Întoarcerea fiului risipitor

SUBTIL Reputata regizoare franceză Nicole Garcia reinterpretează parabola biblică în filmul său „O duminică frumoasă“, unde o readuce în atenţie şi pe inubliabila actriţă Dominique Sanda, interpretă favorită a marilor regizori europeni în anii ’70.

În cel mai recent film al său, „O duminică frumoasă“, franţuzoaica Nicole Garcia, în calitate de regizor, împuşcă doi iepuri dintr-un foc, în ce priveşte actorii din distribuţie. În primul rând, lansează – mai exact îi face să confirme – doi tineri actori de mare forţă, care se vor afla cu siguranţă printre viitoarele stele ale cinematografului din Hexagon: Pierre Rochefort – fiul actorului Jean Rochefort şi al înseşi actriţei-regizoare Nicole Garcia – şi Louise Bourgoin, cei doi interpreţi principali (cel puţin Bourgoin a mai jucat în câteva roluri principale, inclusiv într-un film de Luc Besson). În al doilea rând, îi oferă o partitură de mare sensibilitate legendarei actriţe franceze Dominique Sanda (67 de ani), care într-adevăr nu prea a mai fost văzută pe marile ecrane în ultimele două decenii, decât sporadic.

Actriţa a debutat la 21 de ani în filmul marelui regizor francez Robert Bresson „Sfioasa“ (1969, ecranizare după Dostoievski). După cum se ştie, Bresson lucra exclusiv cu neprofesionişti, puţini dintre aceştia continuând ulterior o carieră în film. Tânăra „sfioasă“ a fost unul dintre cei lansaţi astfel de Bresson, în următoarele două decenii lucrând cu cele mai importante nume ale perioadei, în partituri de mare fineţe şi în filme foarte importante: Bertolucci, De Sica, Visconti, Bolognini, Cavani, Demy etc., chiar şi cu românul Radu Gabrea („Rosenemil“, 1993).

Tristeţea învăţătorului

Scenariul filmului „O duminică frumoasă“, coscris de regizoare împreună cu experimentatul Jacques Fieschi (scriitor al multor filme franceze importante, inclusiv al precedentelor semnate de Garcia), respectă unităţile clasice de timp, de loc şi de acţiune: totul se întâmplă într-un singur weekend, în aceeaşi zonă a Sudului Franţei şi într-un număr restrâns de personaje. Aparent, începutul filmului ne face să credem că avem de-a face cu încă o producţie cu teme sociale, la modă în vremea noastră: soarta persoanelor fără adăpost, copiii care cresc singuri, în familii destrămate etc.

Tânărul institutor Baptiste Cambière (Pierre Rochefort) ajunge să aibă grijă pe parcursul unui weekend de micul Mathias, elev al său, pasat de părinţii lui de la unul la altul, şi o cunoaşte astfel pe mama acestuia, atrăgătoarea Sandra (Louise Bourgoin), chelneriţă la un restaurant de pe o plajă mediteraneană. Ne dăm seama repede că este vorba depre altceva, că avem de-a face cu un alt tip de film. Tristeţea lui Baptiste, realizăm treptat, ascunde un secret, un mister din trecutul acestuia, iar comportamentul său ciudat şi greu de explicat nu face decât să întărească acest sentiment.

Burghezi au fost, burghezi sunt încă

Aşa cum spuneam, filmul nu tratează problema din punct de vedere social, Garcia nu este un cineast angajat, cum sunt atât de mulţi francezi mai vechi sau mai noi. Pe de altă parte, ea nu are nici intensitatea cinematografică, meşteşugul artistic, al Fraţilor Dardenne, în filme ca „Băiatul cu bicicleta“ (dacă tot vorbim de un copil abuzat) sau „Două zile, o noapte“ (apropo de unitatea de timp a unui weekend). Aflăm că Baptiste este fiul (auto)renegat al unei bogate familii burgheze, căreia se decide să-i facă o vizită în fastuosul castel din regiunea Midi în care aceasta trăieşte. Pe regizoare o interesează, de fapt, altceva: să întoarcă pe dos parabola christică a fiului risipitor, să arate că acesta nu este întâmpinat întotdeauna cu viţelul cel gras (mama sa, interpretată de Dominique Sanda, este singura care-l iubeşte pe Baptiste cu adevărat), sau că pur şi simplu „rătăcitorul“ îl poate refuza, spre stupoarea familiei sale (atât de) burgheze.

Ajungem astfel la o temă totuşi socială, care devine evidentă odată cu contactul familiei lui Baptiste cu Sandra şi băiatul ei: diferenţa dintre familiile din high-class, cu apucături aristocratice, şi aşa-zişii „oameni simpli“, fruşti şi needucaţi, dar cu o viaţă interioară mai bogată decât a celor din clasele superioare (poate nu întâmplător Baptiste citeşte „Lupul de mare“ al lui Jack London, autor şi, pe tema de mai sus, al neglijatului acum roman „Martin Eden“). Că despre asta este vorba ne indică şi o scenă de pe la început, atunci când Sandra şi o colegă privesc un iaht aflat în larg şi se întreabă ce fel de oameni sunt cei care beneficiază de un astfel de lux. În mai puţin de un weekend, Sandra va afla pe pielea ei cine sunt, tipologic vorbind, aceşti oameni, în intimitatea cărora altfel nu ar fi avut acces.

O fină psiholoagă

Stilul lui Garcia nu este unul sofisticat, regizoarea este una destul de straight, preferă să spună povestea ca atare, exact aşa cum este ea. Important este că aceasta până la urmă îţi comunică ceva şi îţi rămâne în minte. Este de altfel maniera practicată de Garcia şi în celelalte şase lungmetraje ale sale de până acum, începând cu „Un week-end sur deux“ în 1991. La bază actriţă cu o carieră destul de prodigioasă, Nicole Garcia s-a reprofilat cu succes ca regizoare, lovitura dând-o în 1998 cu „Place Vendôme“, care i-a oferit o partitură de referinţă actriţei Catherine Deneuve. Şi cu „O duminică frumoasă“, Garcia se dovedeşte un fin psiholog (vezi, din filmografia ei, mai ales „Adversarul“, cu o interpretare excepţională a lui Daniel Auteuil).

Info

O duminică frumoasă / Un beau dimanche (Franţa, 2013)
Regia: Nicole Garcia
Cu: Pierre Rochefort, Louise Bourgoin, Dominique Sanda

3 stele