Experiment: Cum se trăieşte cu 5 lei pe zi (Concluzii)

Binele devine prea repede o obişnuinţă. Iar dacă sângele tău nu are o culoare specială, iar tatăl tău nu are câteva titluri şi câteva tablouri cu strămoşi pe pereţi, e riscant să te obişnuieşti cu el.

Eu nu am vrut să cad în capcana asta, capcana acelui „mie mi se cuvine“. Nu, nu mi se cuvine nimic, deşi ceea ce am poate fi exprimat în 10-12 ore muncite zilnic, în weeekenduri, nopţi şi sărbători petrecute în redacţie sau pe teren.

Însă ceea ce am azi, ar putea dispărea peste o lună -  căci sorţii anticilor încă sunt jucăuşi. Sau poate pentru simplul fapt că trăim într-o ţară cu o mare instabilitate financiară.

Mai mult decât judecăţile de valoare gratuite, însă, mă revoltă nedreptatea umană. Căci nedreptatea doar de natura asta poate fi, deşi unii îndrăznesc să-L cheme chiar pe El la judecată. De aceea am vrut să încerc să ajung (din nou, pentru că, domnilor, ştiu ce înseamnă să nu ştii care şi când e următoarea masă), în poziţia unor oameni care trăiesc zilnic din ingrata sumă de 5 lei. 1,5 dolari. O liră sterlină. Sunt 1,4 miliarde în toată lumea. 

Evident, 5 lei pe zi în Bucureşti şi 5 lei pe zi într-o gospodărie dintr-un sat din Moldova au o valoare cu totul şi cu totul diferită. Aşa cum 1,5 dolari la New York şi aceeaşi sumă la Mumbai înseamnă două lucruri diferite. Aşa că aceste sume, în cadrul experimentului „Cum se trăieşte cu 5 lei pe zi“ au valori relative.

De aceea am pornit la drum, asumat, cu proviziile deja existente şi mă refer la lucruri de bază: făină, ulei, sare, orez etc. Fără aceste provizii, experimentul, şi-aşa dificil, ar fi eşuat. Cu ele, am avut de înfruntat reproşuri. Mi le-am asumat. Am ieşit din acest experiment mult mai bogată decât mi-aş închipuit.

Cum spuneam, voi trage nişte concluzii. În condiţiile în care lucrezi şi trăieşti în Bucureşti, 5 lei pe zi (150 de lei pe lună pentru o persoană sau 300 de lei pentru un cuplu) sunt absolut insuficienţi. Spun asta în condiţiile în care eu am folosit din provizii deja existente în casă. În condiţiile în care piaţa e plină de verdeţuri autohtone foarte ieftine.

Neţinând cont de nicio altă cheltuială (haine, utilităţi, medicamente, transport) aceşti bani nu sunt suficienţi. Cu puţină imaginaţie se poate supravieţui, eu am reuşit să „încropesc“ un meniu zilnic numai în condiţiile mai sus menţionate. Probabil că altfel ar fi stat lucrurile într-un sat, dacă mi-aş fi putut procura o parte dintre alimente din producţia proprie. Poate chiar şi într-un orăşel de provincie. Dar nu în Bucureşti. 

Citiţi continuarea pe Farfuridi.ro.