Libertatea de a fi buni

Ei, aceşti Oameni Mari, sunt o răsplată pentru noi, jurnaliştii, care avem privilegiul să-i întâlnim de-a lungul carierei, să le ascultăm pe viu poveştile impresionante, să le imortalizăm chipurile de legendă... După interminabile războaie politice, declaraţii tâmpite, investigaţii epuizante ignorate de cei vizaţi, cu care ne umplem timpul, din obligaţie, zi de zi, o oră la sfat cu un Om Mare este ca o ploaie de vară într-o zi cu arşiţă...

Moldova stagnează la capitolul libertatea presei, ne anunţă Freedom House. Împărţim „onorabilele“ locuri 112-117 cu Bangladesh, Columbia, Kenya, Liban şi Malawi într-un top ce include 197 de ţări. Exotică „gaşcă“. Suntem mult prea departe de Mauritius, ce încheie şirul fericitelor ţări cu presă liberă, dar ne bucurăm că am rămas, totuşi, în marea familie a celor 70 de state cu presă parţial liberă.

Măcar atâta consolare să avem: că nu suntem în compania Coreei de Nord, alături de câteva dintre fostele noastre „republici-surori“: Rusia, Belarus, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan şi Armenia, în care presa nu e liberă, după cum constată Freedom House.

E adevărat că anul viitor tabloul ar putea arăta mult mai trist, prin „strădania“ unor politicieni democraţi, cărora de la o vreme li se pare că jurnaliştii din Republica Moldova au prea multă libertate şi că ar cam trebui băgaţi din când în când la răcoare pentru că îi deranjează pe ei, inestimabilii, cu critici, dezvăluiri şi adevăruri incomode...

Acest text s-a dorit a fi despre libertatea presei, dar ceva nu se leagă. Mi-e lehamite, am impresia că repet an de an, fără rost, aceleaşi lucruri. Pot să public editorialul din 3 mai 2012, pentru că nimic nu s-a schimbat de atunci, în bine am în vedere. Avem aceeaşi libertate iluzorie de a lătra cât vrem, fără ca cineva să ne ia în seamă. Poate doar liderul liberal Mihai Ghimpu să ne mai întrebe, nervos: „Vreţi nişte oase, vânduţilor?“.

Dar nici reacţia asta n-ar mai fi ceva nou, aşa că ce rost are să-mi bat gura de pomană? Aş putea scăpa vreo înjurătură... cenzurată şi e păcat, suntem, totuşi, în Vinerea Mare şi trebuie să fim iertători şi buni la suflet, chiar şi în raport cu politicienii. Să ne rugăm, aşadar: „Iartă-i, Doamne, pe demnitarii de tot neamul şi din toate timpurile. Nu, nu pentru faptul că sar la gâtul presei. Noi, jurnaliştii, avem colţi şi gheare, ne putem apăra singuri. Iartă-i pentru lipsa de respect faţă de poporul pe care îl conduc şi pe care îl tratează de parcă ar fi o gloată de vasali. Iartă-i că-şi bat joc de-o ţară întreagă pentru a-şi satisface poftele şi interesele. Iartă-i că se cred importanţi, lăsându-i însă în sărăcie şi uitare pe adevăraţii Oameni Mari ai acestui neam, care - modeşti şi cu demnitate - nu cer nimic din ce ar merita şi li se cuvine fără să ceară...“.

Ei, aceşti Oameni Mari, sunt o răsplată pentru noi, jurnaliştii, care avem privilegiul să-i întâlnim de-a lungul carierei, să le ascultăm pe viu poveştile impresionante, să le imortalizăm chipurile de legendă... După interminabile războaie politice, declaraţii tâmpite, investigaţii epuizante ignorate de cei vizaţi, cu care ne umplem, din obligaţie, timpul zi de zi, o oră la sfat cu un Om Mare este ca o ploaie de vară într-o zi cu arşiţă. Îţi potoleşte setea de lucruri frumoase şi adevărate, te răcoreşte, te spală de mizeria zilnică pe care n-o poţi evita.

În ajun de Paşte, ne-am făcut o sărbătoare, câlcându-le pragul câtorva dintre aceste personalităţi din domeniul culturii. Ne-au primit cu bucurie  în casele şi în sufletele lor. Graţie unor oameni cu dare de mână, le-am putut oferi şi nişte cadouri. În schimb, am primit un dar mult mai de preţ: ne-am încărcat cu energia, bunătatea, înţelepciunea şi dragostea lor. Le recomand şi demnitarilor care se cred importanţi să le bată din când în când la uşă, pentru a înţelege CINE şi CE contează cu adevărat pentru o ţară. Şi da, nu uitaţi să luaţi şi nişte cadouri pentru ei. Oamenii Mari nu cer nimic, dar se bucură, ca şi toţi oamenii, dacă le oferiţi ceva din inimă, sincer, discret, fără camere foto şi video care să vă înveşnicească gestul.

E frumoasă meseria de jurnalist, totuşi... Chiar dacă Freedom House constată că suntem parţial liberi, libertatea de a fi buni nu ne-o poate îngrădi nimeni, decât noi înşine.