Între armistiții și realități paralele

Ca în fiecare an, Kremlinul a decis declararea unui armistițiu provizoriu în perioada sărbătoririi victoriei în al doilea război mondial. Tot ca în fiecare an, armistițiul a fost văzut de Ucraina ca o încercare provocatoare a Kremlinului de a-și impune propria agendă.

Foto: Twitter / X

Mai demult, pe vremea comunismului de nu prea multă omenie, tot ce se întâmpla cu noi și în jurul nostru era simplu, atât de simplu.

Ceea ce trăiam noi atunci era, cum se spune în limbajul de azi, un ”fake” pe care îl tratam ca atare, iar ceea ce era fizic de neatins părea a fi realitatea cealaltă pe care ne-o doream toți.

Cu câteva excepții, desigur, nici atunci negrul nu era negru pentru toți, cum nici în zilele noastre albul nu se arată singur, ci în culorile care îl compun, multe greu de crezut că sunt parte în spectrul acestei culori diafane și pure.

Cam la fel stau lucrurile și astăzi, singura deosebire majoră de percepție este că, atunci, ceea ce ni se întâmpla și ceea ce credeam că e bine să ni se întâmple, erau realități impuse și uniforme, iar astăzi suntem pe cont propriu, obligați să ne construim propriile bule de realitate, din ceea ce ni se oferă din multiple direcții, uneori mai organizat, alteori haotic, uneori cu buna credință, alteori manipulator și înșelător.

Atunci era, totuși, pace, astăzi, peste tot în jurul nostru, e război.

Cea mai sănătoasă zicală la război este ”când doi se bat, nu trebuie să-i crezi pe niciunul”, chiar și atunci când e vorba de subiectivități conjuncturale sau de afinități și obligații contractuale de orice natură.

A crede adevărul uneia dintre părți înseamnă a ți-l asuma ca fiind și al tău, ceea ce în relațiile între state se predică dar nu se practică, ”interesul” și ”adevărul” fiind noțiuni greu compatibile, destul de adesea în relații adversariale.

Revenind cu picioarele pe terenul însemnărilor despre războiul din Ucraina, perioada actuală este una care reflectă foarte bine descrierea din introducerea de mai sus.

Cele două părți aflate în conflict, și nu e vorba doar de Ucraina versus Rusia, se prezintă cu două realități paralele, cu adevărul aflat uneori undeva la mijloc, dar în majoritatea timpului fiind în contradicție cu cele două narațiuni concurente.

Să ne oprim la câteva componente ale acestei realități duale.

Foto: Twitter / X

Armistițiile consecutive și concurente.

Ca în fiecare an, Kremlinul a decis declararea unui armistițiu provizoriu în perioada sărbătoririi victoriei în al doilea război mondial.

Nu mai revin asupra dezbaterii privind cine a obținut această victorie în război, dacă s-a întâmplat pe 8 mai sau pe 9 mai, dacă războiul a fost cu adevărat împotriva fascismului și hitlerismului sau doar o primă etapă a luptei împotriva sistemului comunist.

Tot ca în fiecare an, armistițiul a fost văzut de Ucraina ca o încercare provocatoare a Kremlinului de a-și impune propria agendă și viziune asupra războiului în desfășurare și a acționat în consecință, acuzând Moscova de manipulare.

Iar, în plan practic, președintele Zelenski a propus propriul său armistițiu, ”de control”, înaintea celui rusesc, în logica ”dacă voi îl respectați pe al nostru, îl vom respecta și noi pe al vostru”.  

Dacă, însă, rușii vor încălca armistițiul ucrainean declarat pentru zilele de 6 și 7 mai, ucrainenii vor întoarce și ei foaia la armistițiul rus din 8 și 9 mai.

Armistițiile sunt decizii pe timp de război în care declarațiile sunt pentru public, iar realitățile din teren rămân ale celor care luptă, unele declarații se respectă, altele nu, dar pe front, de obicei, armele nu mai sunt atât de guralive ca în celelalte perioade când nu există restricții la ucis, bilanțurile încălcărilor comise de ”cealaltă parte” sunt, în schimb, supra dimensionate pentru că nu există conjuncturi mai bune pentru a demonstra perfidia inamicului.

Și pentru că toată lumea este mai atentă ca de obicei la aceste intervale de ”liniște”, cum le spun  rușii, ele sunt și cele mai potrivite pentru declarații politice sau operații militare spectaculoase.

În dreptul Kievului se înregistrează câteva, e adevărat mai ales departe de Ucraina și greu de verificat în proporțiile lor reale, mă opresc doar la două:

1.     sprijinul cu drone și tehnicieni în operarea lor acordat unor țări arabe aflate imprudent și nefericit de aproape de Iran;

2.     sprijinul în antrenarea forțelor insurgente - unele cu apucături teroriste - din Mali, o țară din Sahel care a dat Franța pe Rusia, dar nu ne împiedicăm acum de detalii, forțe aflate acum în conflict cu guvernul de la Bamako dar și cu ”Africa Corps”, fost Grupul Wagner al prea rapid uitatului Prigojin.

Foto: Twitter / X

Ca un  corolar, recentele atacuri ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse au creat la Kiev o stare euforică, fumul incendiilor produse rafinăriilor de lângă Sankt Petersburg / Marea Baltică și Tuapse / Marea Neagră părând a fi vizibile și de pe malul Niprului.

Moscova este acum în interiorul razei de acțiune a dronelor strategice ucrainene, deci și Kremlinul, Piața Roșie, eventual și parada de la 9 mai. 

Decizia președintelui Vladimir Putin de a realiza o paradă pe stil chinezesc, în care doar trupele din blocurile de defilare mai intră în oraș, tehnica pe roți și șenile putând fi expusă undeva în poligoanele din suburbii, a fost citită la Kiev în cheia unei temeri, poate chiar a unei spaime ruse față de amenințarea unui atac ucrainean.

A fost de ajuns această idee pentru ca fiori de plăcere să străbată, într-o perioadă cam aridă din punct de vedere al suportului extern pentru Ucraina, culoarele clădirii unde se află, la vedere, Administrația Prezidențială ucraineană.

De la Moscova i s-a reamintit Ucrainei că are și Kievul o zonă centrală în care nu prea au căzut rachete și bombe, situație care s-ar putea schimba dacă niște libelule cu elice metalice bâzâie prea aproape de Turnul Spasski.

Acum, după ce Putin s-a consultat doar cu președintele Trump în privința armistițiului,  toate speranțele Kievului au rămas în coșul european, foarte vocal și principial, dar cam gol și rupt pe ici, pe colo.

Pentru o perioadă de dublu armistițiu, atmosfera e destul de tensionată, nu-i așa?

Foto: Twitter / X

Nici războiul nu mai e ce a fost.

Pe lângă această situație de dublu armistițiu în preajma unei duble narațiuni privind paralele victorii de acum 81 de ani, nici aprecierile asupra războiului curent nu scapă de dublele și contradictoriile concluzii privind evoluțiile de pe front.

Ne-am obișnuit ca războaiele să fie precum animalele sălbatice de pradă, agile și rapide, să-și prindă și să-și devoreze prada în interval de ore, zile, săptămâni, hai o lună și atât.

Așa cum a fost în Kuwait – 1991, Serbia – 1999, Afganistan – prima lună / 2001, Irak – 2003, Libia – 2011, poate chiar și operația din Venezuela – ianuarie 2026.

Mai către zilele noastre, însă, lucrurile s-au complicat, a treilea război din Golf – iunie 2025 s-a oprit prematur din lipsă de combustibil, iar cel de-al patrulea război din Golf, actualul, continuă și după ora de închidere, existând încă marfă pe rafturi.

Războaiele încep când vor ele și nu au de gând să se termine când vrem noi.

Nimic nu se compară, însă, cu așteptările înșelate privind războiul din Ucraina, prea domol, prea ca la stepă.

Comparațiile se fac mai ales cu campaniile din cel de-al doilea război mondial când, numai pe frontul din Răsărit, luptele s-au dat pe 2000 de kilometri la dus, de la Vest la Est, s-au repetat pe 2000 de kilometri, în sens invers, de la Est la Vest, totul într-un interval de timp mai scurt decât cel scurs după 24 februarie 2022.

În războiul din Ucraina, în primele luni de conflict, confruntările armate au avut loc pe un interval spațial de câteva sute de kilometri, după care, în următorii patru ani, acest interval s-a redus la câteva zeci de kilometri, iar teritoriul ocupat și reocupat s-a aflat aproape exclusiv în această ultimă fâșie.

De ce se poartă astfel acest război, este vorba de neputința Rusiei, de reziliența Ucrainei?

Explicații privind această situație sunt multe, unele sunt acceptate, altele sunt presupuse, altele sunt considerate propagandă, în consecință, respinse.

Fiecare tabără are propriile criterii de apreciere a modului în care se arată cursul războiului, ați văzut că nici măcar victoria comună nu mai e aceeași pentru toți cei care au obținut-o.

Foto: Twitter / X

Ce pot adăuga la această concluzie sunt doar câteva considerații, desigur subiective, despre războiul la care ne uităm cu toții și pe care fiecare îl vede altfel:

-      războiul nu înseamnă numai campanii și mișcări de trupe în operații ofensive sau defensive, în acumulări de teritorii. Principalul obiectiv este distrugerea fizică a personalului militar, a infrastructurii militare și industriale, încetarea rezistenței pe care o opune inamicul (sau adversarul, ca să folosim un termen mai puțin combativ). Contează raportul pierderilor celor două părți, procentul acestora din potențialul total. Restul e doar spectacol sângeros, singurul la care avem acces, deocamdată;

-      în acest context, capturarea de teritoriu este importantă doar dacă se realizează și controlul deplin al acestuia. Schimbarea culorilor pe hărțile de război se poate face ușor, eliminarea tuturor punctelor de rezistență cere timp;

-      când strategia generală este una a ”războiului de uzură” și a ”economiei de forțe și mijloace”, așa cum pare a fi abordarea rusă, adoptată și de Ucraina, există două consecințe directe în teren:

1.     pe linia / fâșia frontului se desfășoară un efort comun de distrugere reciprocă;

2.     în adâncimea frontului, pe partea ucraineană se construiește pentru apărare, în timp ce pe partea ocupată de ruși se ridică infrastructură administrativă, economică, militară de permanentizare a situației actuale;

-      în continuare la punctul 2 de mai sus, pentru că actualul război nu mai permite, din motive de ”revoluție tehnologică nano - digital - militară”, campanii rapide și pe distanțe mari, conflictul din Ucraina este unul în care totul se decide în funcție de cei doi ”R”: Reziliență și Resurse.

***

Restul, cum am spus, săgeți și culori pe hartă, declarații și armistiții paralele.