O duminică la Cannes, cu 6 filme, în ziua slujbei dedicate festivalului

Dimineața a început cu un titlu care nu era în competiția mare, Les matins merveilleux, care însă e ideal pentru un „feeling good”, cu India Hair (fiica lui Deneuve în Poveștile paralele ale iranianului) și cu Eric Cantona, căruia, cu o zi înainte, i se dedicase un portret de carieră, de la fotbalistul genial, din păcate foarte temperamental (pe genul lui Ilie Năstase), în plus, însă, amator de poezie, citită și creată, dar și un pictor talentat. O incursiune într-un orășel, pe lângă Saint Tropez, cu nostalgie pentru viniluri și muzica disco, dar puțină înțelegere pentru un trans (Raya Martigny) spectaculos și foarte inimos.

Apoi un film mărturisire: Repetiții pentru o revoluție, care țin de la îndepărtarea Șahului și până la nereușitele încercări de a-i răsturna pe dictatori. O dramă fără de sfârșit, pentru un popor cu o asemenea istorie persană milenară culturală. Greu de înțeles.

Apoi am prins și al treilea japonez, din competiția principală, al lui Hirokazu Koreeda: Sheep in the box. Mi-a fost ciudă că nu mi-am dat seama că era o aluzie la detaliul din Micul Prinț. Într-un viitor nu foarte îndepărtat (poate pentru ei), când pierzi pe cineva drag, mai ales un copil, Inteligența Artificială îți creează, la comandă, un robot humanoid, care firește nu mănâncă și nici nu poate face baie. Inițial mă gândisem la clonare și la oița Dolly. E deja depășită faza. Au trecut 30 de ani.

Cu sufletul la gură am fugit, în mai putin de 10 minute, în Palat, la franco-ungurescul Moulin, al oscarizatului László Nemes. Remarcabil, cu Gilles Lelouche în rolul martirului Rezistenței și înfricoșătorul torționar Klaus Barbie (germanul Lars Eidinger). Un Casablanca mult mai înspăimântător, al secolului 21, dar din care nu lipsește Marseieza. Totul e construit de așa natură, încât trăiești simultan cu eroul fiecare secundă de pe ecran.

Coreeanul Hope, o nouă dezamăgire, un horror, sub forma unei bătăi de joc, cu mutanți probabil de pe altă planetă, cu împușcături, sânge și scârboșenii, dar se pare că există un public și pentru așa ceva. Și nici nu se mai termina, repetitiv, până la obsesie.

La final am lăsat încântarea absolută. Documentarul despre Sir David Lean: Maverick - The Epic Advendures. Cel care ne-a dăruit Lawrence al Arabiei, Podul de pe râul Kwai sau bijuteria Scurtă întâlnire și mai ales Doctor Jivago. Lista e lungă. Plus mărturii ale celor pe care i-a influențat, în frunte cu Spielberg. Și propriul său destin, un tată care l-a disprețuit și nu i-a văzut nicio peliculă și numeroasele căsnicii și îndrăgostiri. Un personaj în sine, care a avut parte și de vocea lui Cate Blanchett, pentru a-i fi naratoare și coproducătoare, alături de un cineast formidabil: Barnaby Thompson. Ambii pe scena Buñuel, de la etajul 5, al cădirii cinematografice, prin excelență.

De la fața locului, corespondent pasionat de cea de-a 7-a Artă, Irina-Margareta Nistor