„La noi democrația a venit cu datorii”. Cronica spectacolului „Profund îndatorați”
0Se spune adesea că cele mai inspirate observații apar spontan, total nepremeditat. Este cazul unei observații venite din public la discuțiile avute după premiera spectacolului „Prodund îndatorați” de la Teatrul Dramaturgilor Români din data de 22.03.2026: „La noi democrația a venit cu datorii”. Siteză perfectă și inspirată a spectacolului și a deceniilor de democrație românească reflectată la nivelul omului obișnuit.
Proiectul teatral este rezultatul unei finanțări AFCN și reprezintă o dramatizare a patru povești de viață legate de bani și datorie. La fel ca multe alte manifestări artistice care încearcă să aducă în discuție teme mai puțin prezente în spațiul public, spectacolul ne aduce în față realitățile triste ale tranziției și violența economică de cele mai multe ori ascunsă sau, mai rău, îmbrăcată în culorile atrăgătoare ale discursului financiar-bancar al succesului prin investiții inteligente.
Să începem cu minusurile. Spectacolul marchează debutul scenic al unor actori foarte tineri, ceea ce e încurajator, însă este evident că era încă nevoie de mai mult timp pentru repetiții pentru coerență și încredere în propriile replici și personaje. În plus, alături de Raluca Ungureanu, o figură foarte activă în cercurile artei plastice independente, Nona Șerbănescu debutează ca regizoare. E un gest temerar și de care nu putem decât să ne bucurăm. Ceea ce ar fi fost de îmbunătățit ar fi fost textele prea evidente. Poate că anunțarea intențiilor, anunțarea faptului că vom afla despre poveștile de viață, anunțarea protagoniștilor devin obositoare și redundante. E drept că ele ne duc, totodată, într-o zonă intimă ce dorește să conecteze publicul la narațiunile care sunt atât de dramatice prin ele însele încât nu mai au nevoie de nicio încercare de „îmbunătățire”. La fel de adevărat este că, sub aspectul autenticului, spectacolul a câștigat. În sală, chiar lângă mine, s-a plâns. Motiv să cred că a atins, fără îndoială, publicul. Totuși, sloganurile, rostirea lor apăsată, în cor, reduc cumva din dramatism. Ar trebui ca acele lucruri să reiasă, nu să fie servite de-a gata. Ar trebui să ieșim cu sloganurile „urlate” în mintea noastră, fără să ni se livreze pe tavă.
În plus, succesiunea poveștilor de o încărcătură emoțională puternică cere parcă un moment de detensionare, de ironie, chiar și amară, care să puncteze și să ritmeze spectacolul. Întrepătrunderea poveștilor poate să creeze la un moment dat confuzie și dificultatea de a identifica personajele.
Dar, dincolo de aceste minusuri dintre care multe pot fi fără îndoială corectate pe parcurs, spectacolul este important prin ridicarea vălului de pe o temă pe care o simțim cu toții și parcă nimeni n-a discutat-o atât de clar: datoria. Din cele patru povești reiese cu precizie de bisturiu violența financiară, jungla în care trăim. Putem să reproșăm creațiilor artistice că folosesc prea multe indicii, prea multe lozinci. Pe de altă parte, să-ți ascunzi narcisismul steril sub umbrela autonomiei esteticului e tipul de atitudine care a îndepărtat nepermis în special teatrul de public. Din acest punct de vedere, „Profund îndatorați” este un gest reparator salutar. Efortul de documentare se vede: poveștile sunt perfect alese pentru a arăta cum sistemul financiar - de la cămătarii mărunți, la băncile cu credite în franci elvețieni și instituții financiare non-bancare - este construit pe abuz. E un fel de viol care trăiește din rușinea victimelor. A nu avea. A te împrumuta. A avea datorii. A avea popriri pe venituri. Stigmă, pedeapsă și autosabotare. Spectacolul ridică vălul acesta al jenei absolute prin expunerea poveștilor transcrise verbatim din interviurile realizate în vederea scrierii scenariului. La nivel vizual, scenic și acustic, spectacolul este corect și închegat.
Să ajungă „Profund îndatorați” la cât mai mulți români ar fi mai mult decât necesar. Pentru că actualmente educația financiară predată elevilor este o propagandă pro-bănci, pro-antreprenori și pro-capitalism care lasă efectiv oamenii fără minimi anticorpi mentali care să îi ajute să se apere de capcanele financiare. Statul plătește pentru manuale și pentru efectuarea unei educații care îi îndeamnă pe cetățeni să creadă orbește în sistem și să ia asupra lor vina atunci când, de fapt, sistemul îi trădează.
Spectacolul e important și pentru o altă deschidere intelectuală pe care aceste povești dramatice ne-o propun: care este gradul nostru de îndatorare, câți români au trecut prin diverse situații în care s-au împrumutat, au fost păcăliți, și-au pierdut agoniseala de-o viață și casele. Câți n-au pățit-o la retrocedări, câți oare n-au pierdut casele că s-au împrumutat în franci elvețieni? Cât a durat până când să se deschidă un proces colectiv împotriva împrumuturilor în franci elvețieni. Nota bene: să ghicească cititorii acestor rânduri care a fost partidul care s-a opus plafonării nivelului dobânzilor pe care le poate percepe o „instituție financiară non-bancară”. Însă, la fel ca abuzul sexual, acest abuz economic trăiește din rușine, din imensa culpă a datoriei care e percepută ca păcat capital care are un singur vinovat: cel care a luat împrumutul. Dar, din nou, e meritul poveștilor pe care artiștii le aduc în fața noastră să ne forțeze să ne întrebăm: oare chiar e normal ca întreaga povară să cadă pe cel ce nu poate plăti? Chiar și când e criză? Chiar și când e pandemie? Chiar în situația în care schimbări sociale și economice dramatice afectează toată țara? Nici măcar nu se poate deschide discuția despre partajarea riscului, într-atât de groasă e pâcla de propagandă pro-bănci. Dar noi toți am avut rude, prieteni, cunoscuți care au pățit-o grav: case pierdute, popriri pe conturi, datorii de neplătit. Și atunci, oare e exclusiv vina celor ce iau împrumuturi?
Acestea și multe alte întrebări la care spectacolul ne invită să ne gândim sunt motivele pentru care recomand fără rezerve să mergeți să vedeți „Prodund îndatorați”!
Text și regie: Nona Șerbănescu, Raluca Mirescu Ungureanu
Muzica: Cătălin Rulea
Mișcare scenică: Anca Stoica
Costume: Marian Enache
Scenografie și vizual: Nona Șerbănescu
Distribuție: Mădălina Brândușe, Alex Fifea, Denissa Rogoz, Antonio Belea, Vlad Roșianu, Daria Roșianu, Indira Fifea, Denisa Ciora