Pentru ce aş ieşi în stradă şi de ce lupta Anticorupţie nu diminuează corupţia din România

Aş ieşi în stradă pentru creşterea numărului angajaţilor din Curtea de Conturi a României şi din DNA, pentru finanţarea puternică a acestor două instituţii esenţiale în orice stat.

Serviciile Teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie au câte o mână de angajaţi, trei-patru procurori şi câţiva ofiţeri de poliţie. Camerele Curţii de Conturi a României au puţini angajaţi şi nu fac faţă numărului mare al controalelor şi apoi la susţinerea argumentată, în instanţă, a neregulilor constatate. La asta se adaugă şi diminuarea atribuţiilor inspectorilor, prin lege.

Care este situaţia de la Bacău

DNA Bacău, cu tot cu portar şi căţel, nu are mai mult de 10 fiinţe, care trebuie să investigheze faptele de corupţie din două judeţe, Bacău şi Neamţ. Sunt sute de plângeri nesoluţionate, neinvestigate în vreun fel, din motive obiective, lipsa personalului, a resurselor şi poate şi din motive subiective.
Activitatea Anticorupţiei din Bacău a trezit de multe ori suspiciuni şi creează aparenţa unor posibile complicităţi. Când vezi că în ultimii cinci ani au fost găsiţi doar corupţii de Dreapta, din PNL-PDL şi nu ai niciun membru PSD cu o problemă de corupţie, lucrurile arată ciudat.

Când vezi că în cazuri grosolane de fraudare a banului public, de jaf organizat, DNA nu are nicio reacţie, îţi pui o serie de întrebări. Când situaţiile se repetă, iar personajele care par în felul acesta că sunt protejate nu păţesc nimic cu anii, până la prescripţia faptelor, lucrurile par îngrijorătoare. Apoi, când citeşti dosarele unor politicieni trimişi în judecată şi nu vezi probe, ci doar denunţuri, îţi pierzi din nou încrederea în Justiţie.

Lupta Anticorupţie nu este încă una reală tocmai din cauza legislaţiei. Au atribuţii pentru faptele de mare corupţie, în care sunt implicate persoanele publice sau pentru fraudele la fonduri europene, doar angajaţii din DNA. În acest fel, procurorii Anticorupţie iau spuma dosarelor iar ceilalţi procurori de la parchetele obişnuite nu pot face altceva decât să ridice din umeri, dacă un caz de corupţie cu probe solide nu este soluţionat niciodată.

Politica luptei Anticorupţie se leagă inevitabil de activitatea Curţii de Conturi a României, acolo unde depun eforturi uriaşe pentru semnalarea unui număr imens de nereguli, care prejudiciază bugetul ţării cu miliarde de euro.

Regina instituţiilor de control, cum mai este denumită CCR, are angajaţi insuficienţi în teritoriu, lucru bine ştiut de toată lumea. Controlează activitatea tuturor instituţiilor statului, sesizează cheltuirea ilegală a banului public şi îţi susţine controalele în instanţă.

Ca şi în cazul DNA, Curtea de Conturi trebuie să înfrunte, în instanţă sau pe teren, grupuri de interese, afacerişti influenţi care-şi permit să-şi angajeze armate de avocaţi, care de multe ori, pe vicii de formă, câştigă. Statul rămâne din nou cu prejudiciile nerecuperate.

Subdimensionarea celor două instituţii, fapt care este valabil de mai bine de zece ani, arată că de fapt în România nu se doreşte atingerea unui prag de prosperitate pentru omul de rând. Cazurile dese de erori judiciare din dosarele DNA, dar şi momentul în care unii politicieni ajung inculpaţi, au darul de a trezi noi suspiciuni. Dacă instituţiile ar avea mulţi angajaţi şi probabilitatea unor complicităţi de corupţie în interiorul instituţiei Anticorupţie ar fi mai mică. 

Până atunci, vom asista la un surogat de luptă Anticorupţie, care nu diminuează dimensiunea jafului naţional cu aproape nimic. Mai mult, există pericolul ca lupta Anticorupţie să fie slăbită prin lege, aşa cum s-a întâmplat cu celebra Ordonanţă 13 a Guvernului Grindeanu.