România se poate implica direct în conflictul din Ucraina?

Posibil, căci atenţie la următoarea argumentaţie...Ucraina, prin vocea preşedintelui Poroşenko, lansează pe piaţă o cerere-sugestie-invitaţie: trimiterea de către UE, sub mandat ONU, a unor forţe de poliţie care să asigure respectarea prevederilor Acordului Minsk 2.

Ce poate urma în mod practic? Să vedem ce anume, clar, pe puncte.

1. Se anunţă o misiune de poliţie europeană, cu rol de interpunere (cea mai dificilă dintre posturile care pot fi asumate de o asemenea misiune care are funcţii precise şi o limită de armament în dotare corespunzătoare îndeplinirii sarcinilor respective) şi care trebuie să aibă, într-adevăr, aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. Vor dori oare statele membre permanente ale acestui for, alături de cele care, prin rotaţie, sunt acum membre ale Consiliului, să dea aprobare pentru o asemenea misiune într-o zonă de risc foarte înalt şi în care orice incident se poate transforma extrem de rapid într-o tragedie imposibil de oprit? 

Întrebarea îşi are logica ei, deoarece este extrem de greu de crezut că, în timpul îndeplinirii unor misiuni de patrulare, forţele respective, dotate cu armament uşor până la mediu şi cu protecţia minimală asigurată în cel mai bun caz de vehicule blindate uşoare, să nu fie prinse în bătaia focului. Asta escaladând pe mai departe conflictul, „incidentul exemplar" posibil să devină casus belli care să ducă de data asta la intervenţia militară a uneia sau mai multor ţări europene.

2. Ce se întâmplă dacă cererea se blochează la nivelul Consiliului de Securitate? Dacă situaţia este considerată a fi una de extremă urgenţă şi dublată de certitudinea unui dezastru umanitar, atunci Forţa de jandarmerie europeană poate intra în acţiune sub mandatul direct al UE, NATO sau OSCE. Sau, mare atenţie la acest aspect, sub mandatul unoei organizaţii constituite ad hoc.

Forţa de poliţie respectivă trebuie să se bazeze, măcar în prima fază, pe nucleul european existent în cadrul forţei de reacţie de care dispune UE - România fiind printre statele care asigură efective pentru această  forţă de jandarmerie. Problema este dacă Uniunea Europeană va acţiona în acest sens, adică va decide să solicite şi apoi să accepte mandatul internaţional. Posibil? Tehnic, sigur că e posibil. 

Politic însă, acordul respectiv trebuie precedat de o decizie a şefilor de state şi guverne. În acest caz, trebuie să aveţi câteva elemente în plus, anume descrierea generală a componenţei şi mai ales a tipurilor de misiuni  pe care le poate asuma forţa europeană de jandarmerie...

Este vorba despre o forţă de 800 de oameni care poate fi desfăşurată în teren relativ rapid, adică cu un preaviz de 30 de zile, caracteristicile specifice misiunii dar şi termenul în care este formulat mandatul iniţial permiţând, în caz de nevoie, angrenarea unor alte forţe de sprijin sau colaborarea cu unităţi militare.

Să vedem cum vor decurge lucrurile în continuare şi, mai ales, dacă va exista sau un mandat al Consiliului de Securitate, în caz negativ urmând negocieri rapide pentru găsirea unei formule jurdicie convenabile, fie ea UE, NATO sau OSCE fie o formulă ad-hoc...

Dacă cineva a crezut că acordul de la Minsk a potolit ceva, s-a înşelat profund. S-a câştigat ceva timp. Pentru ce? Poate Poroşenko nu vorbeşte degeaba şi a consultat înainte ceva aliaţi sau/şi vecini şi a obţinut nişte asigurări pentru mişcările viitoare. Iar aceasta ar fi una logică, posibil de asamblat în teren rapid şi cu costuri mici... Va fi oare un final de scenariu sau de-abia începutul unui altuia, cu mult mai amplu?  

Ce vor vrea cu adevărat să facă ţările europene şi, mai mult decât orice altceva, este măsurat corect apetitul (sau lipsa apetitului) opiniei publice europene de a vedea o intrare directă a forţelor militare europene în spaţiul ucigător al Ucrainei?