Raluca Turcan: „Nu dăm afară PSD-işti ca să punem în loc PNL-işti“. Nouă Inspectori Şcolari Generali au fost înlocuiţi cu carnete de partid. PNL=PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP) anunţă o serie de schimbări la şefia inspectoratelor: la conducerea ISJ Alba, Arad, Bucureşti, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava au fost numiţi inspectori generali membri ai PNL. N-a fost anunţat un concurs pentru aceste posturi, la care să se înscrie mai mulţi candidaţi. N-a fost un concurs transparent, cu participarea presei şi a celor interesaţi.

Totul s-a petrecut clandestin, exact ca în perioada PSD.

Iată lista schimbărilor de Inspectori Generali Şcolari:

Alba: Elena Ignat, membru PNL;
Arad: Marius Gondor, membru PNL;
Bucureşti: Ionel Puşcaş, consilier local PNL Sector 6;
Caraş-Severin: Carina Pristavu, activist PNL;
Dâmboviţa: Sorin Ion, consilier judeţean PNL;
Mehedinţi: Daniela Trancotă, consilier judeţean PNL;
Neamţ: Mihai Obreja, consilier local PNL;
Suceava: Grigore Bocanci, consilier local PNL.
Constanţa: Sorin Mihai (UNPR) a trecut la PNL.

Ce spunea preşedintele Klaus Iohannis în decembrie 2018, la evenimentul la care a lansat raportul său pe educaţie, “România Educată”: “Actualele inspectorate şcolare trebuie desfiinţate şi înlocuite cu structuri de profesionişti. Dacă acum intru într-un inspectorat şi nu scot toţi carnetul de partid înseamnă că este o minune. Aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste. Deci PSD este eminamente politizatorul sistemului educaţional. O eroare fundamentală”.

Domnul Preşedinte a anunţat că nu lasă guvernul PNL de capul lui. Aţi uitat această precizare, domnule Preşedinte?

Iată declaraţiile dnei ministru Monica Anisie, la începutul mandatului:

„După cum bine ştiţi, am fost persoana care şi-a dorit profesionalizarea managementului şcolar şi am desfăşurat concursurile de inspector şcolar general şi am fost cea care a început şi concursurile de directori. Prin urmare, îmi doresc aceeaşi abordare”.

Una vorbim, alta fumăm...

Poate că persoanele numite sunt competente. Dar competenţa trebuia să rezulte în urma unui concurs transparent, nu prin reluarea apucăturilor PSD, care numea peste tot şefi politruci din activul său.

Atunci ce deosebire mai e între PNL şi PSD? Vom ajunge să auzim de la manifestanţi scandarea „PSD şi PNL, aceeaşi mizerie?” Sper că nu. Dar dacă lucrurile continuă în acest fel nu m-aş mira să asistăm şi la astfel de manifestări.

Este incredibil cum PNL, premierul Orban, vicepremierul Raluca Turcan, preşedintele Iohannis, nu înţeleg că în an electoral te descalifici dacă vii cu metode pentru care a plecat PSD, prin votul cetăţenilor de la europarlamentare si prezidenţiale. Când toată lumea se aşteaptă la o schimbare de paradigmă în conducerea statului, te trezeşti cu plantarea în funcţii importante, cum sunt cele de Inspectori Şcolari Generali, a unor persoane care nu şi-au dovedit competenţele prin concurs. Urmează şi celelalte funcţii de Inspectori Generali şi directori de şcoli? Tot în stilul „pleacă ai noştri, vin ai noştri”?

Din păcate, astfel de apucături au trezit deja atenţia alegătorilor. Dacă se continuă tot aşa, eu unul nu mai votez PNL.

Un comentariu

Domnule profesor Vlaston, una din două: sau PNL nu vrea să câştige alegerile de anul acesta, sau le-a luat Dumnezeu minţile, aşa cum le luase pesediştilor în ultimii trei ani încheiaţi. În orice caz,la modul în care procedează, bine nu le va fi. Şi nici preşedintelui. Dar mai ales României nu o să-i fie bine, cu un PSD revenit „la butoane”.

Mai multe pentru tine:
Comisia de la Veneţia vs. CCR, în problema anulării alegerilor prezidenţiale. Cine are dreptate?
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
De ce va câştiga Nicușor Dan alegerile prezidenţiale din luna mai
Se pare că anturajul lui Trump l-a convins că este mai bine să lase Rusia să se prăbuşească sub propria prostie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete