Learn. UN-learn. RE-learn. Ploaia din Valea Morţii

Clipele de cumpănă sunt, prin natura lor, astrale. Naşterea, moartea şi altele asemenea filtrează instant brizbrizurile ieftine, decantând esenţele tari. Acum trăim o clipă astrală. Un punct de inflexiune brutal, în care, brusc, pe viaţă şi pe viaţă, avem a ne vedea aşa cum suntem, în oglinda propriei noastre condiţii umane. Verbele esenţiale ale oglinzii rămân cele dintru începuturi. LEARN. UN-LEARN. RE-LEARN. Ca să ne împlinim menirea în lume.

Aceste 72-48-24 de ore – alaltăieri, ieri, azi – au schimbat paradigma naturii conversaţiei despre Educaţie autentică, despre ŞCOALĂ PE BUNE adică, în ograda noastră românească. Şi de aici, şi de peste Prut. Deopotrivă firesc, natural, elegant, frumos, dar şi pragmatic, prescriptiv, funcţional, eficient, sintagma informatică interacţiune online a rescris masiv, şi pe verticală şi pe orizontală, termenii interacţiunii #formăcufond între discipoli şi magiştri, mai degrabă între Însoţiţi şi Însoţitori, într-un tulburător joc cu mărgele de sticlă, în care cu siguranţă rolurile vor glisa pe rând între actori, şi unii şi ceilalţi transferându-şi reciproc învăţare şi autonomie - dar, mai ales, VALORI.

Căci despre asta e vorba acolo, adânc, în inima clipei astrale căreia îi suntem părtaşi acum. Despre trei nevoi profund umane, nutrite acum în chip sublim.

Nevoia de ÎNVĂŢARE. Fără excepţie, toate mesajele de proces pe care eu le-am citit pun senin punctul pe i: acum, online, ÎNVĂŢĂM PE BUNE. Nu ne furăm căciula, că n-are sens. Nu cred că până în aceste zile am întâlnit o pledoarie mai tranşantă şi mai natural formulată public – pe toate canalele de comunicare, oficiale sau nu – pentru asumarea directă a învăţării, de către noi toţi, fără excepţie. #StauAcasăFiindcăÎmiPasă traduce deopotrivă invitaţia la un comportament civic responsabil, dar şi (citiţi mesajul Primăriei Municipiului Aiud) la asumarea individuală a învăţării, fără a ne fura singuri căciula, ca proştii. De 72-48-24 de ore punem în fapt învăţare pe bune, în clipa cumpenei astrale.

Nevoia de AUTONOMIE. Sir Ken decriptează aici metafora ploii din Valea Morţii. În fapt, argumentul său validează în straturi semantice multiple inadecvarea structurală între însăşi natura noastră – una definită de autonomia cromozomială a propriului nostru traseu uman-profesional, fiecare dintre noi având nevoi şi aspiraţii cât se poate de personale – şi contra-natura consecinţelor asupra noastră ale unui sistem educational croit visceral pe comandă şi control prevalente. Repetaţi de multe ori anti-mantra CDŞ… CDŞ… CDŞ… CDŞ… CDŞ… decizia şcolii… decizia şcolii… decizia şcolii… şi vedeţi ce vă dă. Or, ultima dată când eu am verificat, învăţarea pe bune era despre… elevi, parcă?!... De aici, nevoia de schimbare reală de paradigmă, prin curriculum oferit de şcoală şi prin curriculum la decizia elevilor, din oferta şcolii. Iar acum suntem fix în punctul de inflexiune. De 72-48-24 de ore punem în fapt autonomie pe bune, prin însăşi natura interacţiunii noastre curente, de învăţare facilitată prin procese educaţionale online. Ieşirea Şcolii ca sistem din paradigma sa comunistă înseamnă, esenţialmente, subsidiaritate, în cel mai profund înţeles european al conceptului.

Nevoia de VALORI. Curaj. Integritate. Încredere. Merriam-Webster zice că esprit de corps înseamnă “the common spirit existing in the members of a group and inspiring enthusiasm, devotion, and strong regard for the honor of the group”. Wow!... Strong regard for the honor of the group!... Onoare. Integritate. Încredere. Asumare. Angajament. Curajul de a îndrăzni. De 72-48-24 de ore, comunitatea educaţională pune în fapt valori pe bune, pentru că alternativa e iraţional de absurdă. Acum, faţă în faţă, online, suntem doar noi, profii, şi elevii noştri. Şi tot acum, faţă în faţă suntem doar noi, elevii, şi profii noştri. Nimeni altcineva. Nimeni. De ce am trişa, meschin-gratuit-contrafăcut, acest joc, care este, vai!, exclusiv jocul conştiinţelor noastre, ale fiecăreia / fiecăruia dintre noi în parte şi, deopotrivă, al nostru,  al tuturor? De ce am trişa, în loc să-l jucăm aşa cum se cuvine - pe bune, adică?

Clipele de cumpănă sunt, prin natura lor, astrale. Naşterea, moartea şi alte asemenea filtrează instant brizbrizurile ieftine, decantând imediat esenţele tari.

Acum trăim o clipă astrală. Un punct de inflexiune brutal, în care, brusc, pe viaţă şi pe viaţă, avem a ne vedea aşa cum suntem, în oglinda propriei noastre condiţii umane. Verbele esenţiale ale oglinzii rămân mereu cele dintru începuturi.

LEARN.

UN-LEARN.

RE-LEARN.

Ca să ne împlinim menirea speciei în lume.

Homo Sapiens.

p.s. Pentru conformitate, recomand o analiză înţeleaptă a contextului societal în care Şcoala ca sistem se va transforma ireversibil, în bine fără doar şi poate, aparţinând distinsului meu prieten, Dan Jurcan. Mulţumesc, Dan!