Lecţia Filat

Chiar nimeni din partid sau dintre sfetnicii plătiţi n-a putut da dovadă de mai multă perspicacitate şi să-l oprească la timp sau - dacă deja ajunsese într-un punct de unde nu mai era cale de întoarcere – să-l convingă să meargă până la capăt şi să nu facă prostia de a se încrede în cel despre care se ştie că nu iartă şi loveşte dur când te aştepţi mai puţin?

Războiul pe viaţă şi pe moarte politică (aşa cum i-am zis într-un editorial anterior), declanşat de împuşcătura fatală din Pădurea Domnească, şi-a făcut efectul. Să contabilizăm „morţii şi răniţii“: o alianţă de guvernare distrusă, un cabinet de miniştri doborât, un lider al celui mai important partid de la putere făcut knockout, câteva milioane de cetăţeni cu moralul la pământ, o ţară aruncată în haos şi cu viitor incert.

Rezultatele sondajului de opinie dat ieri publicităţii vorbesc de la sine şi ar trebui să fie ca un duş rece care să-i trezească definitiv la realitate pe cei antrenaţi în ultimele câteva luni într-un joc eliminatoriu, fără reguli şi lipsit de fair-play. Desigur, dacă le-a mai rămas un pic de raţiune şi nu-i doare în cot cu totul de ei înşişi şi de cei pe care, din voia întâmplării şi a electoratului, îi conduc, adică de noi, cei mulţi, dar care nu suntem proşti şi ne dăm foarte bine seama în ce daraveră periculoasă ne-au băgat stimabilii jucători.

Liderul PLDM Vlad Filat s-a crezut supereroul fără de prihană, n-a ştiut să-şi cântărească bine puterile, să-şi calculeze paşii şi să prevadă finalul atunci când a pornit „cruciada“ împotriva „păpuşarului“. Nu s-a gândit nici la faptul că foştii camarazi de care s-a despărţit fără să le asculte nemulţumirile îi cunosc punctele vulnerabile şi încă n-au uitat supărările. Nu i-a fost de folos puzderia de consilieri şcoliţi prin Occident, dar care, ştiindu-l orgolios şi încăpăţânat, au preferat comoditatea de a nu se pune în poară cu „şefu’“, de a nu-l contrazice, de a nu-i spune verde-n ochi atunci când n-are dreptate şi e pe cale să dea cu capu-n bară.

Chiar nimeni din partid sau dintre sfetnicii plătiţi n-a putut da dovadă de mai multă perspicacitate şi să-l oprească la timp sau - dacă deja ajunsese într-un punct de unde nu mai era cale de întoarcere – să-l convingă să meargă până la capăt şi să nu facă prostia de a se încrede în cel despre care se ştie că nu iartă şi loveşte dur când te aştepţi mai puţin? Dimpotrivă, cineva i-a dat „sfatul“ preţios de a face cedări contra cronometru şi de a se umili într-un hal fără de hal, fără a primi, în schimb, decât iluzia unei reconcilieri şi promisiunea unei virtuale reveniri în fruntea Guvernului.

Vladimir Plahotniuc şi-a reconfirmat cu brio porecla de „păpuşar“ şi „combinator“ şi l-a jucat pe degete pe Vlad Filat, deşi liderul PLDM are mult mai multă experienţă în ale politicii. A pus în aplicare toată maşinăria politico-juridico-mediatică din dotare pentru a deturna atenţia publică de la ticăloşia celor care au tăinuit omorul din Pădurea Domnească spre Vlad Filat, împrumutându-i cu generozitate eticheta de „cel mai mare rău al ţării“.

Plahotniuc n-a pregetat să folosească artileria grea, pocnindu-l pe Filat în moalele capului cu o hotărâre „fără precedent“, votată unanim de magistraţii Curţii Constituţionale, menită să-i bareze ultimului întoarcerea la Guvern şi să-i întărească imaginea de „corupt“. Ce contează că hotărârea „istorică“ se bazează pe argumentări şubrede, puse la îndoială de mulţi jurişti, dacă ea este „definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac“?

Aş susţine cu ambele mâini decizia judecătorilor, dacă aş fi sigură că s-au condus doar de bunele intenţii de a curăţa organele de stat de elemente asupra cărora planează suspiciuni de corupţie. Însă prea seamănă totul a comandă politică, prea suspectă este ordinea cronologică a evenimentelor care s-au derulat începând de joi şi până luni-seara, când Curtea lui Alexandru Tănase a dat verdictul.

Acum, Vlad Filat ar trebui să facă un pas în urmă, să-şi calce pe orgoliu şi să-i propună şefului statului un alt candidat din partea PLDM la şefia Guvernului. Nu o marionetă pe care să o poată dirija, ci o persoană puternică şi credibilă (pe care foştii colegi de AIE să nu aibă motive să nu o susţină), care ar recâştiga capitalul politic pierdut de formaţiune şi i-ar aduce plusvaloare, cum ar fi parafarea acordului de asociere cu UE la summitul de la Vilnius. La rândul său, Vlad Filat ar trebui să se concentreze pe refacerea imaginii sale şi a partidului, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2014.

Alegătorii ar aprecia mai degrabă o astfel de „cedare“ din partea lui Vlad Filat (ambalată aşa încât să nu pară a fi o nouă umilinţă şi un gest de laşitate, ci o dovadă de maturitate politică), decât „curajul“ de a se avânta, mânat de răzbunare şi dorinţa oarbă de revanşă, într-un scrutin anticipat. Având un rating înjumătăţit faţă de măsurătorile din noiembrie şi resurse mult mai modeste decât ale principalului său rival, şansele de a reedita succesul din 2010 sunt infime. Mai ales că trecerea la sistemul electoral mixt poate aduce multe „surprize”.