Erdogan încearcă să coaguleze revolta lumii musulmane

În urmă cu câteva ore a apărut comunicatul final al reuniunii extraordinare de la Istanbul Organizaţiei Islamice de Cooperare (OIC) întrunită la chemarea urgentă a preşedintelui Erdogan.

Au fost prezenţi, printre alţii, liderii din Afganistan, Azerbaidjan, Bangladesh, Indonezia, Iordania, Palestina, Guineea, Sudan, Togo şi Yemen, prim-miniştrii din Djibouti, Malaezia şi Pakistan, vice-prim ministrul Omanului, secretarul de stat din Insulele Comore, preşedinţii Parlamentelor kazah şi uzbek.

Era foarte aşteptat acest comunicat final deoarece existau încă până azi dimineaţă oarecare dubii asupra posibilităţii ca cele 57 de state membre ale organizaţiei reprezentative pentru întreaga lume musulmană să-şi poată acorda poziţiile şi a transmite astfel un mesaj unitar care să semnifice o posibilă deschidere de prăpastie profundă cu relaţiile cu Israelului şi cu SUA pe tema Ierusalimului.

Astfel, comunicatul final arată că ţările membre OIC „resping şi condamnă în modul cel mai ferm termenii deciziei unilaterale a Preşedintelui SUA care recunoaşte Ierusalimul drept aşa-numită capitală a Israelului, puterea de ocupaţie“. În acelaşi timp, se cere la modul insistent ca „toate statele lumii să recunoască Statul Palestina precum şi Ierusalimul de est drept capitala sa aflată acum sub ocupaţie“. Cele 57 de State Membre ale OIC mai afirmă şi că „sunt gata ca, în cazul în care Consiliul de Securitate nu este în stare să ia măsuri“ împotriva „gravelor violări“ pe care le presupune decizia americană privind Ierusalimul, „să pună problema pe agenda Adunării Generale“.

Formulare inspirată în mod evident din discursul inaugural ţinut de Preşedintele Erdogan care a afirmat că decizia privind Ierusalimul luată de omologului său american reprezintă nici mai mult, nici mai puţin decât o ameninţare directă la adresa întregii omeniri, asta inclusiv SUA. Nu a ezitat să definească Israelul drept o autoritate „de ocupaţie“ şi „teroristă“, spunând că decizia lui Trump a reprezentat „aproape o recompensă“ pentru Israel şi „acţiunile sale teroriste“.

În plus, Erdogan a lăudat ţările care au refuzat să accepte mişcarea anunţată de Trump: „Doar Israelul, ţară care ocupă Ierusalimul, sprijină SUA şi acţiunea sa ilegitimă. Mulţumim ţărilor care nu au acceptat această decizie ilegitimă... greşită, provocatoare şi afara legislaţiei internaţionale“.

Sigur că un asemenea punct de vedere era oarecum aşteptat şi previzibil, în acord cu poziţiile anterioare şi ele extrem de virulente ale Preşedintelui Turciei care încearcă să se poziţioneze acum nu numai în liderul unei de raliere internaţională în jurul poporului palestinian, ci al unui protest integrat al lumii musulmane împotriva sionismului şi al SUA.

Întrebarea era dacă principalii lideri ai lumii arabe şi musulmane îi vor împărtăşi poziţia după ce trecuseră primele momente ale reacţiei de prim moment care inflamase spaţiul Orientului Apropiat şi nu numai. Iată de ce cu mare interes a fost aşteptată intervenţia suveranului iordanian Abdullah al II-lea, unul dintre aliaţii cheie ai SUA şi NATO în zonă.

„Mişcarea făcută de SUA este realmente primejdioasă. Suntem siguri că ea va afecta atât pacea cât şi stabilitatea... Deciziile privind Ierusalimul sunt foarte primejdioase şi vor avea consecinţe asupra drepturilor poporului palestinian..“ - a afirmat suveranul haşemit. Şi a mai adăugat şi că orice încercare de a schimba în grabă statutul arabilor, musulmanilor şi creştinilor „nu va face decât să alimenteze terorismul şi extremismul“.

Din acest moment apar câteva întrebări.

Prima este dacă a şti dacă toată această mişcare, depăşind cu mult problema strictă a Palestinei, va reuşi, dincolo de declaraţii şi discursuri, să mobilizeze cu adevărat strada, să se constituie ca un detonator real şi eficace pentru o revoltă musulmană în primul rând împotriva Israelului, dar cu ţinta finală Statele Unite ale Americii.

A doua întrebare este dacă, dimpotrivă, această suită de declaraţi şi chiar şi acest Comunicat final pe care-l puteţi acces direct în finalul articolului, nu sunt tocmai o încercare disperată de a opri o asemenea evoluţie la nivel de masă şi care să se transforme rapid într-o mişcare incontrolabilă, cu efecte de tip „Primăvara arabă“, dar, de data asta, reformulată în termenii de „Nouă revoluţie arabă“.

A treia întrebare priveşte implicaţiile de securitate ale situaţiei actuale şi ale unor evoluţii care să ducă la conflicte majore. Poate nici nu este nevoie de realitatea unor asemenea conflicte, numai spaima că ele sunt dincolo de o uşo care acum se întredeschide, poate duce la noi tipuri de alianţe şi, în primul rând, la căutarea unuia sau a mai mulţi noi protectori regionali. Îndestul de puternici pentru a compensa o eventuală scădere a nivelului de influenţă şi prezenţă americană în zonă. Şi sunt destul de puţine state care să poată da asemenea garanţii şi care să fie şi acceptate, fie şi provizoriu, de lumea musulmană.

În fine, ultima întrebare este dacă Preşedintele Erdogan va inspira atât de multă încrede încât să fie acceptat ca lider al acestei prime etape a revoltei, fie singur, fie alături de Rusia şi Iran, noua tripletă de securitate care încearcă acum să facă jocurile în Orientul Apropiat. Răspunsul nu este deloc uşor, iarăşi depinde de cât de multe pârghii au mai rămas în mâna americanilor, cum le vor acţiona şi cât de rapid. Pentru că pârghii importante, spre exemplu, folosesc acum ruşii (spre exemplu, contracte strategice cu mai vechiul prieten al URSS şi lumii comuniste care a fost Egiptul) dar şi ţări cu tradiţie în relaţii cu zona respectivă, adică Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia... întâmplător sau nu, toate transmiţând acum un discurs dur de condamnare a deciziei lui Trump privind Ierusalimul.

Erdogan a deschis marele joc de recuperare a simpatiilor lumii musulmane. Ce vor face americanii? Pacea regiunii şi a lumii poate depinde de înţelepciunea viitoarelor lor decizii.