„Meritul Civic“ pentru Rogozin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dmitri Rogozin nu e un simplu măscărici de-al lui Vladimir Putin, e ditamai vicepremier rus şi nu poate fi ignorat. Chiar dacă ar fi venit la o nuntă în Moldova şi ar fi trântit în loc de toast toate aiurelile pe care le-a spus luni şi marţi, oricum ar fi trebuit să-l luăm în seamă. El nu exprimă doar opiniile personale, el spune ceea ce gândesc, de fapt, şefii lui de la Moscova, doar că nu o zic direct, pentru a păstra aparenţele diplomatice.

Rogozin încolo, Rogozin încoace... De câteva zile, bufonul lui Putin a acaparat spaţiul mediatic din Republica Moldova şi nu numai. A venit, ne-a scuipat zâmbind în faţă, ne-a desenat „viitorul de valeţi“ ai Uniunii Europene, ne-a amintit „de unde ies gazâli“ - după cum se exprima comunista Ostapciuc, ne-a ameninţat că vom dârdâi de frig la iarnă dacă urcăm în vagonul european la summitul de la Vilnius, că ne-am putea trezi cu un nou embargo la exportul de vinuri pe piaţa rusă, că am putea pierde Transnistria.

Apoi a serbat cu prezidentul de la Tiraspol Evgheni Şevciuk „independenţa republicii moldoveneşti nistrene“, s-a pupat cu devocika v krasnom de la „externele“ de acolo Nina Ştanski, după care a plecat satisfăcut în matuşka Rusie. Mai pune pe Facebook câte-un link despre isprăvile sale în Moldova şi se distrează copios, probabil, citind porcăriile pe care le scriu prietenii lui virtuali despre noi şi aspiraţiile noastre europene. 

Iar la Chişinău curg şiruri reacţiile, comentariile, opiniile... Fiecare cuvinţel de-al lui Dmitri Rogozin (mai exact fiecare insultă şi prostie la adresa Moldovei) e întors pe toate părţile, i se caută sensurile ascunse, e analizat la modul serios de oameni serioşi. Oare nu-i acordăm prea multă atenţie şi-i dăm apă la moară? Oare nu ăsta şi a fost scopul acestei „vizite de lucru“ la Chişinău şi Tiraspol – să aţâţe spiritele, să ne provoace, să ne încerce de minte. Poate-poate ne speriem şi „conştientizăm“, ca şi Armenia, că vrem în uniunea euroasiatică, de fapt, şi nu în cea europeană, sau, înfierbântaţi, ne începem a burzului la ruşi ca şi ucrainenii şi le dăm mână liberă să-şi pună în aplicare ameninţările cât mai repede.

Ştiu, Dmitri Rogozin nu e un simplu măscărici de-al lui Vladimir Putin, e ditamai vicepremier rus şi nu poate fi ignorat. Chiar dacă ar fi venit la o nuntă în Moldova şi ar fi trântit în loc de toast toate aiurelile pe care le-a spus luni şi marţi, oricum ar fi trebuit să-l luăm în seamă. El nu exprimă doar opiniile personale, el spune ceea ce gândesc, de fapt, şefii lui de la Moscova, doar că nu o zic direct, pentru a păstra aparenţele diplomatice.

Iniţial mă enervasem pe guvernanţii noştri că n-au avut o reacţie promptă şi tranşantă la „discursul“ lui Rogozin despre perspectivele noastre de locatari ai vestiarului din sauna UE, după cum s-a exprimat plastic acest reprezentant oficial al uneia dintre cele mai mari puteri din lume. Dar apoi m-am gândit şi eu: ce să-i zici nebunului? Să-i sari în cap? Să-l alungi cu pietre din ţară? Să nu-i mai dai voie în vecii vecilor să calce pe pământul nostru? Ar fi fost un cadou prea frumos pentru el şi toată ţara lui. O ocazie să se manifeste şi mai plenar.

Dar nici să nu-i spui nimic când te acoperă cu zoi la tine-n casă parcă tot nu-i bine. Ceea ce se cerea era o reacţie oficială calmă, bine cântărită, dar directă, care să nu lase loc de interpretări şi să nu provoace isterie. Felul în care au reacţionat, deşi cu întârziere, vicepremierul Valeriu Lazăr, prim-ministrul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului Igor Corman, dar mai ales şeful statului Nicolae Timofti, în principiu, este ceea ce se cerea. Doar că iarăşi au trebuit să fie traşi de mânecă de jurnalişti, de parcă doar presei îi trebuie asta. Şi iarăşi am rămas cu senzaţia că ne e frică de ruşi, nu putem spune lucrurilor pe nume şi doar batem şaua ca să priceapă calul, continuând să ne exprimăm în metafore când vine vorba de Rusia. Doar despre mesajul şi scopul acestei vizite - nu cele declarate în comunicatele oficiale, ci cele despre care a vuit presa în ajun - s-a ştiut din timp. Şi nici nu e prima dată când acest emisar al Kremlinului vine nechemat la noi în casă şi se poartă ca ... ştiţi voi zicala... De ce ne-a luat iar „pe nepregătite“? 

Colegul meu Ion Preaşca a avut azi o idee genială: să-l mai invităm o dată la Chişinău pe Dmitri Rogozin. Şi imediat ce ne mai toarnă o porţie de lături diplomatice în cap, să-i acordăm Medalia „Meritul Civic“! Pentru contribuţia inegalabilă la integrarea europeană a Republicii Moldova. Cum altfel să-l răsplătim pentru faptul că ne ajută să ne dăm seama - în caz că cineva mai avea dubii în acest sens - cât de nociv e să ai un „prieten strategic“ ca Rusia (care îşi bate joc de tine şi e gata să-ţi taie gazul şi să-ţi blocheze exporturile dacă încerci să scapi din îmbrăţişarea ei) şi că ne împinge atât de generos în Uniunea Europeană? Ah da, îi putem da şi câteva mii de sticle de vin, după ce-l verifică personal doctorul Onişcenko de la Rospotrebnadzor. Să aibă cu ce se îmbăta de bucurie.

Mai multe pentru tine:
Sondaj: Iurie Leancă este politicianul în care moldovenii au cea mai mare încredere, iar PCRM ar lua un sfert din voturi la parlamentare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Ai lipsit, eşti pedepsit. Deputaţii care şi-au luat vacanţă înainte de vreme vor fi sancţionaţi financiar
Matthias Meyer, fostul ambasador al Germaniei în Moldova: „Politicienii nu trebuie să joace teatru şi să-i creadă pe oameni proşti“
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!