Madiba. INVICTUS

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Education is the most powerful weapon which you can use to change the world.” / “Educaţia este arma cea mai puternică pe care o putem folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)

18 septembrie 1998. Universitatea Harvard conferă diploma sa onorifică (honorary degree) lui Nelson Mandela. Este a treia recunoaştere de acest prestigiu, în istoria Universităţii, după cele acordate lui George Washington şi Winston Churchill.

Am fost acolo, în Yard. Timpul toamnei de aur vibra, suspendat în sine însuşi, în magică rezonanţă cu cei peste 25000 asemenea mie, aflaţi acolo. Părea că aura lui Madiba ne trasfigurase pe toţi, trimiţând asupra noastră, cu simplitatea, modestia şi forţa nepământeană a zâmbetului său mereu senin, îndemnul plin de încredere de a fi noi înşine mai curajoşi, mai puternici şi mai buni. Asemenea lui, cel transfigurat, la randu-i, de aproape trei decenii petrecute în închisoare pentru a-şi vedea împlinit visul său înalt: Africa de Sud - liberă de apartheid, demnă şi respectată în lume.

“Never, never and never again shall it be that this beautiful land will again experience the oppression of one by another and suffer the indignity of being the skunk of the world.” ("Niciodată, de-acum înainte, acest tărâm frumos nu va mai permite oprimarea oamenilor de către oameni, şi eticheta nedemnă de a fi ruşinea lumii") (http://www.anc.org.za/show.php?id=3132)

Cu viaţa sa drept pildă, îndrăznesc să cred că şi schimbarea paradigmei Educaţiei în România este – acum, în timpul nostru – perfect posibilă. Dacă Mandela a putut face ceea ce a făcut, nu văd de ce eu, împreună cu generaţia timpului meu, nu putem trece Şcoala ca sistem din secolul XX in secolul XXI, la un sfert de secol de când veacul XXI curge deja în clepsidre. Cât de încremenită în proiect poate fi România "de lemn", şi cât de versaţi pot fi "rinocerii Romîniei de lemn", pentru ca mâlul gros de incompetenţă şi impostură ce sufocă ieşirea la lumină a Şcolii ca sistem să nu poată fi spălat de apele curate ale schimbării? Credinţa mea este că suntem în stare, iar legământul meu cu Ţara este că la centenarul Marii sale Uniri, în 2018 adică, vom sta cu fruntea sus în faţa ei, mândri că ne-am făcut datoria şi am împlinit proiectul public cel mai important al României acestor ani: Educaţie pentru secolul XXI, clădită pe valorile secolului XXI.

...La urmă, ca mereu în clipele nosatre astrale de viaţă şi moarte, cuvântul poetic: “toate frunţile libere / iar ca sentiment / un cristal” (Elitis)... Cuvinte de foc, asemeni celor care l-au ţinut în viaţă pe Madiba, neînfrânt, zeci de ani, în închisoarea Pollsmoor şi pe Insula Robben, până când a trăit, împlinit, visul său înalt: Africa de Sud - liberă de apartheid, demnă şi respectată în lume.

INVICTUS (W.E. Henley, 1849-1903) - http://www.youtube.com/watch?v=FozhZHuAcCs ...

"It matters not how strait the gate,

How charged with punishments the scroll.

I am the master of my fate:

I am the captain of my soul."

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
România mediocră. România bezmetică. România buimacă de cap. Cum iubim lucid Țara noastră de infarct
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Sine ira. Educație spirituală de secol XXI, într-o Școală de secol XXI – o conversație sensibilă, suspendată între frica și curajul asumării schimbării
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Educație și securitate națională. Somnul rațiunii „României Educate” naște monștrii „României neolegionare”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €