Războaie avem, pace ne mai trebuie

Într-o zi de joi, din acest început de martie 2026, domnul președinte Zelenski, a trecut și pe la București. Președintele român Nicușor Dan i-a transmis celui ucrainean că nu se mai pune problema unor moșteniri negative din perioadele anterioare: ”Neîncrederea s-a evaporat”.

Deși, teoretic, cunoștințele noastre generale sunt extrase din  aceleași manuale de istorie, cele care ne spun că pe timp de pace se construiește, iar la vreme de război se distruge, descoperim, pe zi ce trece, că multora dintre noi ne place mai mult războiul, că putem fi și suporterii acestuia, că avem resurse intelectuale pentru a apăra și dreptul la violență.

Și nu e nimic rău în aceasta, până la urmă tot ce s-a construit pe lumea aceasta este așezat peste ceea ce s-a distrus, pe ruine de temple vechi s-au construit temple noi pentru zei noi, au apărut orașe noi pentru locuitori noi, chiar și țări noi peste țări sau comunități statale sau naționale care nu au mai avut suflu să respire aerul istoriei.

Iluzia nemuririi și a unicității a mânat popoare și liderii lor la acțiuni care au avut uneori rezultate memorabile, alteori dezastruoase.

Trăim, spuneam, într-o perioadă în care nu ne putem plânge de deficit de violență.

Filmul în care jucăm cu toții se toarnă sub ochii noștri, e un fel de reality show, nu e nevoie de repetiții, cascadoriile le facem singuri, nimeni nu e asigurat, nimeni nu știe scenariul, nici măcar regizorul, dar mergem înainte, cine se împiedică ”a lui va fi împărăția...”

Filmul în care jucăm cu toții este unul în care episoadele se interpretează, se înregistrează și se vizionează în paralel, unul în Ucraina, altul în Orientul Apropiat, se face artă morbidă și la granița dintre Afganistan și Pakistan, chiar și prin Cornul și Centrul Africii.

Pentru mine, locuitor la intersecția autostrăzilor A0 cu A1, episodul cu Ucraina mă interesează, însă, cel mai mult.

Probabil și pe mulți dintre dumneavoastră.

Lipsa scenariului nu ar trebui să fie o problemă în vizionarea lui, toți știm cum e cu geografia, istoria și politica în această regiune, ar trebui să ne fie simplu să înțelegem ce se întâmplă și de ce sunt planurile cinematografice atât de diverse.

E doar un film, nimic neobișnuit, așa se procedează când faci artă, planurile pot fi schimbate, intercalate, firul acțiunii nu e unul linear, suntem construiți pentru producții complexe, ceea ce contează este ca, la sfârșit, când apare genericul cu eroii care au interpretat până la capăt în această superproducție, să fim încredințați că a meritat.

Și vom trece mai departe.

La următoarea superproducție de război.

Plan general. În care, în Ucraina, după iarna grea vine euforia de primăvară

Pentru Kiev, primele luni din iarna 2025 – 2026 nu au fost cele mai faste.

Infrastructura energetică a fost distrusă de ruși în procente mult mai mari decât în iernile anterioare, în teren linia frontului s-a apropiat amenințător de capitala regională Zaporojie și de aglomerarea urbană Sloviansk – Kramatorsk, granița de la est, din regiunile Harkov, Sumi și Cernigov, a început să fie penetrată de către forțele ruse care au încercat să adune teren pentru viitoarea ”zonă de securitate”.

Peste toate acestea, a mai fost și umbra interogativă a președintelui Trump și cerințele lui, scrise sau strecurate de către Putin, spune lumea, pe sub masa negocierilor de la Anchorage: când faceți pace? când faceți alegeri? când renunțați la teritoriu? când...?

Dar a fost luna februarie și a venit și luna martie.

S-a aprins o luminiță, poate nu de la capătul tunelului, mai e mult până acolo, doar una care să lumineze în noaptea începutului de primăvară.

Ofensiva rusă s-a oprit în Zaporojie și la intrarea în Dnepropetrovsk, ucrainenii chiar au reușit să reocupe fâșii largi din zona gri și să-și treacă în cont câteva sute de kilometri pătrați de teritoriu, socotind, astfel, la sfârșitul lui februarie, că este pentru prima dată, poate cu excepția incursiunii din regiunea rusă Kursk, când bilanțul lunar al teritoriului ocupat dă cu plus pentru Kiev.

Au mai fost, tot în această perioadă, și loviturile cu drone, rachete Flamingo sau Storm Shadow, asupra unor ținte militare și industriale din adâncimea teritoriului rus, în Briansk, Novorossisk, Armavir, Crimeea, chiar și asupra unei platforme petroliere din Marea Neagră.

Dar socotelile de acasă nu se potrivesc întotdeauna cu socoteala partenerului, astfel că a apărut...

...Planul american. În care Kievul primește din nou rolul secundar

Da, e adevărat, există în cinematografie ”planul american”, cel în care doar actorul principal contează, se folosește în filmele western, glorifică eroul aflat în punerea în operă a dreptății.

De această dată, undeva mai la sud, pe țărmurile Golfului Persic, unde Washingtonul a decis că e cazul să toarne o nouă superproducție de război.

O parte din recuzită - rachete, avioane, portavioane - se retrage de pe alte platouri de filmare, asta e, directorul casei de producție decide ce e prioritar și ce nu, ce actori primesc să joace rolul viilor și cine îl joacă (nu e un joc de cuvinte, așa s-a nimerit) pe cel al morților.

Arta războiului cere sacrificii.

În proces, Kievul iese din euforie și reintră în aritmetica plusurilor și minusurilor:

-      nu mai e pe lista de priorități strategice dar este pe cea a celor cu expertiză în noul tip de război în care dronele fac legea;

-      nu mai primește rachete antiaeriene din depozitele Pentagonului, dar are o cheie de la cele germane;

-      nu mai sunt presiunile puternice în direcția păcii și alegerilor, dar se înmulțește numărul ”neprietenilor” din  imediata vecinătate, cei doi megieși de la vest, Slovacia și Ungaria, coordonându-se care să taie exporturile de energie către Kiev și care să blocheze intrările de valută cash peste granița ucraineană;

-      după conducta ”Drujba”, nici ”Turk Stream” nu se simte prea bine, dronele ucrainene tatonând unde e mai bine să aterizeze și să facă buuuum”! pe traseul terestru al acesteia din urmă. În schimb, creșterile de prețuri la petrol, din ultima perioadă, precum și larghețea cu care SUA tratează sancțiunile împotriva Rusiei permit ca Moscova să câștige 150 de milioane de dolari pe zi doar din această evoluție mercurială.

Plan mediu. În care dronele ”Shahed” / ”Geran” distrug totul, ca mistreții în pădure

Între timp, se lucrează pentru ca Ucraina să intre și ea în rândul țărilor deasupra căreia veghează un dom de protecție, pe modelul ”Iron Dome” din Israel.

Deocamdată e o declarație de intenții a locțiitorului comandantului forțelor aeriene ucrainene, Pavel Elizarov, care punctează asupra liniilor generale:

-      rușii au adoptat tactici noi în utilizarea dronelor, în scopul trecerii prin barajul antiaerienei Kievului. Elizarov le descrie plastic: „Nu mai zboară în grupuri mici. Este o reminiscență a mistreților care aleargă prin pădure, distrugând tot ce le stă în cale. Și acest model va continua să se intensifice”;

-      de aceea e necesar acest scut pe modelul israelian, dar sigur mult mai mare, Ucraina nu e o țară înghesuită undeva între Valea Iordanului și Marea Mediterană, Israelul fiind mai mic ca suprafață decât marea majoritate a celor 24 de regiuni ucrainene.

Zborul nocturn al dronelor ruse a devenit fundalul sonor  în care trăiește Kievul, iar Elizarov, a cărui principală sarcină este de a găsi ac antiaerian pentru cojocul dronelor rusești, este și cel care trebuie să proiecteze acest scut de protecție, mai ieftin, mai mare și mai bun decât cel israelian.

Cea mai bună încadratură pentru speranță este...

...Prim planul. În care Ucraina are și vecini buni și care, pentru că sunt buni, cer foarte puțin la schimb

Ceea ce e normal, până la urmă, pentru că de aceeași părere sunt și cei care conduc destinele noastre, ale românilor, vreau să zic:

-      cei de la putere spun că e normal să vrem puțin, deja Ucraina face atâtea pentru noi, pentru Europa, pentru lumea cu valori și principii, în general,  dacă tragem linie s-ar putea să ieșim noi datori Kievului;

-      cei din opoziție afirmă că deja România a dat Ucrainei mai mult decât s-a declarat, mai mult decât trebuie, mai mult decât se poate da, ținând cont și de nevoile interne, și, să nu uităm, și de niște mici detalii istorice. În concluzie, nu putem cere mai mult pentru că cei de la putere nu știu cum să ceară, nu au curajul să ceară, nici nu știu ce să ceară.

Vecinii trebuie să se și întâlnească, nu se pot construi relații de prietenie doar cu priviri printre uluci.

Astfel că, într-o zi de joi, din acest început de martie 2026, domnul președinte Zelenski, a trecut și pe la București, în drumul său către Paris, unde spera să primească vești bune despre cele 90 de miliarde de euro promise de UE.

Vești bune a transmis și președintele român Nicușor Dan, care i-a explicat celui ucrainean, după ce ambii au trecut proba mersului pe covorul roșu, un examen dificil, încă, pentru unul dintre ei, că nu se mai pune problema unor moșteniri negative din perioadele anterioare: ”Istoric, a existat neîncredere între țările noastre. Aceasta s-a evaporat.”

Și dacă amintirile negative din trecut s-au evaporat, se poate trece la construcția prezentului, poate și a viitorului.

Deocamdată construim pe teritoriul nostru și transferăm pe teritoriul lor.

Producem energie electrică la noi și o transportăm pe două noi linii aeriene ce se vor conecta la sistemul energetic ucrainean.

Mai și antrenăm, piloți militari de F-16 și infanterie marină, pe teritoriul nostru.

Chiar și când construim autostrăzi pe teritoriul nostru, obiectivul este să ajungă până la teritoriul lor.

Se pare că și gazele extrase de pe teritoriul nostru ar putea fi depozitate în subteranul ucrainean.

Dar merită să facem și noi acest efort, pentru că și ei fac un gest mare: de anul acesta Ucraina va sărbători, pe 31 august, Ziua Limbii Române.

În 2026, posibil, în toate cele 20 de licee din regiunea Cernăuți cu predare în limba română.

În 2027, probabil, în cele 4 licee rămase ca urmare a reorganizării sistemului de învățământ.

Dar nu va fi o problemă, școlarii de naționalitate română își vor putea continua studiile în limba maternă.

Președintele nostru ne-a explicat celor care nu știam ce se întâmplă: ”Ucraina are o reformă a educației în care, în linii mari, comasează școli și, din perspectiva acestui document, face o excepție pentru minorități, astfel încât ei (școlarii, n.n.), bineînțeles, fiind mai puțini, să poată să-și desfășoare în localitatea lor educația în limba maternă”.

Nu știm cum se va realiza acest lucru în mai puține unități școlare (președintele nostru spune că, într-adevăr, e o lege ucraineană care prevede aceste comasări, dar ea nu se va aplica la minoritatea română), dar nu are importanță, Kievul a promis, gestul contează.

Și am ajuns și la...

...Gros-plan. Când în Ucraina războiul se filmează de aproape în timp ce departe se lansează vești proaste

Pentru final am ales câteva din informațiile și comentariile care i-au atras atenția Iuliiei Mendel, fostul purtător de cuvânt al președintelui Zelenski, potrivite, cred, acestui început de primăvară 2026:

1.   (Comunicat oficial Ucraina). În noaptea de 13 spre 14 martie 2026, Rusia a lansat unul dintre cele mai masive atacuri combinate asupra infrastructurii critice a Ucrainei, un total de 498 de arme aeriene: 2 rachete hipersonice Zircon (lansate din Crimeea ocupată), 13 rachete balistice Iskander-M / S-400 (lansate din regiunea Briansk), 25 rachete de croazieră Kalibr (lansate din Marea Neagră și Marea Caspică), 24 rachete de croazieră Kh-101 (lansate din regiunea Vologda), 4 rachete ghidate Kh-59/69 și ~430 de drone de atac (inclusiv ~250 de rachete Shahed, plus Gerbera, Italmas și altele). Ținta principală: regiunea Kiev. 460 de ținte au fost neutralizate (58 de rachete + 402 drone). Totuși, 6 rachete și 28 de drone au lovit 11 locații; resturi au căzut în alte 7 locuri. Datele despre 4 rachete sunt în curs de clarificare;

2.   (Comentariu Branko Milanovic, profesor american de origine sârbă, fost  economist șef la Banca Mondială). Războaiele ca normă. Un război, în mijlocul Europei, durează mai mult de patru ani. Un alt război, în diferitele sale versiuni, face ravagii în Orientul Mijlociu de doi ani și jumătate. Normalizăm situația războaielor până când, în cele din urmă, războiul vine să ne caute.

3.   (Declarație a șefului Comisiei parlamentare pentru securitatea națională a Iranului, Ibrahim Azizi). Acum, întregul teritoriu al Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran: acțiunile Kievului în acordarea de ajutor Israelului fac din această țară o țintă legitimă și justificată.

Pe principiul iluziei șinelor de tren, chiar și războaiele paralele tind să se caute, să se găsească și să se întâlnească.

Uneori, din nefericire, se întâmplă.