
Primăria Capitalei: Cine are cele mai mari șanse
0Dacă PNL și USR ar fi avut un candidat comun pentru Primăria Generală a Bucureștiului, cele două partide ar fi avut prima șansă. Între timp, însă, sondajele îl dau pe Daniel Băluță de la PSD pe primul loc.
Neînțelegerile dintre partidele coaliției de guvernare se vor accentua inevitabil în următoarea perioadă, fiindcă în afară de UDMR, toate celelalte au candidați la alegerile pentru primăria capitalei. Deja încordarea dintre PSD și PNL este tot mai mare, iar Sorin Grindeanu, liderul interimar al social-democraților, a amenințat că poate pleca de la guvernare. Amenințările și atacurile PSD au loc pe fondul Congresului social-democraților, programat pe 7 noiembrie, unde se va decide noua conducere a partidului.
Cea mai rapidă cursă electorală pentru alegerea primarului general al Bucureștiului a început prin nominalizarea candidaților abia cu o săptămână înainte de startul oficial al campaniei. Alegerile vor avea loc pe 7 decembrie, iar primii favoriți ai sondajelor de opinie au început să-și facă strategiile.
Daniel Băluță, PSD: „Hai că se poate”
Daniel Băluță, 48 de ani, PSD, medic stomatolog, a fost ales de trei ori primar al Sectorului 4, unde a girat, între altele, vestita „Poartă a Eroilor”. Aceasta a costat 5,3 milioane de euro și face joncțiunea dintre tramvai și metrou, practic o structură care acoperă, dar nu protejează, și despre care edilul a explicat că ar fi fost inspirată de arhitectul Santiago Calatrava, care a proiectat vestita stație World Trade Center din New York, unde se întâlnesc rutele cele mai circulate, și care a costat peste 4 miliarde de dolari. Băluță a reușit în cei peste 10 ani pe care i-a petrecut la Primăria Sectorului 4 să atragă o serie de fonduri pe care le-a investit în special în infrastructură: a deschis o stație de metrou, un parc, un pasaj în cartierul Metalurgiei, dar mai ales a schimbat planșeul Pasajului Unirii, după un război cu Nicușor Dan.
Primarul Sectorului 4 a declarat că-și păstrează și pentru campania aceasta sloganul cu care a început în 2016: „Hai că se poate”. Daniel Băluță conduce în sondajele de opinie cu 25% din opțiunile de vot, dar se află la doar 2% în fața lui Ciprian Ciucu, potrivit Avangarde, cea mai recentă cercetare sociologică înaintea începerii oficiale a campaniei electorale. Deci Băluță e în față, dar e în marja de eroare a sondajului.
Ciprian Ciucu, PNL: „Bucureștiul pus la punct”
Ciprian Ciucu, 47 de ani, PNL, absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, are în spate un mandat plin la Primăria Sectorului 6, unde a fost reales anul trecut cu peste 70% din voturi. Este apreciat mai ales pentru ce a reușit în Drumul Taberei, unde a făcut și primul parc liniar din capitală. La fel ca Băluță, s-a luptat și el permanent cu Nicușor Dan, pe vremea când actualul președinte conducea Primăria Generală, pentru că i-a blocat ani de zile aproape 20 de proiecte importante de infrastructură care includeau rețelele de apă, de iluminat public, de canalizare.
Ciprian Ciucu a fost susținut puternic în partid de premierul Ilie Bolojan pentru a deveni candidatul PNL la Primăria Generală. Dar un astfel de sprijin în campania electorală s-ar putea să nu-i fie de folos, fiindcă opt din zece bucureșteni sunt de părere că țara se îndreaptă într-o direcție greșită (sondaj CURS, octombrie 2025), iar 63% la sută dintre ei nu sunt deloc satisfăcuți de activitatea guvernului condus de Ilie Bolojan (sondaj Avangarde, octombrie 2025). Ciprian Ciucu declară că vrea să devină primar general pentru că „moare de ciudă” când vede diferența dintre București și „alte orașe din lumea civilizată”: vrea ca autobuzele, tramvaiele și troleibuzele să ajungă la timp, „aerul să fie curat”, „să fie verde”, „să miroasă frumos”, „să nu mai stăm cu zilele sau chiar cu lunile fără apă caldă și fără căldură iarna”.
Cătălin Drulă, USR: „O metropolă se gestionează cu un buget unic”
Cătălin Drulă, 44 de ani, deputat USR de Timiș, a terminat ingineria calculatoarelor la Universitatea din Toronto. Ca ministru al Transporturilor în perioada 2020-2021, a fost destul de eficient în încheierea rapidă a unor lucrări care trenau pe diferite tronsoane ale unor drumuri naționale și a încercat să accelereze autostrăzile începute. Pentru bucureșteni ar fi relevantă inițiativa lui Drulă din primăvara anului 2021 de a scoate chioșcurile din stațiile de metrou, care funcționau în marea lor majoritate ilegal prin relații complicate pe care ministrul de atunci le-a numit cartel.
Candidatul USR la Primăria Generală acuză PNL, PSD și AUR că blochează în Senat un proiect de lege privind implementarea referendumului pentru București pentru revenirea la un buget unic al Capitalei. Aproape jumătate de milion de bucureșteni au votat în favoarea acestei măsuri, care să readucă situația înapoi în 2001: „un set de reguli care să permită finanțarea proiectelor mari (...), rețeaua de termoficare, precum și regenerarea urbană a unor zone extinse”. Bucureștiul „este o metropolă”, iar „o metropolă se gestionează cu buget unic”, declară deputatul USR, care mizează pe acest subiect în campania sa. Deocamdată Cătălin Drulă se află pe locul al treilea cu 18% (sondaj Avangarde, octombrie 2025), cu doar 2% mai mult decât Anca Alexandrescu, principala realizatoare a postului Realitatea TV, cea care l-a susținut fără limită pe Călin Georgescu.
Anca Alexandrescu: Va fi susținută de AUR?
Anca Alexandrescu, 53 de ani, absolventă a Școlii Superioare de Jurnalism, a condus campaniile de comunicare ale foștilor prim-miniștri Adrian Năstase și Victor Ponta, a fost lângă Sorin Oprescu la Primăria Capitalei și l-a consiliat pe Liviu Dragnea. A făcut campanie pentru Călin Georgescu și George Simion la Realitatea Plus TV. Potrivit snoop.ro, Realitatea TV a încasat în jur de 3 milioane de euro de la Alianța pentru Unirea Românilor. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a spus că este foarte posibil ca partidul său să o susțină pe Anca Alexandrescu pentru Primăria Capitalei, pentru că „ocupă un culoar foarte apropiat” de AUR. Decizia trebuie votată în forurile partidului, dar Alexandrescu e singura dintre candidații mari care nu are niciun fel de experiență în administrația publică, iar votul pentru ea ar putea fi un vot de revoltă.
Primăria generală a devenit o trambulină pentru Cotroceni
Bucureștenii vor în primul rând de la viitorul primar general să rezolve problemele traficului și aglomerației, apoi sunt nemulțumiți de nivelul de trai. Urmează pe lista urgențelor apa cladă și termoficarea, curățenia, diminuarea poluării, spitale mai bune (sondaj CURS, octombrie 2025). Primăria generală a devenit o trambulină pentru Palatul Cotroceni (Traian Băsescu și Nicușor Dan au reușit să se propulseze), de aceea competiția ar putea fi destul de dură.
Pentru Ciprian Ciucu ar putea fi cu adevărat o miză mare, fiindcă liberalii sunt în căutarea unui lider nou, neamestecat în încâlcelile partidului cu PSD, eficient și puternic. Cătălin Drulă are propriile lui ambiții, mai ales după ce partidul l-a debarcat anul trecut de la conducerea sa, iar Daniel Băluță speră să urmeze tradiția primarilor generali PSD, care ajung în vârf după ce bucureștenii au fost dezamăgiți de un edil de centru-dreapta. Cu o candidată ca Anca Alexandrescu, radicalii ar putea să producă, la rândul lor, o surpriză, dacă într-adevăr electoratul e sătul de toate partidele tradiționale și de toate scandalurile din coaliția de guvernământ.