Recursul tranşant la valori, antidotul unic la otrăvirea prin impostură, în timpul „rinocerilor României de lemn“

„A venit momentul să arătăm tuturor că a fi judecător înseamnă a fi curajos şi demn. [...] Vă este frică? Plecaţi. Aveţi un trecut care vă urmăreşte? Plecaţi. Vreţi să trăiţi confortabil, în mediocritate şi supuşi? Plecaţi.“ Mesajul sec, devenit viral, al preşedintei Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, pune chirurgical diagnosticul unei societăţi bolnave cronic, în inima fiinţării sale. Dacă VALORI nu sunt, nimic nu e.

Iată, pentru conformitate, mesajul complet al doamnei judecător (am nuanţat, tacit, o mică incongruenţă stilistică):

„Generaţiile întregi, crescute la umbra Mioriţei, au deja înscrise laşitatea şi defetismul în codul genetic. Lipsa de implicare, fuga de răspundere, veşnicul nu se poate sunt cartea lor de vizită. Comunismul i-a învăţat pe cei mai mulţi să tacă, ţinând capul plecat, sperând că, târându-se, nicio sabie nu îi va tăia. Pe cei puţini privilegiaţi i-a învăţat să fie aroganţi, obraznici şi abuzivi, dar slugarnici cu puternicii zilei.

A venit momentul să arătăm tuturor că a fi judecător înseamnă a fi curajos şi demn.

A fi judecător înseamnă a face dreptate şi a spune adevărul indiferent de riscuri.

Vă este frică? Plecaţi. Aveţi un trecut care vă urmăreşte? Plecaţi. Vreţi să trăiţi confortabil, în mediocritate şi supuşi? Plecaţi.

Lăsaţi judecătorii care cred în vocaţia lor să facă ceea ce trebuie să facă.

Acum, mai mult decât oricând, România are nevoie de o justiţie puternică şi dreaptă. Iar o astfel de justiţie înseamnă judecători drepţi, care nu se tem.“

Puneţi profesori şi educaţie, ori medici şi sănătate, în loc de judecători şi justiţie şi citiţi ce vă dă. Mesajul rămâne la fel de valabil şi de puternic. Dacă valori nu sunt, nimic nu e. Oriunde. Fără excepţii.

Mâine pornim un an universitar nou. Pentru mine, de departe cel mai tare semnal pe care comunitatea universitară îl poate da că-i pasă în mod real de viitorul României ar fi ca, începând cu 2018-2019, facultăţi curajoase să pornească primele programe de LICENŢĂ pentru profesia didactică. Filolog e una, PROFESOR de Română e cu totul altceva. Istoric e una, PROFESOR de Istorie e cu totul altceva.. Matematician e una, PROFESOR de Matematică e cu totul altceva. Am prezentat aici, in extenso, un studiu de caz remarcabil. Şi am documentat aici cinci modele de programe de licenţă, propuse în urmă cu un an de directori ai Colegiilor Pedagogice din România.

O măsură a curajului şi demnităţii universităţilor este să pornească rapid programe de LICENŢĂ pentru profesia didactică.

Iar o măsură a curajului şi demnităţi profesorilor este să NU FACĂ MEDITAŢII PE BANI CU ELEVI DE LA CLASELE LA CARE PREDAU. Şi încă vreo câteva altele, pentru fixarea cunoştinţelor şi deprinderilor, dar, mai ales, pentru fixarea atitudinilor.

De ce spun că singurul antidot la impostura perfidă a „rinocerilor României de lemn“ (apud Ionesco) este recursul dur, neechivoc la valori? Pentru că altfel „rinocerii“ vor face până la capăt ceea ce ştiu să facă. Dacă ineptocraţiei (atenţie, vorbesc de puterea enormă a impostorilor de a face răul!...) nu-i răspundem cu integritate şi curaj, riscăm să cădem victime, pe mână proprie, „rinocerizării“ urâte ce se petrece acum, aici, sub ochii noştri. Problema - ca in cazul tuturor incompetenţilor şi impostorilor puşi în funcţii de conducere, fie politicieni, fie birocraţi - nu e doar la ei, la „rinoceri“. Ei sunt acolo pentru că noi le dăm voie. Noi concedem, laş şi ipocrit, la prezenta lor acolo. Suntem ce votăm.

De aceea, eu am treabă cu exerciţiul dur de integritate şi curaj faţă de noi înşine, adică unde ne facem de ruşine pe mâna noastră şi unde nu mai putem da vina pe nimeni. Scheletele noastre din şifonierele noastre. Calcâiul lui Ahile-propriul nostru călcâi. Lipsa noastră de caracter şi de competenţă, nu ale celui/celei de lânga mine. Propriile noastre vulnerabilitati. Bârnele din ochii noştri, nu paiele din orbitele celor de lângă noi.

Eu am treabă cu asumarea onestă şi urgentă a contractului cu noi înşine. Noi, societatea, noi, românii: că nu ne mai furăm căciula şi nu mai şmecherim pe noi înşine, plecându-ne capetele şi tâtându-ne în laşitate.

România se va face bine în clipa în care va fi condusă de şefi de promoţie adevăraţi, nu de repetenţi şi de sfertodocţi, ca acum. România mediocră şi needucată începe cu scoala mediocră şi contrafăcută de ochii lumii. Iari România pe bune începe cu Şcoala pe bune. Tertium non datur.

La urmă, rămâne cum a spus doamna judecător:

Vă este frică? Plecaţi. Aveţi un trecut care vă urmăreşte? Plecaţi. Vreţi să trăiţi confortabil, în mediocritate şi supuşi? Plecaţi.

Şi un penultim gând, în context: mergeţi şi vedeţi „Un pas în urma serafimilor". Aveţi de ce, cu asupra de măsură.

DACĂ VALORI NU SUNT, NIMIC NU E.