Exerciţiu de integritate. Prof. Gabriel Fornica-Livada, C.N. „Dimitrie Cantemir“ Oneşti, jud. Bacău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuăm conversaţia „Cine a scris Compendiul pentru gimnaziu?“, pe nivelul următor. Sunt onorat să fac public primul răspuns de asumare a paternităţii secţiunilor de Franceză, primit de la dl prof. Gabriel Fornica-Livada, C.N. „Dimitrie Cantemir“ Oneşti, jud. Bacău. Facem împreună acest exerciţiu de integritate, cu acordul explicit al dlui profesor. Domnule profesor, vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o. RESPECT!

Stimate domnule Staş Marian,

Răspund a doua oară întrebării pe care mi-aţi adresat-o direct în articolul „Cine a scris Compendiul pentru gimnaziu?”, apărut aseară în varianta online a ziarului „Adevărul”. Zic „a doua oară” deoarece am oferit această informaţie încă din data de 4 septembrie, pe contul meu Facebook.

Prin urmare, sînt unul dintre autorii „resurselor de învăţare” pentru limba franceză.

Cum de am ajuns aici? De ce şi eu?!

Pentru că am fost rugat!

Un e-mail, un telefon într-o zi de luni (în august!), o rugăminte insistentă de a contribui la realizarea acestor resurse pentru clasa a V-a.

Motivarea: unele manuale din aceeaşi arie curriculară (dar nu cele de franceză) sînt contestate, ele nu pot ajunge încă în şcoli, domnul ministru a găsit de cuviinţă să dispună realizarea acestor „resurse”.

Termen: miercurea următoare. Adică a treia zi după telefon!

Modalitatea de (răs)plată: un mulţumesc din partea persoanei care mi-a telefonat. Am lucrat, asemenea celorlalţi colegi din grupul de lucru (cu care am colaborat prin e-mail), PRO BONO!

Cine sînt eu de-am fost sunat să dau o mînă de ajutor?!

  • profesor de limba franceză la un colegiu naţional din provincie.
  • coautor, cîndva, al unei serii de manuale de limba franceză pentru liceu, apărute la Editura RAO.
  • membru, în cîteva rînduri, începînd cu sfîrşitul mileniului trecut, al Comisiei centrale a Olimpiadei Naţionale de Limbi Romanice.
  • traducătorul a patru cărţi apărute la Editura Univers.
  • membru al grupului de lucru pentru redactarea programelor de limbi străine pentru gimnaziu, „promoţia” 2016. Acolo nu-s anonim, undeva, la finalul documentului, figurez în listă.
  • un teanc de „hîrtii” divers colorate atestă că aş fi formator de formatori (!), expert evaluator şi altele asemenea.
  • vorbesc şi scriu limba franceză la nivelul unui nativ. Nu am „documente doveditoare” pentru această afirmaţie, dar e singura „calitate” dintre cele de mai sus de care sînt, cu adevărat, mîndru. Cei care contează pentru mine, ŞTIU că această afirmaţie este adevărată!

Părerea mea despre „Compendiu”? Am mai scris aici, nu mă repet. Cine doreşte cu adevărat s-o afle, are la dispoziţie rotiţa mouse-ului!

Îmi este ruşine de ceea ce am scris pentru „Compendiu”? Clar, nu! Nu am copiat de la alţii, nu mi-am bătut joc de meserie...

Stimate domnule Marian Staş, am vrut şi vreau în continuare ca acest text să apară tot acolo unde a apărut şi articolul dumneavoastră, dar situl adevarul.ro afişează un mesaj de eroare atunci cînd încerc să comentez. Dacă aveţi la îndemînă o adresă e-mail la care să pot trimite textul acesta, vă sînt recunoscător.

Cu stimă,

Gabriel Fornica-Livada

P.S. Pentru doritori, iată un link OneDrive către dosarul în care am stocat mica mea contribuţie la Compendiu. Tot aici se găsesc şi programele de limbi străine (1 şi 2) pentru gimnaziu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Educație și securitate națională. Somnul rațiunii „României Educate” naște monștrii „României neolegionare”
România mediocră. România bezmetică. România buimacă de cap. Cum iubim lucid Țara noastră de infarct
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Sine ira. Educație spirituală de secol XXI, într-o Școală de secol XXI – o conversație sensibilă, suspendată între frica și curajul asumării schimbării
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate