Războiul ascuns din fâșia morții

Războiul din Ucraina nu mai e cel din anii 2023–2024, când tranșeele erau separate de câteva sute de metri, acum fâșia gri e mult mai largă, dar aproape la fel de periculoasă, în care viețile se risipesc tot cu viteza luminii. La fiecare câteva luni dispare o armată de bărbați, ruși și ucraineni.

Înainte, când războiul se purta departe și nu erau informații despre învingători și învinși, curierii aduceau veștile cât puteau de repede, uneori sacrificându-se în proces.

Dar au fost și războaie în care învingătorii au ajuns înaintea solilor și nu a mai contat cine a pierdut, acolo, departe, pentru că oricum s-a murit aici, aproape, sate și orașe fiind distruse de armatele care s-au mișcat mai rapid și mai ascuns peste largile câmpuri de bătălie.

În războiul de azi, însă, totul este cunoscut, știrile vin cu viteza satelitului, dar, la fel ca atunci, suma necunoscutelor despre ceea se întâmplă când două mulțimi de soldați se împung unele în altele a rămas aceeași.

De pildă, știm destul de puțin despre leaturile de drone de diferite dimensiuni care colindă acum aliniamentele înaintate, dând la o parte fragilii soldați ai celor părți luptătoare, nelăsând nicio suprafață de teren nehașurată de zoomul aparatelor lor de scanare video.

Când cei de jos încearcă să-și mascheze pozițiile, acoperindu-se cu diferite plase și sisteme de protecţie, sofisticatele păsări de aluminiu își ascut ochii infraroșii și văd unde pulsează dedesubt inimile înspăimântate ale luptătorilor.

Iar pasul următor îl știți, o grenadă, un proiectil, o rachetă de mici dimensiuni cade din cer și trimite la odihnă veșnică trupurile obosite și chinuite ale celor împrăștiați pe suprafața solului.

De aceea, paradoxal, în această fâșie, de 10, 15, până la 20 de kilometri lățime, frontul este mai mult un roi haotic de drone decât o structură organizată - eventual lineară, în lanț de trăgători, pentru cine știe carte kaki -, de soldați care încearcă să captureze sau să apere aliniamente.

Și, da, în războiul de azi, ca și atunci, în vechime, războiul nu este doar o înfruntare undeva, departe de fortificațiile de apărare ale orașelor, poate să apară pe neașteptate chiar sub ziduri, surprinzând și conducători și plebe, deopotrivă.

De pildă, din nou, dronele.

Care apar de nu se știe unde, se îndreaptă ele știu unde, blochează riposta prin ineditul apariției lor, neacoperit de litera legii, încurcă traficul aerian și dau argumente celor care analizează și celor care decid să le găsească identități în tabăra perfidă a inamicului.

Căci unde e mai sigur să-ți trimiți întrebările la care nu ai răspuns decât către cel care se califică cel mai ușor la intenții ascunse și rele.

De pe front, informațiile vin vagi și incoerente, toată lumea atacă, toată lumea rezistă,  toată lumea câștigă, nu pierde nimeni nimic, în afară de viețile care se scurg în pământ, câteva sute în fiecare zi.

În adâncimea liniștitoare a depărtării față de vuietul bătăliilor se poartă un alt război în care lupta se dă cu declarații politice, poate la fel de importante pentru rezultatul confruntării generale, pentru continuarea sprijinului militar, economic și financiar al Ucrainei.

Președintele Trump, în discursul ținut, pe 23 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, a bătut protector pe umeri atât Uniunea Europeană (care, totuși, cumpără cam mult petrol de unde nu trebuie, nu-i așa?), cât și Ucraina, le-a spus cum stă treaba cu solidaritatea, e pe bani, a declarat că a fost înțeles greșit, Rusia poate fi învinsă, chiar la ea acasă, SUA va contribui, desigur, să vedem ce se poate face, a mulțumit pentru atenția acordată acestui mesaj de forță.

După care l-a trimis pe secretarul de stat Marco Rubio să se întâlnească, la două săli distanță, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Ulterior, într-un mesaj postat online, tot președintele Trump a enumerat măsurile pe care SUA este pregătită să le ia – știți... tarife, sancțiuni etc. – la adresa Rusiei, cu condiția ca NATO ”să facă ce îi spun”, iar dacă acest lucru (NATO face ce i se spune...) se întâmplă, războiul se poate încheia rapid de tot, e atât de simplu, cum de nu ne-am gândit.

Uniunea Europeană a înțeles mesajele, președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen declarând, chiar pe timpul reuniunii de la Copenhaga, că vor fi furnizate 4 miliarde de euro Ucrainei, din care 2 miliarde doar pentru drone.

Asta, pe lângă alte miliarde, pentru alte nevoi.

Atmosfera a fost un pic stricată de declarațiile premierului maghiar Viktor Orban, dar cine se aștepta la altceva!

De remarcat, totuși, că aproape fiecare punct de pe agendă a avut probleme de obținere a consensului, și aproape la niciunul nu s-a trecut dincolo de declarații.

Privind propunerea unui ”zid anti-dronă”, președintele francez Emmanuel Macron s-a arătat sceptic, cancelarul german, Friedrich Merz, l-a respins explicit, prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a nuanțat că „orice proiect european comun de apărare nu poate fi limitat la frontierele estice ale continentului”, în consens regional cu premierul grec Kiriakos Mitsotakis, care a spus că nici sudul Europei nu trebuie neglijat.

Nici Comisia Europeană nu a prezentat un plan detaliat, astfel că, pardon, chestiuni esențiale legate de costurile, fezabilitatea și aplicarea practică a noii Cortine de Drone, a zidului, vreau să spun, au rămas neclarificate.

Nu a existat un consens deplin sau o decizie concretă nici privind utilizarea activelor rusești înghețate (aproximativ 140 de miliarde de euro) pentru a finanța un împrumut major către Ucraina.

Aici, premierul belgian, Bart De Wever, a spus ceva despre o gâscă norocoasă care face ouă de aur, ce pot fi consumate pe măsură ce apar în cuibar.

O parte din invitați ar vrea, mai nou, să aibă acces direct la felul principal, această gâscă de aur, dar premierul belgian se opune pentru că, spune el, Belgia nu e posesoarea păsării domestice, doar depozitara ei, o dispariție fără urme i-ar putea pune probleme și ar avea consecințe neplăcute.

Politicienii vorbesc uneori în metafore, era să spun în dodii, dar, pentru claritate, să traducem: gâsca sunt activele ruse înghețate în Belgia, ouăle sunt dobânda periodică, trimisă, de regulă, către Kiev, sau folosită să garanteze împrumuturi, tot pentru nevoile Ucrainei, iar invitații mai flămânzi puteți să-i identificați și dumneavoastră.

Cârcotași peste tot, restul a fost de bine.

Cam toate punctele de pe agendă înseamnă bani, iar când se ajunge la portofel, multe țări europene își aduc aminte că, de aproape patru ani, au tot băgat mâna în el pentru transferuri de fonduri și echipamente către Kiev, pentru ca acolo, în est, să se întâmple mai nimic.

În loc de concluzie după declarațiile de solidaritate cu Ucraina, tot la Copenhaga, președintele lituanian, Gitanas Nausėda, mai sincer și neantrenat în privința lucrurilor care se fac dar nu se declară, a ținut să precizeze că Europa (adică statele din Uniunea Europeană) dă mai mulți bani Rusiei pentru importurile de petrol și gaze naturale, decât oferă ca sprijin financiar Ucrainei.

Detalii, ar spune cineva.

***

Însă ne-am depărtat de mesajul din titlu.

Care nu s-a dorit doar un cârlig pentru atragerea atenției cititorilor grăbiți, cât, mai curând, un îndemn la mai multă reflecție privind războiul adevărat, cel care se poartă acolo, în Est.

Masacrul fără jurnal de front

Spuneam că una din caracteristicile noului tip de război este lipsa informației, nu cea privind operațiile curente, care sunt oricum acoperite de perdeaua secretului militar, dar și datele care să poată  fi utile, ulterior, la reconstituirea modului în care s-au purtat luptele, la identificarea responsabilităților, eventual a crimelor de război.

Practic, în acea fâșie se moare fără ca să se știe identitatea celor care au dirijat manetele de control ale dronelor și au apăsat pe trăgaciul sub forma unui inofensiv buton roșu al acestora.

Deseori se moare fără ca să poată fi recuperate trupurile celor căzuți, acestea rămân acolo zile și săptămâni, până când o conjunctură favorabilă mută linia frontului și permite evacuarea.

Nu mai e războiul de poziții din anii 2023 – 2024, când tranșeele erau separate de câteva sute de metri, acum  fâșia gri e mult mai largă, dar aproape la fel de statică, la fel de periculoasă, în care viețile se risipesc tot cu viteza luminii.

La fiecare câteva luni dispare o armată de bărbați, ruși și ucraineni.

Este un război care se poartă de la nivel tactic în jos, cea mai întâlnită formație de luptă sunt grupurile de asalt, 3 – 5 soldați, de 40 – 50 de ani (la ruși, media de vârsta de pe front este mai mică), acționând într-o stepă complet minată, cu drone care zumzăie încontinuu deasupra capetelor.

Deplasarea în acest spațiu devine aproape imposibilă, impasul poate fi rezolvat doar când una din părți schimbă radical raportul tehnologic și numeric al echipării cu drone, artilerie, aviație.

Deocamdată, majoritatea informațiilor indică un oarecare echilibru, reflectat și în cifrele oficiale ale pierderilor.

Deci se moare, se dispare în luptă, cadavrele luptătorilor stau acolo, în stepa Donbasului sau în limanurile Niprului, până când sunt culese chiar de către cei care i-au ucis.

Comunicatele oficiale ale părților transmit cu satisfacție morbidă cum au mai fost uciși sau răniți, în fiecare zi, cam 1000 de soldați de partea cealaltă.

Noi ne entuziasmăm cu aceeași frenezie când vedem pe Youtube sau TikTok cum cad grenadele eliberate de drone peste bărbații prinși fără acoperire deasupra solului.

Un raport ONU de la sfârșitul lunii august 2025 înregistra 14.116 civili uciși în Ucraina, precum și 36.481 răniți, de ambele părți, în total aproximativ 50.000 de oameni.

În privința pierderilor militare, aici este vorba doar de estimări, cele mai utilizate fiind, în ultima perioadă, cam 1 milion de morți și răniți de fiecare parte, în total aproximativ 2 milioane de bărbați și femei care și-au pierdut sau distrus viețile în acea fâșie de câțiva kilometri lățime.

Eu nu cred în aceste cifre, cum nu cred în echilibrul lor, dar aceasta este o altă discuție.

Vestea tragic bună este că raportul dintre pierderile civile și cele militare este de 1 la 40, chiar dacă, atunci când te uiți la jurnalele de știri, ți se transmite că e invers.

E normalitatea războiului purtat de militari și nu de populația necombatantă.

Vestea tragică, și atât, este că aceste cifre înseamnă cinci – șase generații anuale (poate, mai puțin, la Rusia) din comoara umană a celor două țări.

Așa cum s-a demonstrat pe timpul recentelor transferuri reciproce de cadavre ale soldaților culeși de pe câmpul de luptă, mulți dintre aceștia nu au mai putut fi identificați (deliberat sau nu, e și aceasta o discuție), rămânând doar cifre în statistici.

Moartea vine, uneori, însoțită de un șuier de proiectil de artilerie, de un zumzet discret de dronă, de un plescăit strident de glonț care perforează trupul.

Moartea vine și culege înainte să se deschidă jurnalul de front.