Fals jurnal de ieri și de azi. Renașterea Slătioarei

Câți copii au venit la colindat în acest an în Ajunul Crăciunului, însoțiți de părinți, bunici și străbunici!

Între timp am primiti și filmarea din pridvorul casei părintești din Slătioara, unde au venit să colinde cei 75 de copii și însoțitorii lor.

Și acum vă înfățișez cu o bucurie întemeiată satele Slătioarei, la rând, cu numărul copiilor, impresionant, 180, care au venit să colinde din zorii zilei, la Gorunești, unde paroh este preotul Prună, un model de devotament pentru satul lui. La mijlocul satului Slătioara, la casa doctoriței Mioara Rădulescu, fiica olarului vestit Culiță Torețoiu, cântăreț de biserică, au venit să colinde 96 de copii. La Milostea, unde preot paroh este Stamatoiu Florin și biserica a fost clădită prin anii 1700, cu arhitectura clopotniței demnă de un mare arhitect, s-au înfățișat 80 de copii. La Fometești, unde paroh este finul meu, popa Costică, acum cu trei copii, doi de 5 ani și unul, Mihăiță Vladimir, în scutece, s-au înfățișat, satul fiind foarte mic, 46 de colindători. La Cociobi, sub țâța Măgurii Slătioarei, au colindat din zori 130 de copii la preotul Olimpiu, cu zece mai mult decât prevăzuseră sătenii care au rămas datori să încropească zece daruri.

Darurile acestea nu mai sunt astăzi, la Slătioara, merele ionatane roșii, nuci, covrigei și colăcei. Au fost înlocuite aceste daruri în vremurile noi cu portocale, mandarine, banane și ciocolată cumpărate de la Târgul Horez.

Adaug la cele povestite mai înainte, care mi-au dat sentimentul renașterii Slătioarei din titlul tabletei de astăzi, observația pe care a făcut-o doctorul Mioara Rădulescu și anume că numărul mare de colindători a fost întemeiat de copiii și de părinții lor veniți din străinătate să-și petreacă sărbătorile la Slătioara și să colinde la Slătioara, fiindcă sunt români aflați în țările Europei întregi.

Acum o săptămână a trecut la cele veșnice doctorița Gloria, cum i se spunea la Stroești, în sat, botezată surprinzător de părinții ei țărani Gloria! Ea era sora academicianului celebru neurolog Constantin Popa și vară de frați cu mine, fiindcă era fiica lui Ghiță Săraru, fratele bunicului meu. Avea 98 de ani și a murit în picioare cum spun țăranii, fără să se vaite și fără să fie ajutată de la 95 de ani decât de fratele ei, academicianul, și de fiica ei Tania și de o țărancă din satul ei.

- Să știi, mi-a spus academicianul, că Sărarii trăiesc mult peste 90 de ani!

Atunci m-a fulgerat un gând să încerc să scriu și eu o poveste care să se numească „Moara de sare”, o „Cronică de familie” a unui neam de la începutul anilor 1700.