. Dacă 32, 58% dintre aceștia sunt de acord că au șanse de angajare egale cu ceilalți, iar 14, 61% s-au declarat puternic de acord, 43, 82% nu sunt nici împotrivă, nici de acord în acest sens.

Interesant este răspunsul penticostalilor, 100% nu sunt nici împotrivă, nici de acord cu egalitatea de șanse la angajare în administrație, ceea ce ridică un semn de întrebare, putând concluziona implicit că pot exista niște probleme de această natură. Cazul greco-catolicilor nu mai surprinde deloc și se înscrie în ceea ce am mai subliniat.100%, aceștia sunt de acord că au drepturi egale cu alte confesiuni.

Am încercat să aflăm care este percepția comunității românești din Ungaria asupra unei situații concrete legate de posibilitatea angajării într-o instituție de forță a statului ungar, în funcție de apartenența lor confesională. Am ales în acest sens poliția ungară. Răspunsurile sunt, de asemenea, destul de interesante și relevă o stare de fapt care, cuplată la ceilalți parametri, dă răspunsuri concludente asupra statutului membrilor comunității românești.

Astfel, 12, 5% dintre românii baptiști și 9, 1% dintre cei ortodocși au declarat că sunt împotrivă sau puternic împotriva egalității de șanse. De asemenea, 8, 33% dintre românii catolici au subliniat același lucru. În același timp, 62, 5% dintre baptiști au spus că sunt de acord și puternic de acord că s-ar putea angaja fără probleme în poliție, alți 25% nefiind nici de acord, nici împotrivă, situându-se în zona unor evaluări neutre. La rândul lor, 50% dintre românii declarați de confesiune catolică sunt de acord și foarte puternic de acord cu posibilitatea de angajare în poliție, în timp ce 41, 67% nu sunt nici de acord, nici împotrivă. În cazul ortodocșilor, 36, 37% dintre ei sunt de acord că au posibilități egale de încadrare, mai mulți fiind cei care s-au declarat că nu sunt nici împotrivă, nici de acord. Interesant este cazul penticostalilor, care au declarat 100% că nu sunt nici împotrivă, nici de acord cu această posibilitate, și al românilor reformați, care au răspuns de asemenea 100% că sunt puternic de acord cu egalitatea șanselor de a se angaja în poliție.

Desigur, și la această întrebare continuă răspunsurile monolitice ale comunității greco-catolice, complet asimilate, care este de acord 100% cu egalitatea șanselor referitoare la posibilitatea de angajare în poliție.

Un alt indicator măsurat, pornind de la apartenența confesională a comunității românești din Ungaria, este acela referitor la egalitatea de șanse în ceea ce privește dezvoltarea unei afaceri. Doar baptiștii, 12, 5%, și ortodocșii, 5, 43%, au afirmat că sunt împotriva existenței egalității de șanse atunci când se dorește demararea unei afaceri, ceea ce înseamnă că acolo a existat sau există o problemă din această perspectivă, măcar la această parte a comunității românești. Acestora, care au răspuns ferm, li se mai adaugă un 25% în cazul baptiștilor și 26, 09% în cazul ortodocșilor, care nu sunt nici de acord, nici împotrivă. Restul membrilor, 62, 5% în cazul baptiștilor și 68, 48% în cel al ortodocșilor, se declară de acord sau puternic de acord cu egalitatea în drepturi din acest punct de vedere.

Răspunsuri monolitice au dat reformații, toți fiind puternic de acord, penticostalii, fiind și ei toți de acord, și, desigur, greco-catolicii, care nu se dezmint nici la această întrebare, răspunzând la unison că sunt de acord cu egalitatea de șanse la dezvoltarea unei afaceri personale.

(va urma)

* Dr. Gabriel Moisa este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Oradea.