Multilateralismul incertitudinii: există sau nu „oboseala față de Ucraina”?

Pe 3 februarie, o vizită la nivel înalt denumită Summit UE-Ucraina la  Kiev. Nu va fi un Summit în format clasic, ci o vizită al nivel înalt pe care, pe 3 februarie, o vor face la Kiev Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene și Charles Michel, Președintele Consiliului UE care, foarte previzibil de altfel, vor anunța un pachet complet, suplimentar, de angajamente în favoarea Ucrainei.

Vine asta în sensul sau împotriva semnalelor transmise de opiniile publice din Statele Membre? Este o întrebare care trebuie pusă și repetată periodic deoarece, tot periodic, apar discursuri sau analize care vorbesc despre fenomenul „oboselii față de Ucraina”, principalul argument fiind acela, deja foarte folosit, că fondurile care merg înspre Ucraina ar putea să fie folosite cu mult mai bine pentru rezolvarea pachetelor de crize cu care se confruntă fiecare țară europeană. Avem la dispoziție un sondaj Eurobarometru efectuat între 12 octombrie și 7 noiembrie 2022, care dă niște rezultate extrem de interesante.

Astfel, 72% dintre cetățenii europeni aprobă sprijinul oferit Ucrainei după invazia rusă, procentele cele mai ridicate fiind înregistrate în Suedia (72%), Finlanda (95%), Olanda (93%), Portugalia (925) și în Danemarca (92%). Românii sunt ceva mai puțin entuziaști, și, circumspecți, susțin doar în proporție de doar 60% ajutorul pentru Ucraina.

Interesant și că, în cazul țării noastre, acest procentaj totuși modest în comparație cu ceilalți, este cvasi similar cu cei 66% din populație care spun că țara noastră a beneficiat de pe urma aderării la UE, 30% având opinia contrară, în opinia mea acesta fiind un procentaj care ar trebui să pună foarte serios pe gânduri pe politicienii noștri, lista celor mai sceptici decât noi cuprinzând, în ordine descrescătoare, Grecia, Franța, Italia, Bulgaria și Austria...

Avem, deci, o medie semnificativă – 74% - dintre europeni care sprijină efortul în favoarea Ucrainei și asta trebuie reținut din moment ce, cum veți vedea foarte curând, mesajul liderilor care merg la Kiev va detalia o creștere absolut substanțială la toate capitolele, iar România ,la rândul său, va spune cu cât și în ce domenii va crește ajutorul și așa substanțial de până acum. Și, chiar trebuie remarcat acest lucru, românii sunt în zona mediei percepției europene în ce privește viitorul, căci 65% dintre europeni spun că văd un viitor cu probleme deoarece viața le va fi posibil sau foarte posibil afectată de consecințele tragediei din Ucraina.

Percepțiile europene sunt asemănătoare cu cele americane?

Se pare că da, cel puțin la nivelul mesajului oficial transmis cu atâta fermitate și consecvență de Președintele Joe Biden. Dar există și sondaje care vorbesc despre o creștere a sentimentului de „oboseală față de Ucraina, înaintea întâlnirii la nivel înalt din februarie de la Kiev revenind în atenție semnalul -interesant și complet discordant dar poate de luat în seamă – transmis de sondajul celor de la Morning Consult care spun că un număr mare dintre votanții republicani (46%) și 32% dintre democrați sunt acum în favoarea unui izolaționism mai puternic în politic externă a SUA, susținând o implicare mai scăzute în problemele altor țări și o scădere a trimiterii de trupe în afară și reducerea implicării în conflicte externe. Dar, în paralel, 33% dintre simpatizanții Republicanilor și 46% dintre cei ai Democraților ar prefera ca guvernul SUA „să acționeze multilateral atunci când implicarea sa este inevitabilă”.

Cum va evolua decizia politică în viitorul apropiat și pe termen mediu? Țările mari vor decide iar celelalte vor asculta ordinele la modul necondiționat. Iar politicienii din țările mari vor investi în Ucraina deoarece se tem că victoria Rusiei va aduce o situație cel puțin teribil de incertă la porțile Europei și va potența (unii spun că deja suntem extrem de aproape de acest moment) posibilitatea angajamentului direct între NATO și Rusia.

Calcule de securitate spun că de-abia acum, în mod real, se vede care este valoarea reală a alianțelor în care sunt integrate statele și care este capacitatea lor de reziliență pe termen lung și, posibil, foarte lung, fiind inclusă aici și capacitatea de reconstrucție a unor sectoare vitale de infrastructură.

Discuțiile reale, negocierile de acum despre asta vorbesc, aceste planuri le definesc acum și aceste acorduri se extind pentru cei care știu cum să-și impună interesele și viziunea, alături de angajamentele pentru operațiunile imediate de pe front. Care este poziția României și care-i sunt prioritățile strategice conform statutului său de țară la frontiera cu spațiul tuturor dezastrelor? Suntem în epoca multilateralismului incertitudinilor și ar trebui să ne poziționăm ca atare.