
Întreprinderile sociale – noua soluţie pentru incluziune socială
0Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb a anunţat, marţi, lansarea de către Guvern a unui program cu finanţare europeană care va crea peste 10.000 de locuri de muncă pentru persoanele defavorizate.
Conform ministrului, programul intitulat „Promovarea incluziunii sociale” este destinat persoanelor vulnerabile şi are un buget de 200 de milioane de euro care este asigurat din fonduri europene. Prin intermediul acestui program se pot crea peste 10.000 de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, familiile cu mai mult de doi copii, dar şi familiile mono-parentale, femeile în situaţii de risc, persoanele rome, victimele violenţei în familie.
Proiectul va presupune înfiinţarea de întreprinderi sociale cu preponderenţă în mediul rural, pe lângă promovarea solidarităţii sociale, unul din obiectivele programului fiind şi reducerea decalajelor dintre mediul urban şi sate.
Persoanele care doresc să înfiinţeze întreprinderi sociale vor primi finanţare prin fonduri europene doar dacă creează minimum patru locuri de muncă. Însă, în cazul în care iniţiatorii înfiinţează două structuri sociale, numărul de locuri de muncă trebuie să fie de minimum 12. Totodată, conform grilei de finanţare, locurile de muncă nou înfiinţate trebuie menţinute cel puţin şase luni.
Programul ce vizează creşterea incluziunii sociale reprezintă o măsură guvernamentală ce se află în concordanţă cu angajamentele cabinetelor conduse de Victor Ponta prin care se doreşte promovarea solidarităţii sociale.
„Noi am venit la guvernare, şi asta vom face cât timp vom sta la guvernare, pe o concepţie de societate inclusivă, în care îi premiem şi îi felicităm şi ne mândrim cu cei foarte buni la şcoală, cu cei foarte buni din economie, dar nu îi abandonăm pe ceilalţi, pe cei care, dintr-un motiv sau altul au rezultate mai slabe, care au nevoie de sprijin şi, din punctul meu de vedere, în educaţie şi în sănătate şi în economia socială o societate modernă trebuie să aibă grijă de toţi membrii săi", a declarat Victor Ponta cu ocazia susţinerii unei conferinţe de prese la Ministerul Muncii.
În cei peste doi ani de mandat, executivele social-democrate au schimbat viziunea guvernării prin orientarea către oameni, astfel încât categoriile sociale vulerabile să beneficieze de dezvoltarea economică, prin creşterea nivelului de trai. Pentru a asigura o redistribuire a beneficiilor rezultatelor economice înregistrate în ultimii doi ani, guvernele conduse de Victor Ponta au implementat o serie de măsuri care să crească nivelul de trai.
Astfel, pentru a creşte veniturile populaţiei, cabinetele au efectuat o serie de majorări în etape ale salariului minim pe economie. În doi ani de mandat, executivele conduse de premierul Victor Ponta au reuşit majorarea cu 30% a venitului minim, de la 700 de lei, cât era în luna mai a anului 2012, la 900 de lei în luna iulie a acestui an.
Totodată, având în vedere numărul ridicat al şomerilor tineri, guvernul a iniţiat un program ce vizează angajarea absolvenţilor de studii medii şi superioare prin subvenţionarea de locuri de muncă pentru această categorie socială.
Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că executivele social-democrate au reîntregit salariile bugetarilor care suferiseră o diminuare cu 25% a veniturilor, a restituit CAS pensionarilor, a indexat pensiile în raport cu inflaţia, a majorat cuantumul ajutoarelor de încălzire şi a crescut salariile profesorilor debutanţi şi a medicilor rezidenţi.