După 57 de ani, Opera bucureșteană revine cu un mare spectacol la Paris, pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO
0În vacarmul cultural şi informaţional al acestor ultime săptămâni ale anului, perioadă care încearcă parcă să „răzbune” liniştea de aproape trei ani instaurată ca urmare a pandemiei, pe 23 noiembrie 2022, la Paris, la Sala Mare a UNESCO, se va desfăşura un eveniment cu potenţial de a scrie istorie cel puţin pentru Opera Naţională din Bucureşti.
Realizat în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, „Povestea Iei” este un spectacol multimedia complex și original dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească, precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, care va cuprinde o primă parte orchestrală şi o a doua coregrafică.
Baletul ONB la Paris în 1965
Ultima dată când se consemnează o mare apariţie a Operei Bucureştene la Paris a fost în 1965, aşadar acum 57 de ani, când baletul acesteia participa la a III-a ediţia a Festivalului internaţional al Dansului. Balerinii români fuseseră invitați, alături de ansambluri de mare prestigiu, la Paris, la acest festival în contextul căruia au prezentat Giselle, Șeherazada, Concertino (muzica de Dinu Lipatti, coregrafia Gelu Matei, în premieră absolută) și Ciocanul fără stăpân (Le marteau sans maître) de Pierre Boulez (în coregrafia lui Stere Popescu și scenografia lui Jules Perahim, tot în tot în premieră mondială, la pupitrul dirijoral aflându-se Cornel Trăilescu și Mihai Brediceanu. După cum scrie Mihai Cosma în volumul Opera Națională din București - 50 de stagiuni în actuala clădire „Muzica aspră a lui Boulez și coregrafia modernă, surprinzătoare, șocantă pentru unii au creat un curent de presă negativ, ca și un val de dispute în jurul reprezentației. Evident că ecourile au ajuns și la București, unde autoritățile au considerat că Opera bucureșteană s-a prezentat într-un mod inacceptabil. Spectacolele noi nu fuseseră jucate la București, fiind lansate direct la Paris, ceea ce a fost interpretat drept o abatere, neexistând “viza” pentru aceste producții care, iată, au creat o imagine negativă. Consecința a fost că lui Stere Popescu nu i s-a mai permis să monteze balete, iar directorul Mihai Brediceanu a fost aspru criticat, într-o ședință de analiză. Totuși, această atmosferă încordată nu a putut umbri marele succes al Magdalenei Popa, care a obținut Premiul I la categoria soliste, pentru rolul din Giselle, premiu acordat de un juriu internațional care reunea nume de legendă ale baletului: Galina Ulanova, Tamara Karsavina, Jerome Robbins, George Balanchine, Leslie Caron, Serge Lifar.”
Oedipe la Paris în 1963
Cu doi ani înainte, în 1963, tot la Paris avusese loc unul dintre cele mai importante turnee ale Operei bucureștene, invitată la sărbătorirea semicentenarului Teatrului des Champs Elysees, celebră sală de spectacole din Paris când s-a cântat din nou la Paris, după aproape trei decenii de la premiera absolută, Oedipe-ul enescian, dar şi Bărbierul din Sevilla și Cavalerul rozelor. Pe afiş se aflau foarte tinerii, pe atunci, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Dan Iordăchescu, Elena Cernei, Zenaida Pally, Valentin Teodorian, Magda Ianculescu, Arta Florescu, Ladislau Konya, Ioan Hvorov și dirijorul Mihai Brediceanu.
Povestea Iei la Paris în 2022
După aproape şase decenii, Opera Naţională din Bucureşti revine la Paris cu un spectacol ce se constituie într-un act de diplomaţie culturală Povestea Iei / La blouse enchantée / The Magic Blouse. Programul orchestral introductiv are ca temă punerea în valoare a folclorurlui românesc în prelucrări diverse, conţinând de la Hora mărţişorului, Hora staccatto sau Cântece româneşti de Tiberiu Brediceanu, la Şase dansuri româneşti de Béla Bàrtok, cu Orchestra Operei Naţionale București, dirijorul Daniel Jinga și soprana Teodora Gheorghiu. Va urma un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica originală compusă special pe această temă de Dan Dediu, unul dintre cele mai importante nume ale componisticii româneşti actuale, prezentat de Baletul și Orchestra Operei Naţionale București, scenografia, costumele și spațiul vizual fiind semnate de Viorica Petrovici, design proiecții Dilmana Yordanova, light design Cristian Simon. Proiectul este realizat pornind de la o idee de Ovidiu Miculescu. După prezentarea sa la UNESCO, evenimentul va fi reluat și în România, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, fiind inclus ulterior în stagiunea acesteia.
Gigi Căciuleanu: „Când dansezi, vorbești în alte limbi…”
Coregraful Gigi Căciuleanu declara în timpul repetiţiilor : „Când dansezi, vorbești în alte limbi și te adresezi publicului din sală nu pe limba lui maternă, nu pe limba țării unde ești ci... pe limba lui corporală. Pe limba lui tainică, pe limba lui misterioasă și, în același timp, foarte accesibilă, aproape animalică. Aici se caută și se găsește, câteodată, când îți merge bine și îl apuci pe Dumnezeu de-un picior, această joncțiune între animal și înger, care trece prin noi. Plecăm de la această factură a corpului uman și, în același timp, ne ducem prin dans, prin mișcare, mai departe, spre orice limită posibilă, spre îngeresc, spre inefabil, spre spiritual… Deci, din nou, acest joc între concret și abstract.”
Dan Dediu: „Am încercat să iau „șlagăre” ale muzicii tradiționale românești, să le curăț de sedimentele temporale, să le stilizez și, cumva, să le import într-o creație a anului 2022”
Înaintea plecării la Paris, compozitorul Dan Dediu a acordat un scurt interviu :
- Ați compus muzica pentru spectacolul de dans imaginat de coregraful Gigi Căciuleanu, ”Povestea Iei”. Cum transpui în sunete, gesturi, culoare și lumină un veșmânt și totodată un obiect de patrimoniu ca ia?
- Dan Dediu: Am acceptat această provocare a proiectului despre a scrie un balet, de fapt, un poem coregrafic sau creație coregrafică cu muzică, cu lumini, cu scenografie care să aducă în prim plan o poveste a cămășii cu altiță, o poveste a iei românești. Și, m-am tot gândit, de unde să o apuc. Cum aș putea să imaginez acest lucru. Și, într-adevăr, m-am documentat, am citit câteva legende despre ia, cămașa cu altiță românească, din diferite zone ale României, că e femeiască, că e bărbătească, ritualurile cum se plămădește firul de borangic din care se țese ia, când se țese ia, e în legătură cu ciclurile cosmice, care erau obiceiurile când plecau bărbații la război. Pe sub tunica militară purtau ie, ca să fie recunoscuți în cazul în care ar muri și ar fi desfigurați. Deci lucruri de genul ăsta pe care nu aveam cum să le știu și nu le știam, dar pe care le-am metabolizat cumva și le-am metamorfozat într-o poveste imaginară pe care mi-am confecționat-o ca să pot să scriu această muzică.
- Cât a durat întregul proces creativ?
- Dan Dediu: Am scris-o într-o lună și jumătate, mai întâi în partitură, apoi am orchestrat-o. Așadar, am lucrat la foc continuu pentru că mi-am dat seama că, de fapt, toate celelalte compartimente depindeau de muzica mea. Și, atunci, eu eram primul care trebuia să mă așez la masa de scris și să termin ceea ce am de făcut. Am luat-o ca pe o provocare serioasă și la începutul lui septembrie am putut să livrez muzica într-un format digital și apoi, atât scenografia cât și imaginile cât și, bineînțeles, creația coregrafică a marelui Gigi Căciuleanu a putut să înceapă. Consider că această creație coregrafico-muzicală care are și o componentă vizuală foarte complexă și pe care, de fapt, am făcut-o cu toții pentru a sărbători 160 de ani de diplomație românească și, bineînțeles, de a marca Ziua Națională a României, consider că este o colaborare fericită între artiști autonomi dar care, iată, au hotărât să se unească pentru realizarea acestui proiect foarte frumos și care, consider eu, va avea și impact viitor.
- De ce v-ați lăsat inspirat în crearea fondului muzical al acestui spectacol coregrafic?
- Dan Dediu: M-am întrebat în ce fel să fac această preluare. Este clar. Cămașa cu altiță face parte din patrimoniul cultural tradițional românesc. Și atunci, evident, că am avut un pandant în muzica tradițională românească care este atât de bogat. După cum ia românească se întâlnește în toate regiunile din România, fiecare regiune cu specificul ei vestimentar, la fel și muzica tradițional românească are specific regional. Și atunci am încercat să iau, aș putea spune chiar să pescuiesc șlagăre cunoscute ale muzicii tradiționale românești, să le curăț de sedimentele temporare, să le stilizez și, cumva, să le import, într-o creație a anului 2022 cu toate experiențele care ne definesc acum după pandemie și după atâtea lucruri care s-au întâmplat. Sigur că, rezervorul nostru tradițional rămâne același. Numai că forma în care am adus eu muzica, maestrul Căciuleanu, mișcarea trupurilor și ceilalți, Viorica Petrovici, scenografia și ceilalți colaboratori nu a făcut altceva decât să aducă în contemporaneitate și, cred eu, și cu o nuanță de vizionarist acest material simbolic tradițional românesc care e atât de bogat și care, pe parcursul timpului, a fost demonetizat de multe ori, de elemente festiviste, de elemente oportuniste ș.a.m.d. Și mie ca compozitor, trăitor în actualitate, mi-a fost greu să reiau filonul folcloric românesc și să-l răsucesc în așa fel încât să iasă o muzică originală dar, în același timp, pe deplin recognoscibilă că a venit din acest spațiu geografic. Publicul va spune dacă am reuşit.