Oroarea noilor războaie religioase

Revine, neoprită și neîndiguită de nimeni, oroarea nesfârșită a războaielor religioase, a celor motivate de ciocnirea între credințe și perpetuate în mentalul colectiv, generație după generație, timp de milenii, în exact aceiași parametri ai urii, violenței și nemiloșeniei niciodată strunite de reguli temporar impuse de civilizații diverse, cu tot pospaiul lor de democrație și umanism declarat formal.

Se apelează, din ce în ce mai des, în aceste conflicte care se amplifică în jurul nostru, la atacarea simbolurilor religioase, la desacralizarea lor rituală, la îngenuncherea spirituală a inamicului cu toate memoriile sale de spiritualitate și credință. Nu mai este suficientă distrugerea de tip clasic despre care învață la școala dor generalii tuturor armatelor lumii, se vede că a venit timpul să ne întoarcem la marea tradiție a anihilării totale a memoriilor, ieșind complet, programatic, din tot ce a dorit să însemne complexul codurilor adoptate de comunitatea internațională în ce privește obligațiile absolute ale statelor și armatelor beligerante.

Nu mai există asemenea obligații dintr-un motiv extrem de simplu și teribil: ne aflăm în situația în care armatele de tip clasic, purtând însemnele unui stat și apărându-i identitatea și suveranitatea, să fie obligate să se angajeze în luptă, cu toate tipurile de forțe de care dispune, împotriva unui inamic non-statal, care nu a recunoscut și nu va recunoaște niciodată convențiile privind războiul, deplasând deci bătălia înspre zona imprevizibilului și improvizației specifice gherilei urbane sau rurale sau, mai nou, reglărilor de conturi între bandele golanilor de cartier.

Context în care se reia o listă demult uitată, una pe care Europa a cunoscut-o foarte bine în perioada Evului Mediu, renăscută apoi în perioada nazistă și preluată și desăvârșită de Stalin. O listă a țintelor cu mare putere simbolică, printre care se aflau locurile de închinare cu preoții care trebuiau uciși, mutilați și lăsați mai apoi la vedere ca mesaj pentru viitoarea populație distrusă și înjosită.

Din nefericire, asemenea episoade se multiplică și au ca efect direct escaladarea dramatică a tensiunilor. Iată unul dintre ele. Aveți aici comunicatul plin de reală disperare și eventual anticipând tensiuni viitoare privind situația altor locuri sfinte și a bisericilor lor emblematice. Privește atacul cu rachete asupra unei clădiri din complexul Bisericii ortodoxe grecești Sf. Profirie cu o vechime de 1600 de ani din Gaza, atac pe care, după cum vedeți autorii mesajului de protest, citând Patriarhatul Ortodox Grec, îl atribuie în mod explicit, armatei israeliene. Au fost înregistrate victime în rândul creștinilor și musulmanilor care-și găsiseră adăpost acolo.

Ceea ce mi se pare foarte grav este că acest comunicat al Consiliului  Mondial al Bisericilor conține, dincolo de fireasca atitudine de condamnare a evenimentului respectiv, o trecere foarte semnificativă – după știința mea, în acest moment, cea mai precisă și clar definită – spre zona acuzații lor politic. Și asta ne trece rapid în altă dimensiune  privind viitorul dezbaterii interconfesionale pe timp de criză prin implicarea în asemenea termeni a organismului mondial reprezentativ pentru dialogul global interconfesional.

Căci, se spune în comunicatul semnat de Pr.Prof dr.Jerry Pillay, „condamnăm acest atac inconștient împotriva unui locaș de cult și cerem întregii lumi să întărească protejarea sanctuarelor din Gaza destinate refugiului populații, inclusiv școlile, spitalele și spațiile destinate rugăciunii” . Exact în același spirit, într-o scrisoare de pe 19 octombrie Patriarhul Ierusalimului spunea că „atacarea bisericilor și instituțiilor afiliate și a adăposturilor destinate să protejeze cetățeni nevinovați, în special copii și femei ale căror locuințe au fost distruse ca rezultat alo bombardamentelor zonelor rezidențiale de către armata israeliană în ultime 13 zile constituie o crimă de război care nu poate fi ignorată”.

Sunt acuzații foarte grave în sine și care mai spun și că poate să fie inevitabil ca scenariu acesta să continue înspre alte locuri de cult în regiune, teama tuturor fiind de ce s-ar putea petrece dacă, voit sau nu, ar putea să fie atinse cumva cele din Ierusalim, ceea ce ar declanșa un scenariu la care nimeni nu ar putea aduce alinare. Dar, din nefericire, nu numai Hamas există- ca organizație teroristă, iar ținte de tipul celei din Gaza există, nenumărate, în regiune și în Europa.