Europa, la mijloc între doi prădători de teritorii: Trump şi Putin

Nici nu-şi începuse bine mandatul, şi Trump şi-a anunţat „obiectivele” teritoriale: Canada, al 51-lea stat american, Groenlanda va deveni teritoriu american, Canalul Panama şi Fâşia Gaza. Asta pentru început.

Cum America nu este Rusia, Trump a dat înapoi, deocamdată. Societatea americană, oricât ar vrea Trump, nu „execută” la ordin visele imperiale ale unui conducător vremelnic. Există cazuri în istoria preşedinţilor americani, un exemplu Richard Nixon, care au fost daţi afară din funcţia de preşedinte sub procedura de „Impeachment”, când au luat-o razna. Exact ce face Trump acum.

Putin şi Trump gândesc la fel

Întâlnirea cu Putin a fost dominată de gândirea lui Trump exprimată în cuvintele: „Trebuie să facă o înţelegere. Da. Uite, Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu. Sunt soldaţi grozavi”.

Ei, adică Ucraina. De aici insistența pe „schimburi de teritorii”, adică Rusia dă teritorii ucrainene contra teritorii tot ucrainiene. Ce schimb o mai fi şi ăsta, doar Trump ştie. De fapt, Putin vrea întreg Donbasul, şi nu dă nimic, rămâne pe actualele aliniamente ale frontului. Acesta va fi obiectul discuţiei Trump-Zelenski de luni, de la Casa Albă. Trump vrea să-l convingă pe Zelenski să facă „schimb” de teritorii. Adică să dea Donbasul şi să primescă ce? Tot teritorii ucrainiene?  Adică nimic!

Rusia a cucerit Crimeea în 2014, fără prea mari reacţii din partea occidentului, iar acum vrea toată Ucraina, iar apoi reconstrucţia URSS. Că în trei ani şi jumătate a ocupat doar 20% din Ucraina, este şi consecinţa opoziţiei lumii civilizate, în special a Europei  occidentale şi a Americii. În lumea globalizată de azi prădătorii de teritorii, gen Trump şi Putin, nu mai pot face ce vor. În primul rând ţările depind unele de altele prin legăturile comerciale internaţionale. Rusia nu mai are cui să vândă produse petroliere şi economia ei intră în picaj.

Despre istoria Rusiei, plină de războaie de cucerire a unor teritorii, învecinate sau îndepărtate, se pot scrie cărţi. Putin însuşi se compară cu ţarul Petru Cel Mare, care a dus războaie de cucerire de teritorii pentru Rusia.

E drept că Rusia a avut şi eşecuri, a plecat cu coada între picioare din Afganistan, a pierdut URSS, dar nu a renunţat la visele imperiale. Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a venit în Alaska cu un tricou pe care scria CCCR (URSS), o exprimare făţişă a viitorului obiectiv al Rusiei, după cucerirea Ucrainei.

Ce va face Europa

Europa înţelege altfel democraţia. Pune la baza ei respectul pentru suveranitatea şi independența naţiunilor, inviolabilitatea graniţelor recunoscute internaţional. UE nu înseamnă cucerire de teritorii, ci asocierea resurselor umane şi materiale pentru ca toate ţările să o ducă mai bine şi să înveţe democraţia adevărată. România a primit de trei ori mai mulţi bani comparativ cu ce a contribuit la UE, şi de aici apariţia de infrastructură de transport, plus investitiile private. Românii care se opun UE, să facă bine să-şi amintească wc-urile din staţiile PECO anterioare lui 1989.

În disputa Putin-Zelenski-Trump, Europa a fost şi este de partea Ucrainei. Trump a sfârşit prin a pricepe, cu greutate, ce-i drept, că înţelegerile sale cu Putin sunt zero, dacă nu au şi acordul Ucrainei şi ale UE. Deocamdată nu le au, Zelenski şi UE nici nu vor să audă de „schimburi de teritorii”, adică rapturi din teritoriul ucrainian efectuat de prădătorul Putin.

Economia Rusiei este pe butuci, nu face faţă unui război în care Ucraina se bazează pe sprijinul militar, financiar, umanitar a statelor UE, dar şi al multor altor state, Canada, Japonia, Australia, Coreea de Sud şi altele.

Politica Europei nu este să cedeze în faţa expansionismului teritorial al lui Putin, ci să sufoce economia Rusiei, astfel încât armata Rusiei să nu mai poată continua războiul. Din declaraţiile unor oficiali ruşi de rang înalt, se pare că momentul acesta se apropie.

Presiunea Europei, şi mai eficientă dacă ar fi însoţită de presiunea Americii, se pune acum pe clienţii importanţi ai produselor petroliere ruseşti, China şi India. Forța economică şi schimburile comerciale ale Americii ar aduce multă eficienţă în această acţiune, dacă Trump n-ar fi dat înapoi. Este de presupus că în mintea ascunsă a lui Trump se află un proiect Ialta 2.0, prin care să împartă lumea cu Putin în două sfere de influenţă, cea rusească şi cea americană. Doar că Rusia nu este atât de puternică, nici militar nici economic, să-şi poată permite să joace rolul pe care l-a jucat Stalin. Orbit de dorinţa de putere mondială, care se pare i-a luat minţile, Trump nu înţelege, încă, aceste realităţi. Le va înţelege, forţat  de societatea americană și de Europa.

Presa americană, încă liberă, oamenii de afaceri şi Congresul american, se opun acestor vise imperiale ale lui Trump şi Putin, care nu au cum să ducă la foloase pentru americani.

Speranţa este că Putin şi Trump vor înţelege, până la urmă, că nu au cum să-şi pună în practică visele imperiale, în lumea democratică actuală.