Moartea soldaților, bucuria statisticilor. Și nu numai a lor...

Raportul pierderilor umane la război poate indica cine câștigă și cine pierde. De aceea, datele despre cei uciși, răniți, dispăruți sau luați prizonieri în timpul luptelor rămân secrete înainte de sfârșitul confruntării sângeroase, uneori și după. Adevărul e piatră de moară în aritmetica războiului.

Din când în când apar rapoarte în media privind cursul războiului din punctul de vedere al pierderilor umane.

Așa cum pentru orice îndeletnicire umană de mai mare anvergură se creează automat tot felul de structuri care îi fac radiografia, îi analizează evoluția, succesele sau insuccesele care o însoțesc, tot astfel și războiul, poate chiar mai mult decât alte domenii, se află sub lupa atenției generale.

Cine câștigă, cine pierde, cât teritoriu s-a cucerit / pierdut în timpul campaniilor militare, câți morți sau răniți are fiecare parte, sunt întrebările cele mai des întâlnite, întrebări la care răspunsurile sunt, însă, cu atât mai corecte și mai exacte cu cât ne depărtăm de război.

Cât timp, însă, se poartă luptele, toată lumea numără, adună și calculează, respectând cu strictețe legile și principiile aritmeticii de război:

1.     pierderile proprii sunt cu un ordin de mărime mai mici decât ale inamicului;

2.     pierderile proprii sunt compuse din morți, răniți, dispăruți și prizonieri, pierderile inamicului sunt doar pierderi, irecuperabile;

3.     pierderile proprii civile sunt urmare a unor atacuri intenționate, perfide și criminale ale inamicului;

4.     pierderile civile din teritoriul inamic sunt incidente izolate și colaterale, atunci când nu sunt produse chiar de către inamicul nepriceput sau rău intenționat;

5.     cifrele prezentate de purtătorii proprii de cuvânt sau de către organizațiile care sunt de partea noastră (oricine ar fi această ”parte”) sunt adevărate, orice altceva este mincinos și manipulator.

Aritmetica este o știință exactă, problema e să numere și să adune cine trebuie, când trebuie, ce trebuie, și să comunice rezultatul cine trebuie... aici intervine o dilemă, dar despre asta vom mai discuta.

Așa cum Institutul pentru Studiul Războiului și rapoartele sale sunt considerate de o serie de analiști drept bibliografia obligatorie atunci când vrei să știi cum stă situația pe frontul din Ucraina, tot astfel analizele privind raportul pierderilor umane ale celor două părți combatante, emise periodic, realizate de mai multe organizații independente ruse, printre care Mediazona și Meduza, precum și de către BBC / serviciul în limba rusă, sunt literă de evanghelie pentru aceeași serie, majoritară, de analiști ai conflictului din Ucraina.

”Organizații independente” înseamnă, de fapt, anti-Kremlin, dar cu o abordare mai reținută și, spre deosebire de alte structuri similare, cele două încearcă menținerea unei linii de mijloc între cele două variante opuse, ceea ce, desigur, le oferă o mai largă credibilitate, dar și contestări din ambele direcții.

Cel mai recent raport analitic pe acest subiect, publicat la începutul lunii mai, întâmplător în preajma paradei de la Moscova, este în această linie.

Deși cifrele pierderilor ruse – analizele Mediazona se ocupă numai de pierderile Rusiei - se află sub estimările oficiale ucrainene, aproximativ 350.000 de morți după patru ani de război, ele sunt destul de mari pentru a fi considerate veridice și, în consecință, au fost prezentate și comentate și în presa ucraineană.

S-a ajuns la acest număr prin proceduri de calcul indirecte, folosind informații de la Registrul Succesoral rus, precum și din alte surse.

Au fost confirmate, astfel, 217.808 nume de militari uciși în acest război, restul de aproximativ 130.000 fiind estimări bazate pe calculul persoanelor decedate și neidentificate sau dispărute, statut confirmat prin decizii judecătorești.

Teoretic, cifrele par a fi trecut prin filtre credibile, practic, ele se bazează pe interpretări ale unor date civile  greu de cuantificat la nivelul spațiului rus.

Dacă mă întrebați pe mine, raportul e ca un medicament la fabricarea căruia s-au folosit ingrediente acceptate de majoritatea consumatorilor, o pilulă de statistică bazată mai mult pe efectul placebo decât pe date reale.

Toată lumea îl ia și se simte bine, spre deosebire de alte medicamente de acest gen, e mai ușor de înghițit și, important, nu face rău.

Dar discuția despre pierderile umane ale celor două părți, chiar dacă nu se poate purta pe baza unor informații verificate, este una care merită avută pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în realitate de-a lungul fâșiei de confruntare care adună față în față în față două armate, fiecare apropriindu-se de un milion de combatanți.

Așa, de departe și la nivelul unui observator care are la dispoziție doar ce furnizează media, pot fi făcute câteva observații:

-      multe evaluări se fac luând ca reper comportamentul  Armatei Roșii în cel de-al doilea război mondial (”valuri umane”, ”niciun pas înapoi”, acceptarea pierderilor uriașe pentru a se obține victoria), transferând actualei armate ruse - chiar și celei ucrainene, în fond e aceeași școală de gândire -, acest mod de purtare a războiului. Realitatea conflictului din Ucraina nu mai permite, însă, acest lucru. Pentru cine mai cultivă o oarecare obiectivitate;

-      multe evaluări ale pierderilor sunt urmare a respectării ”legilor aritmeticii de război” deja amintite. Publicațiile occidentale afirmă că și în momentele cele mai grele pentru ei, ucrainenii au menținut un raport avantajos privind aceste pierderi, în timp ce media ruse vor prezenta lucrurile exact în format invers, oferind ca argument, de exemplu, raportul schimburilor de trupuri ale combatanților uciși, net favorabil părții ruse;

-      chiar și cei care știu exact cum stă situația, comandanții de pe front, repetă aceste cifre, uneori foarte departe de realitate, tocmai pentru că știu că, la război, adevărul nu face bine la moralul trupelor și al populației.

Datele reale vor fi cunoscute public după război și nici atunci nu e sigur acest lucru pentru că s-ar putea ca subiectul privind numărul celor care și-au jertfit viața să rămână sensibil.

Sigur că toți cei care citesc aceste analize ar dori să afle cifre concrete, nu speculații, și, dacă se poate, aceste date să confirme ceea ce crede fiecare, conform bulei informaționale în care se află:

-      cei care speră în victoria Ucrainei se mulțumesc cu 1,5 milioane, hai 1,3 milioane de pierderi ruse, dacă se poate irecuperabile;

-      cam în jurul acelorași statistici se învârt pierderile ucrainene, precum și așteptările celor care mizează pe spiritul luptător al forțelor Kremlinului;

-      centrele analitice vestice – de exemplu Center for Strategic and International Studies, ianuarie 2026 - dau o rată de pierderi de 5 către 2,5 la 1 în favoarea Ucrainei, e și corect politic, poate fi și adevărat, cine știe...;

-      cei cu vederi pro – Moscova trimit, cum spuneam, la raportul numărului de cadavre transferate pe timpul armistițiilor umanitare, uneori de 20, 30 la 1 defavorabile părții ucrainene.

Transparența pierderilor de orice natură, umane în primul rând, este însă ultimul lucru pe care și-l doresc părțile aflate în conflict.

În locul ei este preferată o cale indirectă, dar de mare efect, pentru satisfacerea curiozității celor care vor să știe cum merg lucrurile la război.

Fragmente video scurte, înregistrate de drone și filtrate de către structuri militare speciale, sunt încărcate pe diferite conturi de pe platformele sociale și preluate, unele la ore de vârf, de către canalele de televiziune ale părților.

Ele aduc în fața noastră o realitate crudă a războiului, cea directă, de pe linia frontului, dar nu numai, în care se moare pe o scenă de noroi și iarbă, cu spectatori nerăbdători să vadă continuarea, eventual să aplaude și să strige: ”așa-i trebuie hoholului”!, ”a primit ce-a meritat, muscovitul”.

Și moarte vine în toate ipostazele:

-        la soldatul care a ieșit imprudent din tranșee și aleargă bezmetic pe câmp, fugărit de drona neiertătoare, în căutarea unui adăpost;

-        la echipajul unui transportor care a închis prea târziu oblonul protector al mașinii de luptă;

-        la motociclistul care încearcă să depășească în viteză drona urmăritoare, până când este prins și, în explozia care urmează, părți din trupul lui, amestecate cu piese mecanice, se pot vedea făcând acolade în aer;

-        din nou la soldatul care, rănit, a fost izolat de restul camarazilor, e singur într-o râpă fără nume, privește cum se apropie drona care va pune capăt suferinței sale, își face semnul crucii și așteaptă;

-        la grupul de cercetare care se refugiază undeva în pădure fără să știe că de undeva, de sus, vine peste adăpostul lor, în zbor planat, încărcătura explozivă;

-        la punctul de observare instalat în ruinele fragmentate ale unui fost bloc de locuințe, filmat calm de o dronă observatoare în timp ce clădirea este înghițită de stomacul de o tonă ale unei bombe ghidate.

Înregistrările nu au, de cele mai multe ori, sonor, dar sunt, unele, editate cu fond muzical pentru a fi transformate în clipuri mobilizatoare care ajută la pomparea adrenalinei în organismul privitorilor.

Trebuie ca și ultimele clipe de viață să treacă printr-un  aranjament artistic, altfel moartea devine banală și inexpresivă.

În fața ecranului, statisticile dispar, rămâne doar senzația violentă, animalică a spectatorului pentru care războiul este doar un joc video.

Iar sângele, o tușă umedă de culoare, un indicator care arată direcția în care a plecat sufletul soldatului răstignit pe câmpul din Donbas.